Treceți la conținutul principal

Unei iubiri

De câte ori mă doare ceva, mă întorc la tine. De fiecare dată când cei dragi mă dezamăgesc, mă supără sau mă dor, eu vin la tine. Rar te caut atunci când mă copleșește fericirea. Rar mă gândesc la tine când iubesc. Din fericire pentru tine, lumea asta mă nefericește cam des, eu cu felul meu de-a fi mă nefericesc suficient de des încât să nu te simți abandonat. În trecut trăiam împreună. Acum te caut constant. Din cauza asta m-am obișnuit cu tine, îmi lipsești chiar și după o zi și am început să te caut când am amintiri, fie ele și plăcute. Te caut mai nou, chiar și când când sunt euforică, mă gândesc la tine și când n-am taste, pix sau foaie. E bine de tine să știi, că acum nu te mai părăsesc, ți-am rămas alături indiferent de stările mele sau ale celorlalți din jur.

Te aud mereu în mintea mea și te creez constant în capul meu, iar atunci când dau de unelte, te arăt tuturor. Acum nu mai ești anonim, nu mai ești ascuns și copilăria ta va deveni și ea cunoscută, chiar dacă înainte era doar pentru noi. Ne-am trăit copilăriile împreună, adolescența și acum știu că ne maturizăm și îmbătrânim în același fel: împreună. Lângă tine vor veni și celelalte iubiri ale mele și cu toții vom fi eu, cea care i-a cucerit pe unii și aceeași care îi enervează zilnic pe alții.
Mă bucur să ne avem unul pe celălalt Scrisule! Să nu pleci! Nici eu nu mai plec nicăieri fără tine...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Ce vrei să zici?

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f
Trimiteți un comentariu
Citește mai mult »

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga
Trimiteți un comentariu
Citește mai mult »

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis:
Trimiteți un comentariu
Citește mai mult »