Temperamentali

Există cineva pe lumea asta pentru care la un moment dat eu eram totul și care pentru mine este dintotdeauna totul. Probabil așa este pentru fiecare copil mama lui/ei dar a mea nu a vrut sa fie doar la un moment dat totul, ci mereu. Și cumva s-a asigurat și se asigură în fiecare secundă că așa este. Ca un copil uns cu cremă de papuci pe mâini, așa își lasă amprentele peste tot în viața mea. În cele mai importante și în toate momentele importante din viața mea și a noii mele familii apare și face cumva ceva să-i rămână amprenta. O amprentă întotdeauna pozitivă, cu bine și cu bune, chiar dacă ne certăm des, mereu, din orice și ne împăcăm și mai des. Nu văd viața fără ea și nu știu trăi fără să o bat la cap cu tot felul de detalii, chichițe, prostii și plângeri, fără sfaturile și părerile ei (ce pe moment par enervante) și care de fiecare dată se dovedesc a fi utile. Mi-aș dori de la ea și de la Doamne Doamne, să trăiască mult, frumos, sănătoasă, veselă, frumoasă și bună, așa cum o știu d

Fetita mea frumoasa și scumpa, abia așteptăm toți trei sa te cunoaștem. Deja am sentimentul ca te știu și chiar înainte sa ne intalnim cu 2-3 săptămâni vreau sa iti mulțumesc pentru alegerea făcută. Știm că ești o entitate și ca ne-ai ales tocmai pe noi. Ai fost și ești cea mai mare bucurie a noastră din ultimii 7 ani de când suntem împreună. Noi, în ciuda conflictelor, ne-am potrivit ca doua piese de puzzle dar a rămas între noi un locusor gol unde știam amândoi ca lipsește o piesa mai micuta și mai puternica. Ne lipsea sudura asta care ești tu, și acum, după câteva rugaciuni și dorințe reale o sa vii și o sa ne întregești. Si eu și tati te iubim cu toată puterea noastră și încă nu știm niciunul câta iubire poate încăpea în inimile noastre. Dar o sa vii și o sa ne înveți. Nu ți-am cumpărat prea multe și nici nu suntem și nu vom fi niciodată pregătiți pentru asemenea cadou dat de la Dumnezeu, dar știm că o să fii ca noi și că nu trebuie să facem nimic special ca să te adaptezi l

 Am realizat de ce scriu când scriu adesea. Scriu poezii bune și frumoase atunci când sufăr tare și de tot din dragoste (nu am mai scris demult) și texte euforice și pline de haz și de necaz când sufăr de ceva trecător sau când mă bucur mai tare decât mă copleșesc. Acum știu și de ce marii și mai marii artiști au fost niște suferinzi: ca să ne bucure nouă viețile, să scrie minunății, să picteze fantasmagorii nemaivăzute, să bată drumuri lungi, imaginare sau reale, să ne facă nouă viețile colorate, minunate și bune. Ei probabil nu au știut asta dar cei care trăiesc sper să afle, să sufere cu scop, cu rost, cu mai multă fervoare, pentru că se merită. În lumea asta incredibil de rea și de proastă sunt oameni și oamenii merită să se bucure de artă. Fără artă și fără copii am fi niște ruine, niște fantome vii și pline de tristețe.  Apropo de copii, acum ei mă fac pe mine să scriu, eu nefiind artist dar având zvâcniri de scris, de exprimat sentimente și pictat. Am și eu preferințe, preferați