Temperamentali

Momentele acelea scurte și nebune au fost evadarea lui Suflet din rutina plăcută dar plictisitoare a celor câțiva ani de constanță în care a existat lâncezind. Stresurile, bucuriile și ghemele din stomac au fost ca o fugă din cușca în care știa că va fi prins și băgat la loc. Nu e de rău să stea în cușca lui pentru că așa a fost crescut și cu libertatea aceea multă și constantă nu ar fi știut ce să facă... probabil prostii, s-ar fi pierdut și cine știe ce s-ar fi ales de el. Așa a crescut: în cușcă dar cu de toate... a crescut cu un mic handicap - lipsa de spațiu deschis, de orizonturi infinite, de manifestări nebune, de liber arbitru... Cum ar fi fost dacă? E timp, e timp să iasă din cușcă și să o ia ușor la pas spre orizonturile atrăgătoare și minunate, spre necunoscut - da! Dar spre ceva la care a visat, la care s-a gândit și spre care știe că nu trebuie să fugă ca inecatul ci să o ia la pași mărunți cu ochii mari deschiși și cu speranță, multă speranță!

Am înghețat... De fapt nu eu am înghețat ci sufletul mi-a înțepenit. E o bulă în timp care nu se mai sparge. A rămas sufletul prins ca pulpana unei haine într-un cui și acum trage cât poate să-i sfâșie învelișul. Greu, foarte greu. Pentru că trage de ea cu teamă, teama de necunoscut: ce se întâmplă dacă se rupe? După aceea ce? Și stă înghețat așa în timp, dar timpul trece, numai sufletul crede că stă în loc. E periculoasă atitudinea asta: ar putea să se trezească bătrân dacă nu alege - bătrân și singur într-o coașcă bătrână de corp care poate arăta mai rău decât impune vârsta, ori s-ar putea trezi într-o situație din care să mai poată ieși cu greu, cu dureri provocate atât lui cât și alor suflete din jur. Caut căldură pentru a-mi topi gheața din suflet. Caut unsoare pentru a desțeleni rugina din jurul unui suflet ferecat în împrejurări ciudate, singur și care nu acceptă ajutor direct; ca un câine iubitor de pe străzi care a primit des de mâncare dar și mai des a fost alungat și lo