Temperamentali

Anul acesta de ziua mea credeam că va fi cel mai frumos din lume. Și va fi! Da, e un an greu, cum n-a mai cunoscut omenirea vreodată. Dar dacă tratăm fiecare om și caz separat, fiecare a trăit deja un sfârșit de lume (a lui, cea mai importantă), atunci când i s-a întâmplat cel mai urât lucru (unii și-au pierdut copii, alții părinți, unii funcțiile locomotorii, alții bucuria, unii vederea...). Și eu am pierdut multe, am suferit tare (pentru ca așa sufăr eu, tare!) dar fiecare întâmplare de acest fel a adus după sine o mare bucurie. Uneori mult așteptată, alteori neașteptată. De fiecare dată, bucuria a fost mai mare decât tristețea, inima a crescut mai mare decât capul și ochii au sclipit mai puternic decât lacrimile. Voi sta în casă la propriu de ziua mea, poate fac niște clătite de post (că și așa îmi expiră făina de grâu în dulap de anul trecut), poate bem un pahar de vin, poate nu. Eu, cadoul suprem, cireașa de pe tort, diamantul neprețuit l-am primit. Se num