Temperamentali

Se pare că normalul meu e foarte diferit de normalul altora. Al celor mai mulți. Dar îmi place. E cu atât mai fain cu cât nu afectează pe nimeni, nu e la fel, nu e intenționat ci natural și revăd persoana specială pe care Divinitatea a construit-o cât să o descopăr o viață. E așa cum e, vulcanică, visătoare, pragmatică, iubitoare de bucurie, de iubire, de copii, de entuziasm și de energie, de sănătate și de vindecare, de puterea de a spune da sau nu, de oameni, de adevăr, de viteză, de dans, de artă, de lumină și de culoare. Dar nu aici e normalul meu cel diferit ci acolo unde nuanțele uneori nu se îmbină, unde culorile de multe ori sunt toate primare, unde linia trasată trebuie să fie fermă și dreaptă, unde da e da și nu e nu, unde stop e stop și răspicat e real. Acolo normalul meu devine rigid, greu de atins și inaccesibil oricui. Uh, mulțumesc pentru asta! Până învăț real cum se pun limitele, normalul meu pune mare parte dintre ele. Când plictiseala ajunge și la mine (în viața asta ...