Temperamentali

   Am deschis azi o carte nouă și citind din ea, pe la pagina 3 m-am întâlnit cu mine. Am fost plecată! M-am dus să fac un copil și mi-a luat ceva, vreo doi ani... Nu am realizat complet că m-am întors, până azi. Eram tot prinsă cu scutece, mâncăruri fără sare și zahăr, jucării, cărți pentru copii și Facebook. Da, din păcate și asta; că altfel cum își dubla ăla profitul?  M-am mirat așa de mine când m-am întâlnit. Nu mă așteptam, mă obișnuisem cu mine plecată, dusă, ocupată, deși îmi era dor. Îmi lipsea mult scrisul, timpul cu mine, o oră de condus aiurea, o baie în cadă, 5 minute în oglindă, 2 ore de dans, niște haine hippie și o cafea pe legăn fără stres. Nu le-am bifat pe toate nici pe departe dar m-am bucurat de o eu aproape de cea de dinainte, optimistă, veselă, cu chef de orice și gălăgioasă. Nu am muțit și nici liniște nu am făcut doi ani dar a fost altfel de gălăgie în care m-am cam complăcut: scutecul blablabla, diversificare blablabla, cezariana bla bla, grasă b

Anul acesta de ziua mea credeam că va fi cel mai frumos din lume. Și va fi! Da, e un an greu, cum n-a mai cunoscut omenirea vreodată. Dar dacă tratăm fiecare om și caz separat, fiecare a trăit deja un sfârșit de lume (a lui, cea mai importantă), atunci când i s-a întâmplat cel mai urât lucru (unii și-au pierdut copii, alții părinți, unii funcțiile locomotorii, alții bucuria, unii vederea...). Și eu am pierdut multe, am suferit tare (pentru ca așa sufăr eu, tare!) dar fiecare întâmplare de acest fel a adus după sine o mare bucurie. Uneori mult așteptată, alteori neașteptată. De fiecare dată, bucuria a fost mai mare decât tristețea, inima a crescut mai mare decât capul și ochii au sclipit mai puternic decât lacrimile. Voi sta în casă la propriu de ziua mea, poate fac niște clătite de post (că și așa îmi expiră făina de grâu în dulap de anul trecut), poate bem un pahar de vin, poate nu. Eu, cadoul suprem, cireașa de pe tort, diamantul neprețuit l-am primit. Se num

Toată viața am făcut parte din această ecuație și evident, nu am fost niciodată eu mutul pentru mai mult de 5 minute. Am fost întrebată des dacă pot sa tac măcar 5 minute, cu nervi așa... Realitatea este că totuși am fost ascultată dacă se dorea liniștea. Dureau vorbele. Da! Pot să tac. Pot să tac mai mult decât 5 minute, pot să tac mult și în tot acest timp să fac planuri mari mari. Planuri de afaceri, planuri mărețe care au ca scop fapte mari, idei înalte cu final exploziv. Pot în același timp sa îmi imaginez tragedii cum nici în filme nu vezi, pot și să îmi fac planul pe următoarea săptămână cu ce voi mânca și ce activități interesante să avem (da, să avem, că eu nu sunt niciodată singură, nici măcar în gândurile mele, pentru că urăsc singurătatea). Dar e adevărat că de obicei nu tac. Nu îmi place tăcerea multora. Unele tăceri, cele înțelepte mi se par extraordinare. Sunt înălțătoare de-adevăratelea, te apropie de Dumnezeu. Dar pentru astfel de tăceri este nevoie d