Am fost plecată

  

Am deschis azi o carte nouă și citind din ea, pe la pagina 3 m-am întâlnit cu mine. Am fost plecată!

M-am dus să fac un copil și mi-a luat ceva, vreo doi ani... Nu am realizat complet că m-am întors, până azi. Eram tot prinsă cu scutece, mâncăruri fără sare și zahăr, jucării, cărți pentru copii și Facebook. Da, din păcate și asta; că altfel cum își dubla ăla profitul? 

M-am mirat așa de mine când m-am întâlnit. Nu mă așteptam, mă obișnuisem cu mine plecată, dusă, ocupată, deși îmi era dor. Îmi lipsea mult scrisul, timpul cu mine, o oră de condus aiurea, o baie în cadă, 5 minute în oglindă, 2 ore de dans, niște haine hippie și o cafea pe legăn fără stres. Nu le-am bifat pe toate nici pe departe dar m-am bucurat de o eu aproape de cea de dinainte, optimistă, veselă, cu chef de orice și gălăgioasă. Nu am muțit și nici liniște nu am făcut doi ani dar a fost altfel de gălăgie în care m-am cam complăcut: scutecul blablabla, diversificare blablabla, cezariana bla bla, grasă bladadada, cărucior, bebe etc. 

Am chef de pictat, de cântat (Soulstorm nu Elefantul Cici), de băut bere și vin și de mers la mare. Or să se întâmple toate în ritmul lor. Important e că m-am regăsit și mă bucur că mi-am dat timp, că am avut răbdare (pe care nu am mai avut-o în alt context), că am avut în jur oameni răbdători (cărora, recunosc, le-am făcut mucii hățuri) și că iată, nu mi-au murit chiar toți neuronii!

Am fost uimită să observ la mine în intâlnirea asta fugitivă ceva ce cam la toate mamele am văzut: o sclipire (care acum știu ce e), niște kilograme în plus, un coc ciufulit, niște cearcăne asortate cu noua față mai rotundă și degete fără inele și verighetă. Nu, nu am divorțat dar nu mai încap niciunele pe noii mei crenvursti!

M-am întrebat atunci: hei, ce mai faci? Unde, cum, cu cine, în ce fel vrei să-ți petreci restul vieții? Ia loc aci pe jos printre jucării și răspunde-mi puțin că așa cum au trecut acești doi ani îți va trece toată viața și apoi la bătrânețe, ce știi cum ne întâlnim într-un bar sau pe la vreo înmormântare de alte babe și mă cerți că nu te-am oprit acum. 

Am rămas blocată... Da chiar, oare unde mă duc? Oare unde o să stau și ce vreau să fac cu mine? Nu de alta, dar dacă nu iau loc puțin acum, aici pe jos printre jucării la o poveste și o cană de cafea, va mai trece un an până ne întâlnim iar... Greu mi-am răspuns. Mai am încă să mă gândesc dar măcar mi-am luat un angajament: o să îmi răspund în scris și când voi răspunde concret, corect și potrivit cu inima, creierul și sufletul meu o să le pun și aici. Va fi un fel de nirvana întârziată. 

Ah, să închei într-o notă pozitivă și foarte reală: fiecare neuron mort, fiecare clipă de nedormit, fiecare iesire pierdută sau mai știu eu ce efort din ăsta, a meritat cu vârf și îndesat pentru că nu e mare lucru să devii mai mulți, e un adevărat miracol magic pentru care e necesară această nirvana cu sine! Numai așa voi putea ajuta această minune mică să fie ea însăși întreagă, veselă, voioasă și stăpână pe ea și pe lume. 

Ola!