Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2022

Foștii noștri copii

Mare bucurie mare după nunta noastră din 15 octombrie 2016.  Așa ca în povești, la o lună după nuntă am avut 2 liniuțe pe test și guess what, atunci nu exista covid, eram însărcinată. M-am speriat, deși îmi doream copii, apoi am plâns de frică, ulterior am început să mă bucur și după ce toată lumea a aflat, după ce deja mă simțeam specială și așa și eram tratată, brusc și fără motiv (aparent), după revelion, mă ia o tristețe și o suferință pe care nu mai știam cum să le ascund pentru că nici eu nu le cunoșteam cauza. Nerăbdători din cale afară, fiind săptămâna 12, mergem cu gândul că poate vom afla dacă e băiețel sau fetiță. Emoții peste emoții. Din păcate am aflat foarte senin și fără rețineri că inimioara aceea puternică și gălăgioasă pe care o auzisem cu o lună în urmă, s-a oprit. A căzut cerul pe mine și nu știam încotro s-o apuc. Nu mă gândisem niciodată la ce înseamnă un avort (nici voluntar dar altfel nici atât), îmi era frică de termenul acesta și iată am dat nas în nas cu el c

Simplitatea cea complicată

Așa vremuri trăim că mie mi se pare că cel mai dificil a devenit să fim simpli. Atâtea produse alimentare (nealimentare de fapt), atâtea cosmetice, atâtea produse de curățenie, atâtea resorturi, tot felul de mașini, de grădinițe, de îmbrăcăminte și materiale textile, mii de culori și de texturi în toate domeniile, sute de idei de design și n'șpe feluri de gadgeturi care de care mai moderne și de lux. Cum să trăim simplu? Am realizat că luxul în zilele noastre în asta constă. Să ai bani mulți (nu neapărat dar aici e și mai provocator) și să trăiești simplu. Să nu devii sclavul propriilor bunuri (multe haine de spălat, călcat, aranjat, mașini de întreținut, electrocasnice de depozitat, mâncare de aruncat etc). E o provocare dar e vorba doar de organizare și de educație.  Poți face asta cheltuind puțin timp în plus pe stabilirea priorităților și câștigând, timp, bani și energie pentru ce contează cu adevărat: familia, natura și sănătatea (atât mentală cât și fizică). Se dă o listă, un