Treceți la conținutul principal

Simplitatea cea complicată

Așa vremuri trăim că mie mi se pare că cel mai dificil a devenit să fim simpli. Atâtea produse alimentare (nealimentare de fapt), atâtea cosmetice, atâtea produse de curățenie, atâtea resorturi, tot felul de mașini, de grădinițe, de îmbrăcăminte și materiale textile, mii de culori și de texturi în toate domeniile, sute de idei de design și n'șpe feluri de gadgeturi care de care mai moderne și de lux.

Cum să trăim simplu?

Am realizat că luxul în zilele noastre în asta constă. Să ai bani mulți (nu neapărat dar aici e și mai provocator) și să trăiești simplu. Să nu devii sclavul propriilor bunuri (multe haine de spălat, călcat, aranjat, mașini de întreținut, electrocasnice de depozitat, mâncare de aruncat etc). E o provocare dar e vorba doar de organizare și de educație. 

Poți face asta cheltuind puțin timp în plus pe stabilirea priorităților și câștigând, timp, bani și energie pentru ce contează cu adevărat: familia, natura și sănătatea (atât mentală cât și fizică).

Se dă o listă, un log, ceva în care pui zilnic activitățile pentru ziua care urmează. Un alt tab (dacă vreți) cu ce este necesar de cumpărat, strict necesar. Înainte de a face lista ar fi bine sa verificăm peste tot și să ne asigurăm că nu repetăm produse care deja zac pe undeva prin casă. Chiar dacă ne tentează multe, realitatea este că strategiile de marketing și vânzări sunt tot mai avansate și de aceea, cu toate că suntem extrem de sătui de reclame, s-ar putea să "ne prindă de nas" când dăm față-n față cu ele (fie produse de curățenie, îmbrăcăminte, chestii pt copii sau alimente, mai ales dulciuri). Așa că lista e listă. După ce am finalizat lista am putea să ne dăm voie să alegem ceva de dragul de a alege dar să fie un număr maxim de produse și doar unul din aceeași categorie.

Acum nu fac pe sfânta, scriu mai ales pentru mine dar, așa cum recent mi s-a repetat, poate felul în care spun/ scriu, ajută și pe alții, fie și numai o persoană și tot nu zic degeaba.

Un sfat pe care probabil îl cunoaștem toți: să nu plecăm nemâncați la cumpărături pt alimente, să nu mergem la Mall prea dezbrăcați când e frig sau cu încălțările cele mai vechi, că atunci dăm iama în ce nu ne trebuie de fapt.

Și pentru că vorbeam despre o viață simplă, vă rog nu faceți ca noi, greu ne-am mai educat să avem o sacoșă de pânză mereu în mașină sau în geantă, să bem dintr-o sticlă pe care o tot umplem și să consumăm cât mai puțin plastic posibil. Nu cumpărați haine peste haine și dacă sunt câteva alegeți materiale naturale (bumbac, bambus, lână etc), sunt sănătoase, ușor de curățat, nu se împut așa rău și nu poluează. Una două ținute preferate se pot purta suficient până te plictisești și mai înlocuiești. Dacă sunt bune bune, le poți vinde și economisi. O mașină economică, de bun simț și nu ditamai autobuzul prin oraș, nu numai că te sprijină cu adevărat să ajungi mai repede și mai ușor oriunde dar nici nu îi încurcă pe ceilalți (în trafic, în parcare, în benzinărie s.a.). O caserolă cu legume sau fructe, un ou fiert sau niște bucăți de friptură ar putea fi un prânz sau mic dejun mai bun decât un hamburger sau ceva "fast...". Un spălat pe mâini cu săpun face mult mai mult decât o soluție sau un șervețel umed care put și sunt pline de chimicale. Un puf de parfum bun și subtil (dacă alegi neapărat să te parfumezi) ar putea să țină mai mult și pe tine și în sticlă decât unul puternic și deranjant cu care ai fâs-fâs-uit de 4-5 ori. Zic și eu... De undeva trebuie început. Poate cineva aude și vede. 


Îmi era dor să scriu și pentru că n-am murit și nici rău nu mi-a fost, o să o iau încet încet și vă spun ce am mai trăit. Cine știe, poate chiar ajută, și dacă nu, sigur nu încurcă pe nimeni.

Zile senine și fericire! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: