Temperamentali

Aici vreau să trăiţi cu mine! Aici nu avem politică, nu avem crize financiare, nu există nemulţumiri referitoare la servicii, la colegi şi nu avem lipsuri. Vă rog să vă supuneţi regulilor! Vă rog să visaţi, să cântaţi, să vă bucuraţi şi să râdeţi! Tot aici vă las să fiţi nervoşi, unsuroşi, crizaţi şi să plângeţi, dar doar până vă descărcaţi. Vă rog să încheiaţi criza şi să continuaţi să vă bucuraţi de viaţă! Tu, pentru că eşti sănătoasă, tu pentru că ai iubită, tu pentru că eşti liber să călătoreşti, tu pentru că ai copilaş, tu pentru că mănânci desert, tu pentru că mergi la sală şi arăţi bine, tu pentru că eşti pufoasă şi iubită, tu pentru că azi mergi la grătar, noi pentru că vine weekendul, eu pentru că trăiesc! Dragă TU! Da tu! Te rog să nu te mai plângi că n-ai somn noaptea. Bucură-te că e cald, că sunt stele, că ai internet, o carte şi că e vară! Fără fiţe că el sforăie, te rog! Bucură-te pentru el, uite ce bine doarme! Şi tu? Ce e cu liniile alea pe frunte? Nu ştii

Cum vine vara, cum renasc. Am aflat recent că limitele mele nu există decât în mintea mea. De aceea iarna e un anotimp care mă rănește din toate punctele de vedere. Nu îmi place frigul, nu îmi place întunericul și umezeala e mai rea decât toate. Soarele e plecat pe alte meleaguri și fără el efectiv mă consum ca o lampă cu energie solară care până în primăvară se stinge complet. Bine că avem și vară, fie ea cum o fi. Mai ales, bine că avem primăvară și toamnă, ploi și greieri, păsări călătoare și mare Neagră, plaje și nisip. Și mai bine că avem democrația asta canceroasă, care măcar ne lasă liberi să călătorim, să ne îmbrăcăm sau dezbrăcăm cum vrem, să fim sau să nu fim gay, să fim sau să nu fim școliți, să muncim sau să stăm. A început de 15 minute să tragă o ploaie din aia soră cu potopul și eu nu pot să nu mă gândesc că am lăsat geamurile deschise... Super! Bine că mi-am luat cizme de cauciuc! Stau aici în birou și aud ploaia: e singura ce mă mai trezește din visare. T

Multă lume ne vrea aproape, iar noi am ales constant câte un grup.  Ne vrem aproape unul de altul şi fericirea asta trezeşte constant alte fericiri.  Fericirile sunt magneţi pentru oamenii în căutare de ele şi noi suntem fericile lor. Ştii de ce? Cred că asta ne hrăneşte orgoliile, statornicia şi încăpățânarea de a ne ţine aproape unul de altul.  Trăim într-o piatră dură, de granit care e şi proastă uneori, că se încăpăţânează a nu se sparge la niciun şoc, fie el şi extrem. Sunt şocuri de moment pe care noi le tratăm aşa cum sunt - trecătoare. Trec în funcţie decât de rapid le ignorăm, în funcţie decât de mult nu ne pasă şi de cât de repede ne regăsim. Granitul nostru nu se sparge dar negru fiind, se mai confundă în noapte cu ea şi ne lăsăm duşi în neant până spre răsărit.  Partea bună e că vara lumina e mai multă şi noaptea pierde din forţa granitului. Iarna în schimb, vine veselă că ne poate fura şi uită că albul sclipitor al zăpezii ne păstrează în lumină, ne ţine i

Azi e ziua lui. Nu ştiu cum stăteam să cuget la o cafea şi mi-am amintit de toate zilele lui de naştere de când am început eu să ţin minte. Mama a impus o regulă foarte militărească, pe care nimeni nu are şi nu a avut voie să o încalce vreodată: nici o zi de naştere nu trece nesărbătorită! Bine, aici e de fapt un cod al familiei şi prietenilor: nici o zi de naştere, de nume, de prenume, de Paşti, de Florii, de Valentines, de Dragobete, de mărţişor, de şfinţişori, de Crăciun, de hram, de 1 iunie etcetera, nu are voie să treacă neobservată şi chiar nesărbătorită! Pe bune! A devenit aşa un obicei încât e supărare dacă cineva cumva uită sau ignoră sărbătoarea (oricare o fi ea). Când aveam 6 ani, îmi amintesc o zi de naştere a lui tata foarte frumoasă pentru noi copiii. Aveam o salcie pletoasă în curte lângă casă, în care venea în fiecare primăvară un păsăroi gălăgios cu ciocul galben şi apoi îşi lua nevastă şi îşi construiau o familie până în toamnă, când plecau împreună în ţările

O ploaie rece s-a pornit si ma uda pan-la piele. Imi place mult si ma gandesc cum tu alergi dupa umbrele. Un zambet imi schimba fizionomia si ma face sa-mi amintesc cu drag cum esti tu suparat pe ploi, cum grimasa aceea de la ochi e aceeasi ca atunci cand auzi pasaje din Biblie. Te deranjeaza rau si mie imi place asa de mult... La radio urla o melodie care te incanta. Ne-am urcat in masina si tu accelerezi fericit ca ploaia nu te mai poate uda. Eu ma uit pe geam si sufar. Masina ma desparte de ploaie. Ploua degeaba. Nu mai pot s-o simt dar macar o vad, o aud si ma bucur pentru dealurile din jur. Ele o beau din plin, pentru ele nu ploua degeaba.  Ieri am cazut si mi-am facut genunchiul varza dar tu tot ma placi, asa ai zis si eu cred tot ce-mi spui. Azi si mai mult imi place ploaia ca nu mai trebuie sa-mi expun genunchiul zdrelit. Sper ca pana la soare sa se mai desumfle. Oricum nu conteaza atat de mult. Tu tot ma placi, asa ai zis. Eu scriu si tu dai muzica mai incet. Te-ai pr

Tot timpul aud pe la țară când merg, sau auzeam când am crescut acolo, că nu e bine să stai pe colț la masă, că nu e bine să cânte "cucuveaua" lângă casa ta, că nu e bine să te uiți noaptea în oglindă dar mai ales să nu cumva să mergi noaptea în cimitir, Doamne ferește pe toată lumea, să calci cu stângul, nu e bine să ai negru din senin pe mâini, nu e bine să dai bani de lunea, poate e bine să-l/să te calce pe picior în biserică la cununie, să nu te uiți înapoi după ce pleci la nuntă (mai bine să pleci de nebun fără lucrurile necesare), că trebuie, dar trebuie neapărat să ți se arunce cu semințe în cap la nuntă și e imperios necesar să pui bani în buzunar la mort... Mă rog, încetez cu înșiruitul, că știu atât de multe din astea că ar trebui să le iau pe categorii și să fac un dicționar explicativ al superstițiilor și tradițiilor din România. Și pe zone! Aceste chestiuni, ca și altele, nu sunt altceva decât niște întâmplări de la un moment dat ale cuiva (român firește), ca

 Aş desena nişte cuvinte plăcute pentru noi, dar neavând pensulă, acuarele şi pânză, m-am apucat de scris şi azi. Mă mir că încă mai am culori în minte să-ţi pot desena ce simt. Sunt tot felul de sentimente care cam dorm. E dogoreala asta mare, canicula asta care mă topeşte şi îmi adoarme sentimentele. Dar să nu-ţi faci griji, că nu am nimic mai mult pentru altcineva! Eşti singur în maţele mele. Numai tu le înnozi, doar tu mi le faci să se strângă ca de la lămâie când te văd după o vreme. Chiar şi aşa, uneori e mult prea mult înlăuntrul meu. Aşa că să vezi ce fac: îmi adorm sentimentele. Le droghez cu căldură şi le pun la somn. Atunci sunt şi eu într-o lâncezeală continuă, plină de somnolenţă, de aroganţa inconştienţei temporare. Ce face inima mea în tot timpul ăsta? Ce să facă? De stat nu stă, dar nici nu munceşte mult, mai degrabă se relaxează. Cât mie-mi doarme inclusiv raţiunea, tu mă iubeşti. Cu nervi, cu texte, cu fumuri, cu creier de greier cu mutre de doamnă, cu gânduri

Nimic nu e prea scump sau prea ieftin dacă ție îți place. Am tot dat în ultima vreme peste oameni care nu mai au valori reale, sau ale căror valori se limitează la o etichetă. Cel mai important lucru pentru tine ar trebui sa fie ceva ce-ți place mult, ce simți că îți completează personalitatea, că te ajută să devii și mai tu și nu ceva ce ai auzit de la altcineva că e fain, că e bun, că e de firmă, că e original, că e la modă! Ce s-o fi întâmplat cu valorile noastre nu știu...  Cert este că gusturile multora dintre noi depind și de ceilalți din jur, deoarece ne doare să ne vadă cineva cu noua achiziție (fie haină, geantă, ochelari, mașină, casă, ruj sau ceas) și să nu o aprecieze sau "mai rău" să auzim: "e drăguț dar nu e ceva ce eu aș purta ori pe gustul meu...". Foarte greșit! De ce să mă supere pe mine faptul că gusturile mele sunt speciale, alese, diferite sau ieșite din comun? La cât de aglomerată e lumea asta cu tot felul de idei și de modele, a avea g

La Tanti Marcica făceam ce voiam noi. Ea nu ne certa și nu ne interzicea nimic. Nu direct. Adică la camera de curat (unde oricum nu ne plăcea că mirosea tare a naftalină) avea mereu o cheie mare cu care încuia. Acolo ținea zestrea și păpușile cele mari. Nu aveam voie să ne jucăm cu ele, erau decorative și oricum nu ne plăceau că erau cât noi de înalte. Când zic noi, mă refer la mine și la Ionuțul, frate-miu. Avea 5 ani, cam așa și era meșter mare. Mereu a fost. Când era și mai mic, de exemplu, nu suporta colțurile, îi plăceau toate cele să fie rotunde și finisate, și pentru asta alegea cel mai ascuțit cuțit și se apuca: de colțurile șifonierelor, de mobila de bucătărie... sau cu foarfeca rotunjea colțurile prosoapelor împachetate, mileurile ( minunate ) ale maică-mii etc.  Mai târziu l-am poreclit Mini-tehnicus , pentru că îi plăcea să deșurubeze tot ce se poate, de la prize la mitralierele primite de la *nanu (cu care nu îi plăcea deloc să se joace, și oricum nu apuca, pentru