Noi, fericirile lor

Multă lume ne vrea aproape, iar noi am ales constant câte un grup. 

Ne vrem aproape unul de altul şi fericirea asta trezeşte constant alte fericiri. 

Fericirile sunt magneţi pentru oamenii în căutare de ele şi noi suntem fericile lor. Ştii de ce? Cred că asta ne hrăneşte orgoliile, statornicia şi încăpățânarea de a ne ţine aproape unul de altul. 

Trăim într-o piatră dură, de granit care e şi proastă uneori, că se încăpăţânează a nu se sparge la niciun şoc, fie el şi extrem. Sunt şocuri de moment pe care noi le tratăm aşa cum sunt - trecătoare. Trec în funcţie decât de rapid le ignorăm, în funcţie decât de mult nu ne pasă şi de cât de repede ne regăsim. Granitul nostru nu se sparge dar negru fiind, se mai confundă în noapte cu ea şi ne lăsăm duşi în neant până spre răsărit. 

Partea bună e că vara lumina e mai multă şi noaptea pierde din forţa granitului. Iarna în schimb, vine veselă că ne poate fura şi uită că albul sclipitor al zăpezii ne păstrează în lumină, ne ţine iubirea sub reflectoare şi face întunericul să piardă din nou. Viaţa noastră se desfășoară acum ca un serial văzut fără suflare, fără somn şi fără răbdare. Fuge, trece, fiecare episod e prea scurt, se consumă prea repede şi cu toţii vrem să ţină la infinit.

Dar ce-ar însemna un serial bun la infinit? Plictiseală, domolire, pierdere de vreme, dezinteres, lucruri pe care noi nu le-am cunoscut. Nu mai e mult până la final, dar mai e destul. Nu ne gândim la final acum ci doar ne pregătim şi pentru el. Nu se va termina brusc şi va scrie cu siguranţă VA URMA... dar nu acum. Acum am lansat prima serie, se întâmplă nebunii, iti taie respiratia, te lasă cu gura căscată și uiți să mai dormi uitându-te la noi. Vor fi episoade mai leneșe, cu mai puțină acțiune în care și noi și voi cei dragi, o să ne tragem sufletul, o să bem un ceai cald sau o limonadă și apoi o s-o luăm de la capat iar și iar...