La Tanti Marcica făceam ce voiam noi. Ea nu ne certa și nu ne interzicea nimic. Nu direct. Adică la camera de curat (unde oricum nu ne plăcea că mirosea tare a naftalină) avea mereu o cheie mare cu care încuia. Acolo ținea zestrea și păpușile cele mari. Nu aveam voie să ne jucăm cu ele, erau decorative și oricum nu ne plăceau că erau cât noi de înalte. Când zic noi, mă refer la mine și la Ionuțul, frate-miu. Avea 5 ani, cam așa și era meșter mare. Mereu a fost. Când era și mai mic, de exemplu, nu suporta colțurile, îi plăceau toate cele să fie rotunde și finisate, și pentru asta alegea cel mai ascuțit cuțit și se apuca: de colțurile șifonierelor, de mobila de bucătărie... sau cu foarfeca rotunjea colțurile prosoapelor împachetate, mileurile (minunate) ale maică-mii etc.
Mai târziu l-am poreclit Mini-tehnicus, pentru că îi plăcea să deșurubeze tot ce se poate, de la prize la mitralierele primite de la *nanu (cu care nu îi plăcea deloc să se joace, și oricum nu apuca, pentru că nu le mai monta la fel).
Atunci, la 5 ani ai lui, nu mergea la Tanti Marcica, la nana sau la **Tanti Aurica fără Negruța nici să-l pici cu ceară. Erau așa un fel de yin și yang: el "alb ca brânza", cu ochii mari și albaștri, cu părul aproape platinat și cu sprâncenele albe ca un moș, iar ea, o negresă foarte frumos construită, cu pielea ca ciocolata, cu buzele roz, cu părul negru ca abanosul, des și puțin ondulat, tuns până la mandibulă, cu niște ochi maro-verzui, cu genele lungi și cu pantofiori cu baretă în picioare. Avea un landou cu roți roșii cu capace albe, cu un cadru metalic și cu un coșuleț oval de paie, pe marginea căruia avea o pânză alb cu roșu în carouri și cu dantelă croșetată de bumbac. Avea și acoperiș din acela rotund, să n-o bată soarele pe Negruța. Înăutru avea o păturică pufoasă, o pernuță făcută nu știu din ce (sigur nu de pene) și niște hăinuțe de schimb.
Nu-mi mai amintesc exact când și de unde am primit-o. Cred că atunci la inundații, fiind într-o zonă foarte afectată, au venit tiruri cu tot felul de ajutoare de prin țară și din afară. Îmi amintesc vag că am primit o cutie mare cu haine, conserve, jucării și e posibil ca printre ele să se fi aflat și Negruța împreună cu un urs mare galben de lână (care peste ceva vreme a fost ros de câine). Eu și Ionuț am fost înnăscuți cu ideea de a împărți. Fiind mai mare îmi cam făceam parte dar păpușile nu erau preferatele mele, așa că Negruța i-a revenit de drept lui. Știu că ea săraca a venit fără haine dar avându-l pe Ionuț, nu a fost nici o problemă. El îi cosea costume de baie din cordele colorate, fustițe cu cusătura pe dos, elastice de păr și mereu vorbea cu ea una-alta...
Nenea Gheorghe, soțul lu' Tanti Marcica, era un om ursuz așa. Nu prea ne băga în seamă. Era cam bolnav (știam de la mama) și stătea mereu la gard, să mai vadă oamenii care trec pe stradă. Îl găseam mereu acolo când ne lăsa mama la ei. În ziua aia la fel, stătea la gard dar a venit ploaia și ne-am băgat toți în casă. La insistențele noastre l-a ajutat pe Ionuț să bage landoul cu Negruța în casă să n-o plouă nici pe ea. După ce s-a așezat pe pat, îl sâcâia să-l audă pe Ionuț cum caută un recipient mic să-i dea apă și ei acolo în landou. Și îl văd cum se ridică, ia o cană de apă și o toarnă așa direct peste Negruța. Ionuț a înlemnit și după ce a scos-o de acolo am văzut cum a pus o față lungă și n-a mai vrut să vorbească niciodată cu Nenea Gheorghe...
Ultima dată când am mai văzut-o pe Negruța era în ***camera neterminată peste un teanc de alte jucării vechi. Am vrut să o iau și din greșeală am scăpat-o într-o găleată cu aracet. Atunci a fost foaarte supărat Ionuț și știu că mama s-a chinuit muult, cu apă fierbinte să-i dizolve aracetul din păr. Ăla a fost ultimul episod din viata ei alături de protectorul Ionuț. Crescuse, era în clasa a II-a acum și nu mai avea timp de ea, că avea mereu de lucru la basculanta cea nouă cu care își căra nisip în parcarea lui de Ferrari primite de la nanu.
Asta nu înseamnă ce ea nu a rămas prietena lui din copilărie pe veci. Întrebați-l!
*Nanul și nana, așa îi numin noi pe nașii de botez. Nu știu de unde până cum...
**Tanti Aurica este și doamna educatoare, dar acasă, când ne lăsa mama în grija ei, era Tanti Aurica.
***Camera neterminată era o cameră folosită pe post de cămară, pentru că ai mei n-au mai avut bani s-o termine de amenajat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce vrei să zici?