Temperamentali

Imediat se întâmplă Crăciunul. Primul de acest fel. Cu Lizuci, Marși, Mariuși și Anci. Cu brăduț de plastic, mirosuri de cozonaci (negătiți de noi), cu liniște, pace și fără nevoi... Se anunță fulgi de nea. Fulgi de stele și de nori, floricele de zăpadă, îngerași și clopoței. Poate vin colindători... Dar ce facem cu săracii? Cu copiii de pe străzi? Ce se-ntâmblă cu bătrânii care stau prin ger și ploi? Cine are grija lor? Cine îi adăpostește să se bucure și ei? Copilașii care vor: ciocolată, jucării și un brăduț, dar ai căror dragi părinți umblă chiar și-acum desculți? Cine-i ajută pe ei? Cin-le duce lor șorici și friptură de purcei? Poate împreună toți, noi cei buni și mai avuți, să le ducem câte-un pic de bucurie și un pic de bogăție... Lor de bunuri, nouă-n suflet, Lor de foame, nouă-n viață. Poate vă-nmuiați puțin, Și nu-i uitați nici la vară, nici la primăvară iară, Pentru că din fericire, ei există și atunci și se bucură din suflet și pe soare dacă-s

Schimbările au venit la pachet cu oameni noi, nume noi, vremuri noi și noi descoperiri. Luate ca atare nu dor, dar analizate din pretimp afectează. Influența noului este deopotrivă pozitivă și negativă. Nouă deocamdată ne place și vrem mai mult. Când n-o să mai putem duce, ne oprim și mai amestecăm și obișnuința, vechiul, demodatul și comoditatea în acest nou nou. Din ce e vechi păstrăm ce ne place și le așezăm frumos în prezent fără a lăsa lucrurile precum prieteni și prietenii să se prăfuiască și să se uite. Dacă am sărit peste vreun obicei vechi dar plăcut, îl scoatem frumos din cufăraș, îl curățăm de depunerile negative din timp și îl reluăm nou nouț. Dacă vre-o "bunică" ne așteaptă cu sfaturi arhaice sau dacă vreo "rudă binevoitoare" vrea să ne schimbe cursul râului de evenimente firești, noi ne uităm unul la altul, zâmbim frumos și ne vedem de drum după ce salutăm politicos. Unde vom ajunge nu e treaba noastră, nouă ne pasă cum vom ajunge unde vom ajunge

- Dar tu ce vrei de la viață? - Păi ce să vreau? Am destule, cred... - Ai multe. Ai primit tot ce se putea primi mai bun, din câte văd! - Da, e greu! - Cum să fie greu? Tu ce mai vrei? - Nu, nu mai vreau nimic. Am primit deja mai mult decât mi-am dorit. Nu înțelege greșit, nu am primit decât lucruri bune. Divinitatea îmi dă tot timpul mai mult decât merit. - Atunci mulțumește-i, bucură-te și fii veselă. - Fericirea și iubirea sunt sentimente pe care atunci când le simt le recunosc. - Dar cine a pomenit ceva de iubire sau fericire?! Te-am rugat să fii veselă! - Ce înseamnă să fiu veselă? Eu pot fi veselă doar dacă fericirea mă determină să fiu așa! - Eu am evitat mereu aceste două expresii: fericire și iubire. Nu înțeleg de ce le aduci în discuție...? - Foarte rău! De ce să eviți cele mai importante sentimente și implicit subiecte din viața oricărui om? - (fâstâcit) Dar ce legătură are asta cu discuția noastră? - Păi are! Ție nu-ți pasă de fericirea mea? Nu-ți pasă dacă eu

Vin ploi reci și cu bură care ne îngheață sufletele și ne deschid mințile. Ne lasă durerile să se vadă și fețele triste să se audă. Ploile astea ne spală veselia și zâmbetele tâmpe, de multe ori false... O ploaie din asta ne spală și nouă fețele de măștile de vară, cu bronz de magazin, cu grimase de moment și cu nedureri. E un fel de frig care ne zgribulește sufletele și ne adună sub aceeași pilotă pe amandoi; ne înghesuie și culmea, ne încălzește mai bine și mai tare ca vara. Sunt ploile unei iubiri amorțite de soare, de praf și de problemele calde. Ploi de bun venit vieții și cititului. Avem vreme de cafea și de trabuc doar 5 minute, dar ne rămâne mai mult timp pentru noi, pentru un sărut care ne înmoaie spiritul ca pe o caramea cu interior lichid. Da, e toamnă. O toamnă rece și caldă. O toamnă ca toate toamnele, cu bogăție și sărăcie, cu vinuri și rachiuri care ne amețesc și ne duc pe brațe până în gerul iernii - sora ei de gheață, care în ultimii ani s-a deprimat, și mai mult a

Stai ca o stafie în fața lui și te întrebi dacă te mai vrea. Unde or fi zburat toate visele și planurile voastre de oameni goi în lume? De ce nu te mai vede? Unele întrebări nu au răspuns pentru că nu-l merită. Unele răspunsuri vin de la sine, când durerea din piept scade și rămâne golul acela... Ce ne facem unii fără alții? Nimic! Ne facem nimic și devenim nimeni. Eu mă țin lângă mine pentru asta și te-aș ține și pe tine, numai să mă lași. Urăște-mă tare, cât de tare poți și nu uita că te iubesc. Și mai mult decât te iubesc. Ești al meu. Și mai mult decât al meu ești doar al meu. Posesivitatea nu are legătură cu răutatea dar are cu încăpățânarea. Cu încăpățânarea de a te avea are legătură nesiguranța și durerea singurătății. Da, o cunosc și nu are legătură cu iubirea. Dacă nu exista iubire eram tot singuri, fiecare dintre noi.

Momentele acelea scurte și nebune au fost evadarea lui Suflet din rutina plăcută dar plictisitoare a celor câțiva ani de constanță în care a existat lâncezind. Stresurile, bucuriile și ghemele din stomac au fost ca o fugă din cușca în care știa că va fi prins și băgat la loc. Nu e de rău să stea în cușca lui pentru că așa a fost crescut și cu libertatea aceea multă și constantă nu ar fi știut ce să facă... probabil prostii, s-ar fi pierdut și cine știe ce s-ar fi ales de el. Așa a crescut: în cușcă dar cu de toate... a crescut cu un mic handicap - lipsa de spațiu deschis, de orizonturi infinite, de manifestări nebune, de liber arbitru... Cum ar fi fost dacă? E timp, e timp să iasă din cușcă și să o ia ușor la pas spre orizonturile atrăgătoare și minunate, spre necunoscut - da! Dar spre ceva la care a visat, la care s-a gândit și spre care știe că nu trebuie să fugă ca inecatul ci să o ia la pași mărunți cu ochii mari deschiși și cu speranță, multă speranță!

Am înghețat... De fapt nu eu am înghețat ci sufletul mi-a înțepenit. E o bulă în timp care nu se mai sparge. A rămas sufletul prins ca pulpana unei haine într-un cui și acum trage cât poate să-i sfâșie învelișul. Greu, foarte greu. Pentru că trage de ea cu teamă, teama de necunoscut: ce se întâmplă dacă se rupe? După aceea ce? Și stă înghețat așa în timp, dar timpul trece, numai sufletul crede că stă în loc. E periculoasă atitudinea asta: ar putea să se trezească bătrân dacă nu alege - bătrân și singur într-o coașcă bătrână de corp care poate arăta mai rău decât impune vârsta, ori s-ar putea trezi într-o situație din care să mai poată ieși cu greu, cu dureri provocate atât lui cât și alor suflete din jur. Caut căldură pentru a-mi topi gheața din suflet. Caut unsoare pentru a desțeleni rugina din jurul unui suflet ferecat în împrejurări ciudate, singur și care nu acceptă ajutor direct; ca un câine iubitor de pe străzi care a primit des de mâncare dar și mai des a fost alungat și lo