Temperamentali

Uneori în mărinimia mea prostească aveam impresia că dețin adevărul absolut. Că dacă decid pentru mine, dacă "scap" de ce îmi impun alții și aleg liber, îmi va fi bine, cel puțin bine. Și de cele mai multe ori așa și este. Dar iată că am descoperit că oameni apropiați, din jurul meu, pe care ii vedeam prin vitraliul propriilor traume, nu îmi erau dușmani, nu mă contraziceau sau îmi indicau să fac alegerile greșite, ci doar încercau din răsputeri să mă ajute să aleg ce e mai bun pentru mine și pentru viitorul meu. Nici ei (cei dragi) nu dețin/eau adevărul absolut dar aveau și au, mai multă experiență, au trăit lucruri nasoale pe care le puteau prevedea în viitorul meu și își doreau cu ardoare să nu le trăiesc. Nu am ascultat nimic, nu am lăsat pe nimeni să aleagă sau să decidă în locul meu, încă fac asta și așa am crezut multă vreme că voi descoperi adevărata bucurie a vieții, prin independența fizica, materiala și mai ales mentală. Problema este că avându-le pe toate în coșul