Treceți la conținutul principal

Șoarecii bătrâni

Generațiile născute prin anii 80-93 maxim, sunt puii șoarecilor scăpați din laboratoarele comuniste. Șoarecii, sunt săracii timorați, speriați că dacă vor chițăi vine doctorul și le face injecție. Puii lor bineînțeles că vor trebui să asculte de părinți "că ei știu mai bine cum e viața asta", știu sigur că lumea e plină de conspirații și că securiștii (sub alte denumiri) încă ne ascultă și ne urmăresc. Dacă șoarecii stau bine merci în căsuțele lor asigurate ori de comuniști ori de ei prin metode comuniste, bieții puii lor sunt cam "homeleși" așa. După ce tataie Nicolae s-a dus, ăștia mai mari, când au scăpat din cuștile lor au luat tot ce au putut duce (cu brațele, cu camioanele, cu băncile de prin afară), că atunci era gratis și liber pentru toți, și când au crescut șoriceii (adică acum), n-au mai avut ce lua și ei. Între timp s-au mai schimbat puțin lucrurile, puțin; în sensul că nici să aibă voie nu mai au ce lua, dar acum nu mai au voie să ia, pentru că trebuie să dea. Trebuie să dea rate la bancă pentru a avea un cuib, trebuiesc date impozite și taxe, trebuie să dea șpagă la spital dacă sunt bolnavi, pentru că nenea medicul nu are cu ce plăti curentul din salariu, trebuie să dea mulți bani tot timpul, pentru că altfel devin și mai homeleși decât sunt. 
 În timp ce noi șoriceii încercăm să ne croim un drum în labirintul ăsta negândit bine și care cel mai probabil nu are un exit, șoarecii cei mai mari stau pe sofalele de catifea și vorbesc ca lupii moraliști: "noroc de mine că ți-am plătit facultatea", "n-ai făcut mare lucru! eu când eram ca tine eram mare boss că am știut <<să mă pun bine>> cu nenea doctorul, voi sunteți niște răsfățați", "ce atâta călătorit, ia și construiește o casă", "ce salariu de râs e ăla? eu am pensie mai grasă ca voi"; și uite așa șoriceii se mută încet încetișor la rudele europene din Italiaaa, din Fraanța, din Germaniaaa etc. Alții, mai șmecheri, își iau viză și bilet one way și se duc direct în America! Păi și ce să facă sărăcuții, să sufere-n tăcere în cuibul cu 11 camere al lui tati, la care nici curentul nu au cu ce-l plăti din salariul european? Să plătească rate la bancă până la adânci tinereți (că să fim serioși, cine mai prinde bătrânețea pe cancerul ăsta?)? 
Dar laaasă, noi să fim sănătoși că țara rezistă. E tot România (deocamdată), chiar dacă e vândută la toți. E tot țara noastră și așa cheală, fără păduri. Suferă de cancerul post-comunist și de la "chimioterapia" din Austria, Germania și alte civilizații a rămas fără plete. Da, laaas' că tot România e și cu roșii din Olanda, și și pe căpșunile spaniole putem scrie "produs românesc", că doar nu s-o simți aroma neo-latină mai tare. Ce dacă vacile noastre văd China? Nu suntem noi open-minded?

De fapt, acu' îmi dau seama; noi, generațiile astea de șoricei suntem vinovați de tot, că până ne dezmeticim, șoarecii bătrâni au vândut tot și ne-au lăsat în chiloți la drumul mare să ne descurcăm. Dacă n-am ținut ochii deschiși, așa ne trebuie! Acu' să dormim în corturi în Paris, să facem puțină menajerie în Italia, ca să ne laude țața vecina că avem vilă și suntem oameni mari cu studii și diplome. Cum care diplome? Alea de pe peretele din holul de la etajul 3 al casei. Eeeee!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: