Terminam școala primară și fiind cele mai "studioase" din clasă, ne-a recomandat doamna Bucur să ne pregătim puțin și pentru școala generală pe timpul vacanței de vară. Ele erau niște fete liniștite, fiecare cu talentul ei (Sorina desena foarte frumos pentru clasa a IV-a, Cristina era blândă și calmă și își împărțea mereu bunătățile cu mine... ba mai târziu printr-a VI-a venea cu două pachete distincte la școală). Eu eram ca o gâriță*, agitată și iute, gălăgioasă și obraznică (obraznică în sensul că îi băteam mereu pe băieți, mă alergam cu ei pe-afară și făceam tot felul de tâmpenii prin pauze).
Când a venit doamna cu cheia, ne-a și anunțat că în mormanul de cărți sunt doar două culegeri "din alea bune" și dacă le-om găsi, să ne înțelegem între noi care cum o ține și cât. Apoi ea s-a dus în cancelarie.
Zis și făcut. Prima a fost Cristina, a luat-o de pe raft la îndemnul doamnei înainte să plece. Eu, iute și ambițioasă mă apuc să răscolesc prin praf, printre mormane, pe rafturi, și într-un final dau de a doua culegere și scot un chițăit de bucurie. În momentul acela, Sorina trece rapid pe lângă mine și haț îmi smulge culegerea din mână. Am făcut niște ochi cât cepele și am rămas cu gura căscată pentru două secunde. Cuuum?! Mă năpustesc asupra ei să o recuperez, dar ea o ține strâns sub haină și nu reușesc deloc să o iau. Doamna plecase, ne-a lăsat singure, avea încredere în noi că ne descurcăm. Eu ce fac?!
Între timp, ne-am mutat înapoi în clasă, unde rămăsesm doar noi trei și unde venise și surioara Sorinei, Cătă, care era un firicel de copil. Cristina, complicele și pe atunci colega de bancă a Sorinei, apucă și culegerea ei și le ascunde sub bancă, să le păzească de mine. Între timp Sorina zâmbește spre mine și îi spune Cătălinei să stea în bancă lângă Cristina. Cătălina, altă gâriță ca și mine, îndeasă cartea și mai bine, și zâmbind îmi spune cu ochii oblici că n-am nici o șansă să mai pun mâna pe ea. În momentul acela am simțit că furia mea va da pe dinafară dacă nu fac ceva și o observ pe Sorina cu ochii ei mari și verzi, cu o coadă deasă, împletită care îi ajunge lejer până la fund și o apuc de ea. Am început s-o învârt, ea s-a apucat cu mâinile de mine și când să ne încăierăm mai bine am auzit un trântit de ușă. De teamă că apare doamna învățătoare ne-am potolit cu chiu cu vai.
Nu aș fi lucrat niciodată exerciții la mate în vacanța de vară. Nu aș fi înlocuit cărțile cu Povești Nemuritoare de prin toate statele lumii, Jules Verne, Basmele lui Ispirescu, Amintirile lui Creangă, Aventurile din Țara Nimănui, Cosette și altele, cu matematica, dar m-am poticnit multă vreme de momentul ăsta, n-am mai devenit niciodată prietenă adevărată cu Sorina (deși odată, în clasa a 5 a, m-a servit cu pizza din pachetul ei) și m-am și mutat după vreo doi ani la școală în oraș.
În schimb acum, îmi amintesc cu veselie de momentul acela. Parcă simt mirosul din școala veche și aud zgomotul de la grădinița de lângă clasa noastră. N-o să uit cum venea doamna să îmi arate ce lecție să citesc (drept pedeapsă că am făcut gălăgie și am alergat prin clasă cu băieții) și aroma de cafea la ibric cu care se așeza mereu lângă mine.
Mi-e dor de fete. Între timp au devenit femei frumoase, cu cariere și suntem fiecare în colțuri diferite ale țării, cu treburi diferite și cu vieți foarte asemănătoare cu caracterele noastre de atunci. Una e foarte echilibrată și mamă iubitoare, una e foarte precaută și matematică așa, iar eu sunt la fel de aiurită și încă mai trăiesc momente din viețile personajelor lui Creangă, ale autorilor populari și alte Aventuri din Țara Nimănui.
*Gârițe le spuneam noi la peștii pe care îi prindeam vara la pârâu pe sub pietre. Erau femele, foarte agere și dacă nu-ți scăpau printre degete, sigur te pișcau bine, de scoteai cel puțin un chițăit de durere.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce vrei să zici?