Treiș' trei zecele

Pe când avem vre-o 14 ani și intrasem nu demult la liceu, am mai făcut niște prostii... cred că mari pentru vremea aia. Stăteam la cămin la Nadia Comăneci, câte 8 fete într-o cameră, de toate vârstele și mărimile (de la 6 la 22 de ani). N-aveam frigider, calculator, laptop sau alte gadgeturi prea moderne. Aveam doar un radio, care mergea ca un radio: non-stop; pe un canal cu muzică modernă (cred că Radio 21 sau așa ceva). Nu-l ascultam din principiu, eu aveam prietenii vieții mele: Kurt Kobain, Axl Rose, Sonny Sandoval, Lars Ulrich și alții din același curent, îi ascultam într-un walkman care până și atunci era demodat (apăruseră CD playerele portabile). Aveam și un grup de oameni cu care ieșeam des, care aveau cam aceleași gusturi muzicale.

Cu ei mă vedeam dimineața la Biblioteca Municipală, la sala de internet. Cum nu aveam acces online decât la internet cafe sau la orele de informatică, acolo era mană cerească având intrare gratuită, pe bază de programare. În paralel citeam și niște cărți, în vremea aia eram pasionată de tot ce ține de Hitler și rar, mai dădeam și prin sălile de lectură de acolo.

În ziua aia m-am trezit pe la 9 jumate, m-am îmbrăcat cu hanoracul meu comandat de Victor (coleg de clasă și prieten; "idol al lui M.M.") și împreună cu Silvia am plecat spre sala de net. Acolo erau toți prietenii noștri rockărași, cu păr lins, cu haine vechi de piele, cu bocanci lungi și cu multe pierce-uri și tatuaje. Ne-am consumat rapid ora gratuită și am hotărât să mergem înapoi la cămin, cu promisiunea ca pe seară să ne vedem în parc la foișor cu chitarele și bidoanele de vodkă. Zis și făcut.

La ieșirea din bibliotecă trec rapid ca de obicei, aiurită salut în fugă și nu mă uit nici măcar la domnul care amabil mi-a deschis ușa să ies. La fel și Silvia. N-a observat că cel care ne-a poftit afară era domnul tata meu și că lângă el se afla doamna mama. Așadar am luat-o cu toții la pas pe Oituz* și râzând, ne mai tot schimbam locurile, că ăștia fumau grupa mare și mă înnegream până la destinație. În paralel cu noi, pe stradă mergeau dragii mei părinți cu mașina, uimiți din cale afară de gașca mea de prieteni chelioși și cu codiță în vârful capului, cu mașina de tatuat după ei, cu țigara în colțul gurii, rufoși și mulți dintre ei cam știrbi. 

După ce iau colțul spre cămin, văd parcată în fața porții Dacia lu' tata. Îmi dau repede cu mâna prin păr să se mai așeze (că era nepieptănat de 2 zile), mă frec puțin pe la ochi (să se mai ia dunga aia groasă de creion negru) și mă îndrept foarte sigură pe mine spre mașină. Mă duc veselă, îi pup, o salut și pe mătușa Victorea (era cu ei în mașină și nu știu de ce, mi se părea că se uită așa cu milă la mine) și veselă sar pe bancheta din spate. Mama mă întreabă scurt la cât încep orele și dacă mi-am pregătit cărțile pentru ziua aia. Confirm, și mă trimite rapid să aduc ghiozdanul de sus să mergem împreună la liceu (care era în aceeași curte). Pe scări spre cameră,  îl sun repede (de pe 3310-le meu nou) pe Alex (colegul meu de bancă) și-l rog să-mi dicteze orarul. Bag la nimereală cărțile și caietele într-un rucsac și cobor în fugă.

A avut loc următoarea scenă:

- Tu așa mergi îmbrăcată la școală? Cu dracii ăștia pe tine?

- De obicei nu, dar acum nu mai am timp să mă schimb...

- Ce orar ai zis că ai?

- Păăăi franceză, istorie, muzică, biologie..

- Nu nu. Îți spun eu: geografie, franceză, biologie, muzică, istorie.

- Da da, așa (și am râs...).

- Dă-mi puțin ghiozdanul...

După asta au urmat întrebări legate de ultimele lecții (care nu apăreau în caiete - erau toate noi), despre meniul de dimineață de la cantină (pe care am încercat să-l reinventez da n-a mers că-l știa deja), despre cine sunt prietenii mei dubioși, despre ce am făcut eu la bibliotecă (normal că am citit "Mein Kampf"), despre relația mea cu colegii de clasă (aproape zero - că ne vedeam prea rar) și despre cum o să ajung (iar) să-mi fac părinții de râs...

Pe un ton grav, tata s-a uitat lung la mine și a zis:

- Dă-te jos din mașină să prinzi și tu o zi de liceu de la început. Văd că ești cam înfometată, ia și covrigul ăsta (și mi-a aruncat un covrig cald din legătura de pe ușa lui). 

Am salutat-o pe mătușa și m-am uitat lung la ei după care am plecat cu inima cât un purice spre clasă. Aveam geografia cu doamna Brătulescu (o scumpă) și care, după ce a ajuns la catedră m-a chemat ghidușă până lângă ea. Îmi zice în șoaptă: "să știi că a venit tac'tu, da ai noroc că m-a găsît pe mine și nu i-am arătat toate absențele și nici 2-ul de la Engleză; ăla de ai șoptit, știi tu..." I-am mulțumit, i-am zis că deja știu. La următoarea oră, franceza, Doamna Ioachim mi-a ars un 3 frumos (prima notă din liceu la franceză) și m-am lecuit de școală. Mi-am abandonat ghiozdanul  în bancă și am plecat la plimbare prin parc. 

M-au văzut câțiva prieteni din gașca de la foișor (pe care nu mai aveam chef să-i văd câteva zile) și fac o cotită spre lac, ca mai apoi să mă îndrept spre cămin. Când mă uitam lung la nuferii albi pe frunzele cărora se lungeau niște broaște de pe lac, vine din spate un Răzvan din grup și face o glumiță: "boo!". Ăla a fost momentul în care m-am despărțit de 3310-le meu. El în lac, eu la Fast**. M-am întâlnit acolo cu Alex și cu Remus (alt coleg care venea rar la ore - doar să mai descopere colege noi pe la școală). Ne-am luat niște vin alb și îmi amintesc doar cum sorbeam cu paiul de suc din paharul cu vin, cum ei râdeau (cred că de mine) și cam atât. 

M-am trezit a doua zi dimineața cu un vâjâit în cap, cu aceleași haine pe mine, la cămin, în pat (descălțată ce-i drept) și cu doamna Mirela (una dintre puținele padagoge simpatice și tinere), care "mă amenința" în gura mare că dacă nu mă duc la școală îmi toarnă o sticlă de apă rece în cap. La cât de crazy mamacita e și acum, era în stare să mă dușuiască în pat, așa că am sărit ca arsă, m-am dus la duș și de acolo m-am băgat repede în niște haine și direct la liceu, unde mă aștepta o altă oră de franceză. Am adormit cu capul pe bancă (și eu și colegul meu), și nu știu care dintre noi a visat ceva și a tresărit, am sărit amândoi ca arși și am ajuns rapid în birou la director (pentru că nu se mai potoleau colegii noștri de râs în clasă). Am scăpat cu un avertisment, și știu că până nu am făcut pregătire la franceză (într-a 12-a), nu m-a iertat doamna Lucia, nici la note și nici nu mă scotea din Zoița. Acum știau toți colegii și al doi-lea nume al meu.

În anul ăla am avut o medie peste medie dar nu peste 9 (cum aveam eu plănuit în minte), am trăit și prima beție (aia) și am semi-existat și două săptămâni fără bani. Tot atunci am descoperit că mâncarea de la cantină (chiar și ***zama de șosete) e comestibilă, îngrașă și nu mori de la ea. Am avut parte și de un 2 urmat de un 10 la istorie, de primul portret în creion vândut (fără semnătură) - ca să am cu ce trăi, de cele mai multe absențe motivate și atunci am descoperit că vodka la bidon te lasă fără dinți, fără 3310 (primul și ultimul) și corijent (dacă nu te trezești la timp). 

Încă îmi amintesc toate detaliile cu plăcere, toate visele și toate ideile despre cum să-mi așez Universul la picioare, cum se oprea planeta când eram eu îndrăgostită și cum răsărea soarele seara la 9 dacă aveam un moment de fericire. Interior, nici acu' nu cred că am trecut de stadiul ăla, deși trebuie măcar să pozez în om matur, că așa se cuvine. Cred că sunt un adolescent întârziat... ca tata...

*Strada Oituz e și bulevardul principal din oraș (Onești).

**La Fast (Food)-ul din fața Spitaului Municipal, foarte aproape și de liceu, ne consumam toate chiulurile, pauzele și cei care fumau, țigările, cumpărate din banii de mâncare.

***Zama de șosete era o supă galbenă, transparentă și cu mult ulei deasupra. Mirosea ca șosetele gimnastelor după 4 ore de antrenamente...