Temperamentali

Mare bucurie mare după nunta noastră din 15 octombrie 2016.  Așa ca în povești, la o lună după nuntă am avut 2 liniuțe pe test și guess what, atunci nu exista covid, eram însărcinată. M-am speriat, deși îmi doream copii, apoi am plâns de frică, ulterior am început să mă bucur și după ce toată lumea a aflat, după ce deja mă simțeam specială și așa și eram tratată, brusc și fără motiv (aparent), după revelion, mă ia o tristețe și o suferință pe care nu mai știam cum să le ascund pentru că nici eu nu le cunoșteam cauza. Nerăbdători din cale afară, fiind săptămâna 12, mergem cu gândul că poate vom afla dacă e băiețel sau fetiță. Emoții peste emoții. Din păcate am aflat foarte senin și fără rețineri că inimioara aceea puternică și gălăgioasă pe care o auzisem cu o lună în urmă, s-a oprit. A căzut cerul pe mine și nu știam încotro s-o apuc. Nu mă gândisem niciodată la ce înseamnă un avort (nici voluntar dar altfel nici atât), îmi era frică de termenul acesta și iată am dat nas în nas cu ...

Așa vremuri trăim că mie mi se pare că cel mai dificil a devenit să fim simpli. Atâtea produse alimentare (nealimentare de fapt), atâtea cosmetice, atâtea produse de curățenie, atâtea resorturi, tot felul de mașini, de grădinițe, de îmbrăcăminte și materiale textile, mii de culori și de texturi în toate domeniile, sute de idei de design și n'șpe feluri de gadgeturi care de care mai moderne și de lux. Cum să trăim simplu? Am realizat că luxul în zilele noastre în asta constă. Să ai bani mulți (nu neapărat dar aici e și mai provocator) și să trăiești simplu. Să nu devii sclavul propriilor bunuri (multe haine de spălat, călcat, aranjat, mașini de întreținut, electrocasnice de depozitat, mâncare de aruncat etc). E o provocare dar e vorba doar de organizare și de educație.  Poți face asta cheltuind puțin timp în plus pe stabilirea priorităților și câștigând, timp, bani și energie pentru ce contează cu adevărat: familia, natura și sănătatea (atât mentală cât și fizică). Se dă o listă, un...

Există cineva pe lumea asta pentru care la un moment dat eu eram totul și care pentru mine este dintotdeauna totul. Probabil așa este pentru fiecare copil mama lui/ei dar a mea nu a vrut sa fie doar la un moment dat totul, ci mereu. Și cumva s-a asigurat și se asigură în fiecare secundă că așa este. Ca un copil uns cu cremă de papuci pe mâini, așa își lasă amprentele peste tot în viața mea. În cele mai importante și în toate momentele importante din viața mea și a noii mele familii apare și face cumva ceva să-i rămână amprenta. O amprentă întotdeauna pozitivă, cu bine și cu bune, chiar dacă ne certăm des, mereu, din orice și ne împăcăm și mai des. Nu văd viața fără ea și nu știu trăi fără să o bat la cap cu tot felul de detalii, chichițe, prostii și plângeri, fără sfaturile și părerile ei (ce pe moment par enervante) și care de fiecare dată se dovedesc a fi utile. Mi-aș dori de la ea și de la Doamne Doamne, să trăiască mult, frumos, sănătoasă, veselă, frumoasă și bună, așa cum o știu d...

Fetita mea frumoasa și scumpa, abia așteptăm toți trei sa te cunoaștem. Deja am sentimentul ca te știu și chiar înainte sa ne intalnim cu 2-3 săptămâni vreau sa iti mulțumesc pentru alegerea făcută. Știm că ești o entitate și ca ne-ai ales tocmai pe noi. Ai fost și ești cea mai mare bucurie a noastră din ultimii 7 ani de când suntem împreună. Noi, în ciuda conflictelor, ne-am potrivit ca doua piese de puzzle dar a rămas între noi un locusor gol unde știam amândoi ca lipsește o piesa mai micuta și mai puternica. Ne lipsea sudura asta care ești tu, și acum, după câteva rugaciuni și dorințe reale o sa vii și o sa ne întregești. Si eu și tati te iubim cu toată puterea noastră și încă nu știm niciunul câta iubire poate încăpea în inimile noastre. Dar o sa vii și o sa ne înveți. Nu ți-am cumpărat prea multe și nici nu suntem și nu vom fi niciodată pregătiți pentru asemenea cadou dat de la Dumnezeu, dar știm că o să fii ca noi și că nu trebuie să facem nimic special ca să te adaptezi l...

 Am realizat de ce scriu când scriu adesea. Scriu poezii bune și frumoase atunci când sufăr tare și de tot din dragoste (nu am mai scris demult) și texte euforice și pline de haz și de necaz când sufăr de ceva trecător sau când mă bucur mai tare decât mă copleșesc. Acum știu și de ce marii și mai marii artiști au fost niște suferinzi: ca să ne bucure nouă viețile, să scrie minunății, să picteze fantasmagorii nemaivăzute, să bată drumuri lungi, imaginare sau reale, să ne facă nouă viețile colorate, minunate și bune. Ei probabil nu au știut asta dar cei care trăiesc sper să afle, să sufere cu scop, cu rost, cu mai multă fervoare, pentru că se merită. În lumea asta incredibil de rea și de proastă sunt oameni și oamenii merită să se bucure de artă. Fără artă și fără copii am fi niște ruine, niște fantome vii și pline de tristețe.  Apropo de copii, acum ei mă fac pe mine să scriu, eu nefiind artist dar având zvâcniri de scris, de exprimat sentimente și pictat. Am și eu preferințe, ...

   Am deschis azi o carte nouă și citind din ea, pe la pagina 3 m-am întâlnit cu mine. Am fost plecată! M-am dus să fac un copil și mi-a luat ceva, vreo doi ani... Nu am realizat complet că m-am întors, până azi. Eram tot prinsă cu scutece, mâncăruri fără sare și zahăr, jucării, cărți pentru copii și Facebook. Da, din păcate și asta; că altfel cum își dubla ăla profitul?  M-am mirat așa de mine când m-am întâlnit. Nu mă așteptam, mă obișnuisem cu mine plecată, dusă, ocupată, deși îmi era dor. Îmi lipsea mult scrisul, timpul cu mine, o oră de condus aiurea, o baie în cadă, 5 minute în oglindă, 2 ore de dans, niște haine hippie și o cafea pe legăn fără stres. Nu le-am bifat pe toate nici pe departe dar m-am bucurat de o eu aproape de cea de dinainte, optimistă, veselă, cu chef de orice și gălăgioasă. Nu am muțit și nici liniște nu am făcut doi ani dar a fost altfel de gălăgie în care m-am cam complăcut: scutecul blablabla, diversificare blablabla, cezariana bl...

Anul acesta de ziua mea credeam că va fi cel mai frumos din lume. Și va fi! Da, e un an greu, cum n-a mai cunoscut omenirea vreodată. Dar dacă tratăm fiecare om și caz separat, fiecare a trăit deja un sfârșit de lume (a lui, cea mai importantă), atunci când i s-a întâmplat cel mai urât lucru (unii și-au pierdut copii, alții părinți, unii funcțiile locomotorii, alții bucuria, unii vederea...). Și eu am pierdut multe, am suferit tare (pentru ca așa sufăr eu, tare!) dar fiecare întâmplare de acest fel a adus după sine o mare bucurie. Uneori mult așteptată, alteori neașteptată. De fiecare dată, bucuria a fost mai mare decât tristețea, inima a crescut mai mare decât capul și ochii au sclipit mai puternic decât lacrimile. Voi sta în casă la propriu de ziua mea, poate fac niște clătite de post (că și așa îmi expiră făina de grâu în dulap de anul trecut), poate bem un pahar de vin, poate nu. Eu, cadoul suprem, cireașa de pe tort, diamantul neprețuit l-am primit. Se num...

Toată viața am făcut parte din această ecuație și evident, nu am fost niciodată eu mutul pentru mai mult de 5 minute. Am fost întrebată des dacă pot sa tac măcar 5 minute, cu nervi așa... Realitatea este că totuși am fost ascultată dacă se dorea liniștea. Dureau vorbele. Da! Pot să tac. Pot să tac mai mult decât 5 minute, pot să tac mult și în tot acest timp să fac planuri mari mari. Planuri de afaceri, planuri mărețe care au ca scop fapte mari, idei înalte cu final exploziv. Pot în același timp sa îmi imaginez tragedii cum nici în filme nu vezi, pot și să îmi fac planul pe următoarea săptămână cu ce voi mânca și ce activități interesante să avem (da, să avem, că eu nu sunt niciodată singură, nici măcar în gândurile mele, pentru că urăsc singurătatea). Dar e adevărat că de obicei nu tac. Nu îmi place tăcerea multora. Unele tăceri, cele înțelepte mi se par extraordinare. Sunt înălțătoare de-adevăratelea, te apropie de Dumnezeu. Dar pentru astfel de tăceri este nevoie d...

În ultima vreme îmi petrec timpul aparent plictisitor; numai pe acasă cu A., cu câinele (care e mai puțin în schemă) și descopăr chestii. Înainte de A. aceste chestii mi se păreau atât boring cât și frustrante (probabil pentru că nu le aveam și subconștientul meu nu voia să accepte asta)... Anyway, stând eu cu A. lipită de mine, am descoperit niște minunății: ce frumos e să stai într-o singură poziție (te miri cum te prinde, sau cum O prinde... somnul), ca yoghinii (cu orele) și să treci peste faza de amorțeală sau durere și să experimentezi respirația în tandem. Cea mai dulce respirație e cea conștientă, împreună cu una de "boț de humă", mai rapidă și mai caldă; o burtică mică mică, moale și pufoasă lipită de a ta și legată încă de tine cu un cordon spiritual mai puternic decât cel ombilical; și apoi, cum se conturează așa o fățucă angelică, liniștită și în siguranță sub brațul tău; căldura puțin umedă a respirației de bebeluș, cu miros de calea lactee, care vine spre t...

Cred, că întâmplător sau nu, această ființă minunată a fost trimisă în grija noastră ca un mare cadou mic și perfect. Absolut nici o altă responsabilitate pe lumea asta nu e mai plăcută, mai naturală și mai frumoasă. Implică educație, răspundere, atenție, căldură, intuiție, disciplină, bunătate, putere, blândețe, empatie, răbdare, imaturitate, maturitate, hărnicie, lene, poftă de dulce, poftă de sărat, chef de gugugaga, talent, organizare, dezorganizare, ațipeală, joacă, seriozitate, umor, veselie și iubire! Am sărit multe, dar nu mai putea fi urmărită fraza (oricum m-am pierdut demult..). Partea cu talentul e faină pentru că așa am aflat că de fapt, Marius chiar e un cântăreț desăvârșit și un adevărat compozitor. Are niște linii melodice (date) și niște versuri foarte originale la care Anisia reacționează extraordinar de bine. Deci, clar eu am avut un handicap la urechea muzicală până acum.  Tot la partea cu talentul, eu mi-am descoperit latura actori...

E ziua ta azi și am multe de zis, mai bine scriu decât să zic. Demult vreau să fac asta... Acum când mi-am găsit timp nu-mi mai găsesc cuvintele dar zic și eu ce-mi vine. Ești un super om! Pentru mine nu există alegere mai bună și îți mulțumesc că m-ai determinat să fiu a ta. Am dat-o-n siropoșenii, dar odată și odată trebuia să recunosc public. Ești super enervant când te zgârcești cu tine, când mă răsfeți cu toate prostiile și când faci bâză de toate erorile mele - pe care jur că nu le fac intenționat (nu dau mâncarea pe hainele noi intenționat, nu răstorn te miri ce sau sparg farfurii intenționat și altele, știi tu). În același timp ești tare drăguț când te văd așa amuzat de ele. Ah, imi place mult că iubești și tu animalele, oamenii (deși mulți habar nu au) și natura, că nu ești cocalar și că îți place mâncarea mea. Mă supără rău că nu prea mănânci tu dulciuri pentru că trebuie să mă sacrific eu mereu... Dar ce nu fac eu pentru tine... Ești un super soț, un adevăra...

O specie aparte de turbulențe au scuturat existența unora sezonul ăsta estival. Multe; și cum să le mascăm dacă nu cu poze de la mare, de la petreceri, din cluburi și de la party, unicul party în familie la ziua nepotului pe care nu-l mai văzuse nimeni până la 3 ani. Da vaai ce bucurie! Nu, nu e hatereală. Din păcate în umila noastră țară cu nivelul nostru de inteligență emoțională mai scăzut decât al unei râme la 35 de grade celsius pe asfalt și cu "pet"-ul nostru național Capra Vecinului care trebuie să moară mereu înaintea caprei noastre, ne aflăm la un stadiu în care nu ne mai vindecă nimic și nimeni: nici popa, nici psihologul, nici alcoolul nici dracu'. Din păcate asta e trista realitate. Văd zilnic românul frustrat, stresat, agitat, nervos și nemulțumit de te miri ce chichiță sau serviciu care nu e ca-n Italia, Portugalia, Spaaania sau alte țări (deși vede el cu ochii lui că plătește jumate pe acest serviciu că de aia a venit de fapt - nuuu, nu pentru ...

În dimineața asta, dintre toate celelalte, la noi în casă a intrat de la vecini un iz de cafea. De obicei ne năpădește fumul de țigări de la vecinul care pufăie de la 7AM pe geam la bucătărie. De la aroma de cafea la ibric m-a lovit cheful de a mai "sta la povești" cu restul lumii, cu care demult n-am mai povestit pe blog. Sunteți mai mulți am observat cu care doar așa comunic. Dar vă iubesc și chiar simt o apăsare că n-am mai zis ceva de-o vreme. Eu am mereu multe de zis oriunde și oricând. Da, da și o tonă de tâmpenii, dar din fericire am numai oameni frumoși aproape și le place să mă asculte. Să vă spun despre mare. Am promis că scriu iar despre iubirea mea marea cea sărată. Îmi lipsește mult și nu știu dacă anul acesta ajung să ne vedem. E ca o iubită pe care o las acolo în gerul iernii singură, în ploile reci de primăvară și în urletele cocalarilor din mijlocul verii. Dar aproape de finalul sezonului cald, veneam mereu să ne vedem, să ne încărcăm de energie una d...

Multe petale de soare au trecut peste noi și a venit iarna de vară. Era necesară. Ceva, cumva trebuia să îmi dea elan să mă reapuc de scris. Acu' scriu. E 3 am și eu stau și ascult cum mi se-nvârte morișca amintirilor în minte. M-au oprit câteva gânduri pe drum: Am citit că toți avem prin trecut părți sumbre și pe care conștienți sau nu, le-am generat. Am realizat că toți avem familii și rude ciudate, dubioase, enervante și cu care nu ne mândrim. Am înțeles că dacă descopăr cupluri perfecte, parteneri care nu se ceartă și care par pe culmile fericirii, e foarte posibil că ăia să fie cu cele mai mari probleme... Știu că ce nu mă omoară ar face bine să o ia la sănătoasa. Acum înțeleg că nu voi putea cunoaște cât de multe mi-aș dori, dar pot alege ce și cât să fie, iar restul să devină fum. În toată vremea asta am muncit, fizic cel mai des, și sincer, îmi lipsește partea cu scrisul și cititul. Îmi lipsesc toate personajele dubioase, misterioase și cu vi...