Treceți la conținutul principal

Să vă spun despre mare...


În dimineața asta, dintre toate celelalte, la noi în casă a intrat de la vecini un iz de cafea. De obicei ne năpădește fumul de țigări de la vecinul care pufăie de la 7AM pe geam la bucătărie. De la aroma de cafea la ibric m-a lovit cheful de a mai "sta la povești" cu restul lumii, cu care demult n-am mai povestit pe blog. Sunteți mai mulți am observat cu care doar așa comunic. Dar vă iubesc și chiar simt o apăsare că n-am mai zis ceva de-o vreme.

Eu am mereu multe de zis oriunde și oricând. Da, da și o tonă de tâmpenii, dar din fericire am numai oameni frumoși aproape și le place să mă asculte. Să vă spun despre mare. Am promis că scriu iar despre iubirea mea marea cea sărată. Îmi lipsește mult și nu știu dacă anul acesta ajung să ne vedem. E ca o iubită pe care o las acolo în gerul iernii singură, în ploile reci de primăvară și în urletele cocalarilor din mijlocul verii. Dar aproape de finalul sezonului cald, veneam mereu să ne vedem, să ne încărcăm de energie una de la cealaltă, să vorbim, să ne ascultăm gândurile și apoi să ne îmbrățișăm la plecare: ea cu valurile calde, eu cu brațele întinse.


Anul acesta nu ne-am văzut deloc și s-au adunat atâtea că mă tem să nu suferim încă un an una după cealaltă. Și vântul și Soarele mă ceartă că nicium nu ne-am văzut. Nu înțelege niciunul ce tot fac de i-am părăsit pe toți. Și le mai spun în mintea mea când prind puțin timp: vin imediat! Și iar nu-mi fac loc să ne vedem și trece vremea și dintre noi toți doar eu îmbătrânesc și-i uit aici pe pământ.

Marea cu toate ale ei (răsărituri, apusuri, valuri, plaje, brize, Soare și nisipuri), de câte ori merg la ea, mă transformă în omul mai bun și mai tolerat de ceilalți pentru un an întreg. După ce-mi permite să visez, să zbor cu mintea în toate lumile și colțurile planetei, mă trage înapoi aproape de pământ și reușește cumva să-mi deschidă mintea spre drumul cel bun.


Faceți o petiție și certați-mă public, bateți-mă și nu mă mai primiți lângă voi. Dacă și voi mă iubiți, trimiteți-mă la mare să mă fac bine la loc! Când m-oi întoarce voi fi alt om: mai bun, mai "copt", mai frumos peste tot, mai cald și mai călduros, mai domol și mai zâmbitor, mai calm și mai scriitor.

Vă rog...




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: