Treceți la conținutul principal

A început sfârșitul lumii


O specie aparte de turbulențe au scuturat existența unora sezonul ăsta estival. Multe; și cum să le mascăm dacă nu cu poze de la mare, de la petreceri, din cluburi și de la party, unicul party în familie la ziua nepotului pe care nu-l mai văzuse nimeni până la 3 ani. Da vaai ce bucurie!

Nu, nu e hatereală. Din păcate în umila noastră țară cu nivelul nostru de inteligență emoțională mai scăzut decât al unei râme la 35 de grade celsius pe asfalt și cu "pet"-ul nostru național Capra Vecinului care trebuie să moară mereu înaintea caprei noastre, ne aflăm la un stadiu în care nu ne mai vindecă nimic și nimeni: nici popa, nici psihologul, nici alcoolul nici dracu'. Din păcate asta e trista realitate.


Văd zilnic românul frustrat, stresat, agitat, nervos și nemulțumit de te miri ce chichiță sau serviciu care nu e ca-n Italia, Portugalia, Spaaania sau alte țări (deși vede el cu ochii lui că plătește jumate pe acest serviciu că de aia a venit de fapt - nuuu, nu pentru mamaie sau neamuri, nu îi era așa dor de ei că de aia mănâncă pe la bodegi în oraș) și uită nene, uită că el e aici în CONCEDIU, VACANȚĂ, LA RELAXARE!

Nu are nici cel mai mic sens să dezbatem traficul românesc. Mexicul sau Cairo e parfum pe lângă noi. De-a râsu' plânsu': "țăranii" de la bloc înjură și fac toate cele că le-ai furat locul (mama ta de turist), tu înjuri acasă la tine turiștii că nu mai încapi de ei, vecinul nu te mai salută că-i blochezi poarta, colegul de serviciu te urăște că ai mai mulți bani ca el deși la 1 amiaza ești acasă și-ți "pupă" bara la Golf cu bull barul de la jeep și tot așa, o mare de nemulțumiri ... nu pomenesc intelectualii de pe taxi, femeile nervoase care au afaceri dom'le și copchii de crescut și se grăbesc, vorbitorii pe Whatsapp la volan și pensionarii care văd prin ceață. Jungle is a shit!


Conducerea/conducerile acestei minunate țări duc turma la râpă, așa cum li se cuvine unor adevărate Capre, care una în ciuda alteia, au rezistat și acu sunt mânate de la stână la stâncă. Ciobanul, marele cioban fără dinți (probabil cu parodontoza de la atata zer de capre) are un principiu: de m-oi scufunda, trag și caprele la fund. Important e să nu mă duc singur în căcat. Da da, în căcat am zis; pentru că la râpă ce să fie? Groapa cu căcat și bălegar! Ce să aibă un cioban la râpă? Gunoi, gunoi de la capre.

Cine are urechi s-audă și cine are (mai mult decât) ochi să vadă! Cine nu, la râpăăă! E loc în râpă pentru toți cu tot cu marele cioban știrb și știrbit de propria înfumurare... să cadă primul și după el voi toate caprele peste el. Dar chiar vă rog și vă invit.

Din păcate oful meu tot de oile cele bune, blânde și raționale va fi citit. Frustrarea asta e peste puterea mizeriei de-a înțelege că de nu cu siguranță ceva cumva s-ar schimba.

Eu vă iubesc oi, nu plecați toate-n afară că ne ocupă țara caprele cele râioase!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: