#HELP!

Multe petale de soare au trecut peste noi și a venit iarna de vară. Era necesară. Ceva, cumva trebuia să îmi dea elan să mă reapuc de scris. Acu' scriu. E 3 am și eu stau și ascult cum mi se-nvârte morișca amintirilor în minte.

M-au oprit câteva gânduri pe drum:

Am citit că toți avem prin trecut părți sumbre și pe care conștienți sau nu, le-am generat.

Am realizat că toți avem familii și rude ciudate, dubioase, enervante și cu care nu ne mândrim.

Am înțeles că dacă descopăr cupluri perfecte, parteneri care nu se ceartă și care par pe culmile fericirii, e foarte posibil că ăia să fie cu cele mai mari probleme...

Știu că ce nu mă omoară ar face bine să o ia la sănătoasa.

Acum înțeleg că nu voi putea cunoaște cât de multe mi-aș dori, dar pot alege ce și cât să fie, iar restul să devină fum.

În toată vremea asta am muncit, fizic cel mai des, și sincer, îmi lipsește partea cu scrisul și cititul. Îmi lipsesc toate personajele dubioase, misterioase și cu viața lor tumultoasă, de multe ori vicioasă și niciodată plictisitoare. M-am gândit mult la Clown și la Kunst (personajele din cartea pe care am început să o scriu în 2013), la iubirea lor bolnavă și pătimașă, la durerea pe care o sting rareori, când se întâlnesc. Mă întreb mereu: "oare ce s-a mai întâmplat cu ei după ce s-au despărțit și au plecat din Peru? Pe sufletul cui a rămas scrisă ultima lor întâlnire și cât de apăsată e cicatricea pasiunii? ".

Toate răspunsurile, așa cum e valabil pentru fiecare, se află în mintea mea. Eu ce fac? Mă întind ca o râmă la căldură: am impresia că îmi place și că aș putea trăi așa, ca acum, în mediocritate și mă trezesc prăjită de propriile gânduri, pe asfaltul încins pe care singură mă lungesc amagită ca de un pat călduț!

Umblu bezmetică după ajutor. Întinde-mi o mână și aprinde-ți făclia minții pentru mine!