VARA CU SANIA

Eu aveam 10 și Ionuț 9 ani. 

Era cald afară, ne trezeam pe la 11 înainte de prânz și găseam o listă lungă cât o zi de post (în fiecare zi) pe masă, scrisă de mama și completată de tata cu de făcut azi. Era vacanța noastră de vară nene, și tot timpul găseam liste. Erau lungi și enervante: spală vasele, vopsește gardul din grădină, mătură curtea, scoate gâștele la pârău, dă cu aspiratorul, șterge praful, du iarbă la găini, întoarce brazdele din deal etc etc etc. Nu am înțeles niciodată cum puteau găsi atâtea task-uri în fiecare zi. Bine, dacă nu le terminam în ziua aia (zi în care se lăsa cu mutre mutrișoare acre acrișoare), se repetau pe lista din următoarea zi. 

Dar în ziua de care mi-am amintit acum, lista era mai subțirică și am terminat-o rapid. Nu știu din ce motiv ne-am și trezit mai de dimineață. După ce era totul gata, ieșeam la poartă să vedem ce copii mai sunt pe drum. Nu durau 10 minute că începeau să iasă ca ciupercile după ploaie din toate curțile. Ne-am strâns vre-o 12. Eu cu Alin Troschi (de care am mai pomenit și aici) eram cei mai mari, și chiar noi, ce ne-am gândit: "oare nu merge sania vara pe deal, că și așa e destul de abrupt în grădină..?". 

Alin începe să zbiere: băăă, hai să ne dăm cu sania!

Eu după el: și cu boooobuuu'!!!

Alin: haai uăăă toț' în deal la nea' Neluțu (adică tata)!

În 3 minute, prin grădină printre păpușoi, am ajuns cu toții la baza livezii noastre cu trifoi cultivat conștiincios de tata, care acu' era cel mai verde și mai frumos. Vre-o 3 și-au adus mijlocul de transport de acasă, restul au primit bob de la noi (saci de nailon în care te băgai cu picioarele și cu fundul, și-ți dădeai drumul de nebun la vale). Ne-am "chinuit" bine să facem "pârtie" pe două părți: una pentru boburi și una pentru "alte mijloace" respectiv pături de la tanti Gina din bucătăria de vară (furate de Alina - fiică-sa și sora lui Alin), sania noastră ruginită din pod și țoale de cordele șterpelite de nepoți de prin alte bucătării. Ne-am dat până s-au găurit câte două rânduri de boburi de fiecare (era musai să încerci și cu bobul), unul a căzut cu gura-n pământ cu sania și toate păturile pufoase și țoalele colorate se găuriseră în dreptul fundurilor (by the way - le aveam roșii bine cu toții), când trece autobuzu' la vale. În momentul ăla m-a fulgerat gândul că poate vin mama și tata acasă dar mi l-am alungat rapid și m-am mai dat o tură chiuind: "pârtieeeeee". 

În 5 minute o văd pe mama la portița grădinii cu o vargă în mână. [Trebuie neapărat să vă spun că aveam o afurisită de salcie bătrână în mijlocul curții care își întindea pletele până la pământ și, de câte ori eram foarte răi și obraznici, mama trăgea o vargă din "fabrica de vărgi" (că asta era) și o răsucea în două, că era prea lungă, și păcat s-o rupă, și se îndrepta cu ea înspre noi.] Avea așa un zâmbet ciudat pe față și ne făcea semn cu degetul să mergem spre ea.. În minutul doi, în afară de mine și de frate-miu, toți copiii au dispărut. Unii au sărit gardul direct la mamaia în grădină, alții au trecut hotarul la Troschi și restul au fugit prin păpușoi până-n drum. Noi, spășiți, ne-am apropiat, și înainte să apucăm a inventa orice am furat vărgi la cur  în timp ce auzeam: 

- Să mă faceți voi pe mine de râs în sat? Da' nu vi-e rușine? Să râdă lumea-n autobuz că la Andrieș se dau copchiii vara cu sania?! Las' că vă arăt eu vouă! Chiar acu' să vă apucați să aduceți bostani la porc!

Nu am zis nici câr. Direct în bucată la cules bostani. Printre păpușoi au apărut și prietenii... un-doi au sărit gardul să ne ajute. Mama era în bucătărie, nu ne auzea nu ne vedea. Doar a subliniat că să avem grijă să nu rupem cozile la bostani că se strică repede. Buun. Ce ne-am gândit: ia să culegem noi TOȚI bostanii din bucată, să ajungă pentru toată vara, mai ales că aveam și ajutoare.

Și am făcut un munte de bostani în grădină, toți fără cozi (că înțepau prea tare la mână... îi rupeam cu piciorul). I-am trimis pe toți acasă, și apoi mândri, am chemat-o pe mama "să se bucure". Când a văzut a oftat așa de parcă s-a resemnat cu totul și a zis: 

- De ce ați rupt toți bostanii din grădină mă? 

- Păi ca să-ți facem surpriză!

- Ce v-am zis eu vouă mă? Ce v-am zis?! Să nu rupeți cozile! Ăștia se strică toți în 2-3 zile! Offf! Eu nu mai pot! Să vă mai educe și tac' tu! Să-l așteptați pe el când vine și să-i povestiți cu gura voastră tot ce ați făcut azi, că eu nu mai pot să vă mai pedepsesc!!!

Ne-am ascuns în podișorul de la cotețul porcului și ne-am gândit să ne numărăm unul la celălalt liniile de pe buci, să vedem care a încasat mai multe (ideea mea, că mie mi se părea mereu că iau mai multe). Aveam fiecare câte două, rozalii - mult mai "finuțe" decât urmele de la boburi. A venit tata pe seară să dea bostani la porc și pe lângă muntele de bostani a observat că pică mizerie din podișorul porcului. 

A venit la portiță și ne-a întrebat dacă vrem să coborâm. Am zis că da, așa pioși, cu fețe de "cumințenia pământului" și ne-am cocoțat în spatele lui. Ne-a întrebat ce am făcut la trifoiul lui și i-am răspuns înceet de tot că "am testat derdelușul pentru iarnă". Era să leșine de râs și după ce s-a potolit ne-a zis:

- Să-i spuneți lu' mă-ta că v-am certat tare. Mai mai să vă bat, da?!

- Îhî - zice frate-miu mutalăul.

Ne-am pus mai târziu la somn și din pat îi auzeam:

- Nu i-ai certat deloc așa-i? De ce râzi?!

- N-am putut *fă, abia m-am abținut de râs.

- Ascultă la mine: să-mi zici mie cuțu (o vorbă foarte des repetată de mama) dacă ăștia n-o să dea foc la casă într-o zi! Nu știu ce se alege de ei dacă nu-i ținem din scurt.

- Ai dreptate, dar mi-am amintit și io cum m-am dat în copilărie cu curu' pe ghiozdanu' de carton
luat de tata, pe post de sanie, și parcă nu m-a mai lăsat inima să-i cert. Să știi că data viitoare e rândul meu să-i pedepsesc.

Recunosc, mama avea dreptate. Eu eram cu inițiativele nebune și tot eu, câțiva ani mai târziu, pe la 14 ani, chiar am dat foc la casă, de Paști, în noaptea de Înviere. Deci, tata nu s-a ținut de cuvânt, nu ne-a mai muștruluit când trebuia. Și noi ne-am bucurat. 

Oricum, trebuie să spun că dacă vreodată trebuia pe bune să intervină tata, era o chestiune nasoală rău (cum ar fi furtul - am furat păpușa unei vecine sau mințitul - frate-miu a descoperit o comoară de mărunțiș în casă și tot spunea că nu știe nimic până a fost prins numărând). Pentru că el "are mâna grea, că e bărbat și nu se cade să dea". 

Cred că le e rușine cu mine dacă vor citi ce-am scris. Dar nici să nege n-au cum.

*Fă-ul lu' tata e un fel de alint pentru mine și mama când glumește sau când vrea să se scoată că a făcut o boacănă ceva.