Minciuna, moartea pasiunii

Moartea pasiunii este conectată cu multe chestii (nesimțire, prostie, nesexy, mizerie, miros urât, distanță, harță etc), dar ca minciuna nu există niciuna. Poți să fii nesimțit sau prost odată, poți să te îmbraci nasol sau să puți și toate să aibă rezolvare fără să lase urme. În schimb, dacă minți și omori pasiunea cu asta, foarte greu o mai readuci la viață. Poate merge, poate nu odată ci de mai multe ori, dar lasă urme urâte. Pe lângă altele asemenea ei, care mănâncă din suflet (rod ca șobolanii dintr-o margine a sufletului și dacă nu le oprești la timp îl consumă complet), minciuna e ca molia, care se bagă în zestre și foarfecă încet și mărunt covoarele din interiorul rolei: începe din mijloc, găurește ființa spirituală și chiar dacă reușești poate să o înlături, gaura e în centrul inimii și se reface greu, cu multă iubire și atenție. E un parazit sufletesc de neegalat, trist și dureros. E ceva ce n-ar trebui să primească atâta atenție în scris, dar ignorată, e ca un vierme care roade din personalitatea celui mințit și-l transformă într-un zombie fără sentimente. 

Minciuna nu-l transformă într-un zăpăcit doar pe mințit, dar mai ales pe mincinos. Dacă mințitul ajunge să fie trist, ros de singurătate și neîncredere, de bănuieli și de durere sufletească, mincinosul în schimb, este mereu agitat (nu neapărat evident), treptat devine vanitos, se crede de neprins, plin de sine și merge de fapt, pe o ață foarte subțire.

Dacă mințitul este un speriat, trist și la început rătăcit, mincinosul este exact opusul său; se minte pe sine de fapt, fiind atât de mândru și de înfumurat de propriile invenții, uită să mai fie atent și când mințitul realizează că nu despre el este vorba în toată durerea asta, îl ignoră, se îndepărtează și încearcă să-l uite pe mincinos. Mincinosul abia atunci deschide ochii minții, înlătură fumul vanității și descoperă în oglinda sufletului său cine a fost de fapt.

Ca în toate cele, aici se întoarce roata pentru cele două personaje. Mincinosul începe să sufere de propria prostie (dacă e deștept) și mințitul să se descopere pe sine cel de dinainte să fie mințit. Drumurile celor doi s-ar putea să se despartă acum, pentru unul fiind lin, plin de noutăți, de flori, de încredere și de iubire, iar pentru celălalt cu gropi, fum și nesiguranță.

Adică fiecare va culege cam ce a semănat. Pentru că vorba lui Galilei: ”eppur si muove”*.

*"și totuși se învârte"