Fericirea stă sub țoalele noastre

Poate fiecare dintre noi să construiască un palat de fildeș cu lumini sclipitoare de diamant, cu mese bogate, cu flori multe și mirosuri fantastice. Fiecare dintre noi are puterea de a-și construi un Rai aici pe pământ, dacă este conștient de asta și dacă vrea cu adevărat. Raiul fiecăruia dintre noi, cel puțin aici, este diferit. Fericirea mea se rezumă la un mal de mare, la o colibă, o plită, pește și niște legume, fripte toate la un loc și halite împreună cu al meu iubit. Fericirea altora presupune bani mulți, lux, averi și mașini moderne. Fericirea bunicii mele este mersul, și a bunicului murăturile. Toate acestea sunt niște piste false. Sunt de fapt niște dorințe de-ale noastre mai greu de îndeplinit și pe care nu le avem acum. Ele nu sunt fericirea. Fericirea se află în noi, în fiecare dintre noi.

Iadul mâncător de suflet și de trup de pe pământ suntem tot noi și se cuibărește tot în noi dacă-i dăm voie. Totul pleacă de la modul nostru de gândire. Dacă eu am început să-mi spun în sinea mea: "vaai dar o să intru în depresie dacă nu mă caută... ce mă faac? dar mai bine să nu mă mai gândesc la asta", exact asta s-a întâmplat în scurt timp. Dacă aș fi zis: "indiferent de ce va fi, eu voi trece cu bine peste toate, pentru că pot și pentru că nimic nu e de nereparat", ar fi fost hrană și nu boală pentru nervii și stomacul meu. Lucrurile se vor întâmpla mereu așa cum trebuie să se întâmple, dar noi avem puterea să le facem mai bune sau dimpotrivă, mai rele pentru noi.

Am învățat de la o doamnă înțeleaptă, că dacă-l vrei bun pe cel de lângă tine (oricine ar fi: mamă, tată, soț, copil, iubit, bunic etc), primul pas e să-l faci tu bun. Din vorbe, din laude. Dacă despre un om spui că e bun, că e iubitor, calm, harnic, drăgăstos și blând; în timp, atât tu cât și el, veți ajunge să descoperiți omul acela pomenit adesea, ca fiind un dar divin. Să credem asta, și am făcut deja un pas uriaș spre Rai. Să scoatem fericirea de sub țoalele murdare ale sufletului, să dereticăm mintea și să aruncăm mizeria afară. Să ștergem praful care ne blurează rațiunea și face să nu vedem binele bine.

Pentru mine e de mare ajutor să fac asta: dacă vin spre mine gânduri negative, negații sau fraze care încep cu "nu", le alung, le hâșâi cât colo (cum zice mama). Dacă în jurul, sau în apropierea mea e ceva pozitiv, fug într-acolo, mă amestec și iau cât de mult pot. Apoi dau mai departe, împart cât pot și mă bucur alături de cei care primesc de la mine, pentru că binele e infinit și nu se termină niciodată. Ba, se întoarce înapoi la cel de la care a plecat.

Să ne iubim zic...