Furtuni sufletești

Mi-am pierdut sensul. Nu mai stiu cine sunt si ce pot eu sa fac. Nu stiu cum sa ma repar. Demult nu-mi mai cunosc puterile si sunt pierdută în marea lumii. Nu mai știu la ce am talent și la ce nu am, ce pot și știu eu să fac și ce nu. Mă doare sufletul de așa multă vreme, că deja au început să-mi cedeze și restul mecanismelor automate: zâmbetul a dispărut, optimismul nu mai știu ce e, singurătatea îmi face cu ochiul și e exact ca un prieten care se agață de tine și îți e prieten fără ca tu să-l placi și să-l vrei aproape. Durerea și teama a devenit parte din mine acum. Sunt așa mocnite, și una și alta. Adică nu te lasă să mori (nici pe departe) dar te chinuie constant și câte puțin, îți îmbătrânesc timpuriu sufletul și trupul, și mental te aduc rapid într-o bătrânețe insuportabilă.

Mi-e frică să nu te mai iubesc, mi-e frică că nu o sa avem nimic, mă tem că am făcut doar alegeri greșite,
nu sunt împăcată cu alegerile mele, cu drumul pe care merg și toate astea mă consumă atât de mult și mă învârt prin viață atât de repede, încât nu mă pot opri să mă gândesc o secundă măcar la cine, unde, cum și de ce sunt.

E ca o ploaie rapidă și dureroasă cu gheață care te alungă la adăpost și după ce o iei la fugă îți amintești că ai uitat umbrela... te gândești că și așa era semi-inutilă în situația asta și nu te oprești să analizezi mai mult, nu te întorci înapoi, fugi. Fugi spre un adăpost îndepărtat, lovita de gheață, într-un zgomot în care nici gândurile nu ți le mai auzi. Soluția este în două locuri care se contopesc în unul: la Dumnezeu și la tine, deci în tine. Dacă aș ști cum să caut în mine, dacă aș ști unde să caut în mine și mai ales când, aș putea schimba totul. Totul! Pentru că universul din jurul meu este destul de extins pentru o singură persoană. Cunosc mulți și multe, învăț zilnic și universul ăsta mic se tot mărește. Toate și toți ar avea de câștigat dacă eu m-aș regăsi și aș începe să am de câștigat. Acum nu am. Acum nu au nici ei, nici tu. Suferim toți. Bineînțeles că sufăr eu cel mai mult și de aceea eu am nevoie de reparații. După mine, în ordinea iubirii fiecăruia pentru mine, vine și suferința lor. Cu cât mă iubesc mai mult, cu atât sufera mai mult pe lângă mine sau departe de mine.

Am pus doar pe foaie ce și cum simt. Nu strig după ajutor, pentru că e foarte posibil să nu mă poata ajuta nimeni, dar acum știi și tu si poți alege ce să faci. Să te repari pe tine și așa să repari și puțin din mine, să te îndepărtezi mai tare și să crezi că ești mai fericit, să fugi fără umbrelă spre un adăpost închipuit, să te oprești, să te întorci după umbrelă și să te bucuri de ea câțiva metri sau să cauți în tine și să fii fericit...

Cel mai bun lucru de care nu știm să ne bucurăm noi toti, este faptul că putem alege. Sunt mulți care ar vrea să aleagă ce să facă cu ei, cu sufletele și cu trupurile lor, cu toți cei pe care-i iubesc și pe care-i urăsc, dar noi, putem alege!