Temperamentali

Anul acesta de ziua mea credeam că va fi cel mai frumos din lume. Și va fi! Da, e un an greu, cum n-a mai cunoscut omenirea vreodată. Dar dacă tratăm fiecare om și caz separat, fiecare a trăit deja un sfârșit de lume (a lui, cea mai importantă), atunci când i s-a întâmplat cel mai urât lucru (unii și-au pierdut copii, alții părinți, unii funcțiile locomotorii, alții bucuria, unii vederea...). Și eu am pierdut multe, am suferit tare (pentru ca așa sufăr eu, tare!) dar fiecare întâmplare de acest fel a adus după sine o mare bucurie. Uneori mult așteptată, alteori neașteptată. De fiecare dată, bucuria a fost mai mare decât tristețea, inima a crescut mai mare decât capul și ochii au sclipit mai puternic decât lacrimile. Voi sta în casă la propriu de ziua mea, poate fac niște clătite de post (că și așa îmi expiră făina de grâu în dulap de anul trecut), poate bem un pahar de vin, poate nu. Eu, cadoul suprem, cireașa de pe tort, diamantul neprețuit l-am primit. Se num...

Toată viața am făcut parte din această ecuație și evident, nu am fost niciodată eu mutul pentru mai mult de 5 minute. Am fost întrebată des dacă pot sa tac măcar 5 minute, cu nervi așa... Realitatea este că totuși am fost ascultată dacă se dorea liniștea. Dureau vorbele. Da! Pot să tac. Pot să tac mai mult decât 5 minute, pot să tac mult și în tot acest timp să fac planuri mari mari. Planuri de afaceri, planuri mărețe care au ca scop fapte mari, idei înalte cu final exploziv. Pot în același timp sa îmi imaginez tragedii cum nici în filme nu vezi, pot și să îmi fac planul pe următoarea săptămână cu ce voi mânca și ce activități interesante să avem (da, să avem, că eu nu sunt niciodată singură, nici măcar în gândurile mele, pentru că urăsc singurătatea). Dar e adevărat că de obicei nu tac. Nu îmi place tăcerea multora. Unele tăceri, cele înțelepte mi se par extraordinare. Sunt înălțătoare de-adevăratelea, te apropie de Dumnezeu. Dar pentru astfel de tăceri este nevoie d...

În ultima vreme îmi petrec timpul aparent plictisitor; numai pe acasă cu A., cu câinele (care e mai puțin în schemă) și descopăr chestii. Înainte de A. aceste chestii mi se păreau atât boring cât și frustrante (probabil pentru că nu le aveam și subconștientul meu nu voia să accepte asta)... Anyway, stând eu cu A. lipită de mine, am descoperit niște minunății: ce frumos e să stai într-o singură poziție (te miri cum te prinde, sau cum O prinde... somnul), ca yoghinii (cu orele) și să treci peste faza de amorțeală sau durere și să experimentezi respirația în tandem. Cea mai dulce respirație e cea conștientă, împreună cu una de "boț de humă", mai rapidă și mai caldă; o burtică mică mică, moale și pufoasă lipită de a ta și legată încă de tine cu un cordon spiritual mai puternic decât cel ombilical; și apoi, cum se conturează așa o fățucă angelică, liniștită și în siguranță sub brațul tău; căldura puțin umedă a respirației de bebeluș, cu miros de calea lactee, care vine spre t...

Cred, că întâmplător sau nu, această ființă minunată a fost trimisă în grija noastră ca un mare cadou mic și perfect. Absolut nici o altă responsabilitate pe lumea asta nu e mai plăcută, mai naturală și mai frumoasă. Implică educație, răspundere, atenție, căldură, intuiție, disciplină, bunătate, putere, blândețe, empatie, răbdare, imaturitate, maturitate, hărnicie, lene, poftă de dulce, poftă de sărat, chef de gugugaga, talent, organizare, dezorganizare, ațipeală, joacă, seriozitate, umor, veselie și iubire! Am sărit multe, dar nu mai putea fi urmărită fraza (oricum m-am pierdut demult..). Partea cu talentul e faină pentru că așa am aflat că de fapt, Marius chiar e un cântăreț desăvârșit și un adevărat compozitor. Are niște linii melodice (date) și niște versuri foarte originale la care Anisia reacționează extraordinar de bine. Deci, clar eu am avut un handicap la urechea muzicală până acum.  Tot la partea cu talentul, eu mi-am descoperit latura actori...

E ziua ta azi și am multe de zis, mai bine scriu decât să zic. Demult vreau să fac asta... Acum când mi-am găsit timp nu-mi mai găsesc cuvintele dar zic și eu ce-mi vine. Ești un super om! Pentru mine nu există alegere mai bună și îți mulțumesc că m-ai determinat să fiu a ta. Am dat-o-n siropoșenii, dar odată și odată trebuia să recunosc public. Ești super enervant când te zgârcești cu tine, când mă răsfeți cu toate prostiile și când faci bâză de toate erorile mele - pe care jur că nu le fac intenționat (nu dau mâncarea pe hainele noi intenționat, nu răstorn te miri ce sau sparg farfurii intenționat și altele, știi tu). În același timp ești tare drăguț când te văd așa amuzat de ele. Ah, imi place mult că iubești și tu animalele, oamenii (deși mulți habar nu au) și natura, că nu ești cocalar și că îți place mâncarea mea. Mă supără rău că nu prea mănânci tu dulciuri pentru că trebuie să mă sacrific eu mereu... Dar ce nu fac eu pentru tine... Ești un super soț, un adevăra...

O specie aparte de turbulențe au scuturat existența unora sezonul ăsta estival. Multe; și cum să le mascăm dacă nu cu poze de la mare, de la petreceri, din cluburi și de la party, unicul party în familie la ziua nepotului pe care nu-l mai văzuse nimeni până la 3 ani. Da vaai ce bucurie! Nu, nu e hatereală. Din păcate în umila noastră țară cu nivelul nostru de inteligență emoțională mai scăzut decât al unei râme la 35 de grade celsius pe asfalt și cu "pet"-ul nostru național Capra Vecinului care trebuie să moară mereu înaintea caprei noastre, ne aflăm la un stadiu în care nu ne mai vindecă nimic și nimeni: nici popa, nici psihologul, nici alcoolul nici dracu'. Din păcate asta e trista realitate. Văd zilnic românul frustrat, stresat, agitat, nervos și nemulțumit de te miri ce chichiță sau serviciu care nu e ca-n Italia, Portugalia, Spaaania sau alte țări (deși vede el cu ochii lui că plătește jumate pe acest serviciu că de aia a venit de fapt - nuuu, nu pentru ...

În dimineața asta, dintre toate celelalte, la noi în casă a intrat de la vecini un iz de cafea. De obicei ne năpădește fumul de țigări de la vecinul care pufăie de la 7AM pe geam la bucătărie. De la aroma de cafea la ibric m-a lovit cheful de a mai "sta la povești" cu restul lumii, cu care demult n-am mai povestit pe blog. Sunteți mai mulți am observat cu care doar așa comunic. Dar vă iubesc și chiar simt o apăsare că n-am mai zis ceva de-o vreme. Eu am mereu multe de zis oriunde și oricând. Da, da și o tonă de tâmpenii, dar din fericire am numai oameni frumoși aproape și le place să mă asculte. Să vă spun despre mare. Am promis că scriu iar despre iubirea mea marea cea sărată. Îmi lipsește mult și nu știu dacă anul acesta ajung să ne vedem. E ca o iubită pe care o las acolo în gerul iernii singură, în ploile reci de primăvară și în urletele cocalarilor din mijlocul verii. Dar aproape de finalul sezonului cald, veneam mereu să ne vedem, să ne încărcăm de energie una d...

Multe petale de soare au trecut peste noi și a venit iarna de vară. Era necesară. Ceva, cumva trebuia să îmi dea elan să mă reapuc de scris. Acu' scriu. E 3 am și eu stau și ascult cum mi se-nvârte morișca amintirilor în minte. M-au oprit câteva gânduri pe drum: Am citit că toți avem prin trecut părți sumbre și pe care conștienți sau nu, le-am generat. Am realizat că toți avem familii și rude ciudate, dubioase, enervante și cu care nu ne mândrim. Am înțeles că dacă descopăr cupluri perfecte, parteneri care nu se ceartă și care par pe culmile fericirii, e foarte posibil că ăia să fie cu cele mai mari probleme... Știu că ce nu mă omoară ar face bine să o ia la sănătoasa. Acum înțeleg că nu voi putea cunoaște cât de multe mi-aș dori, dar pot alege ce și cât să fie, iar restul să devină fum. În toată vremea asta am muncit, fizic cel mai des, și sincer, îmi lipsește partea cu scrisul și cititul. Îmi lipsesc toate personajele dubioase, misterioase și cu vi...

Au trecut Paștile, postul, iarna. După perioada asta am ajuns tot mai mult să cred că oamenii, oricât de bolnavi, de răi, de triști ar fi, vor supraviețui până la următoarea iarnă dacă au trecut în primăvară. Iarna, care mie nu imi displace foarte mult, mi se întamplă chestii ciudate. De exemplu în 2013 a fost un lanț de ciudățenii în viața mea. Mi se pare frumos de povestit dat fiind faptul că am supraviețuit. Prima chestie, în noiembrie, în câteva minute, am decis împreună (eu cu Marius) să ne despărțim. Și așa am și făcut. La scurt timp după asta, într-o conjunctură amuzantă am ajuns să mă droghez fără să știu mâncând niște "cookies" (multe) de pe biroul unui coleg, înainte ca el să mă observe. A fost o senzație foarte interesantă dar neplăcută, neștiind ce se întâmplă. S-a lăsat cu paranoia, cu fuga de la birou și cu încă o zi de aiureală din aia. La câteva zile după asta (deja era începutul lui decembrie), prietena mea bună Elena mă anunță că vine ...

Am ajuns de curând într-un mediu foarte diferit de tot ce am trăit până acum. Oameni frumoși, prietenoși și amabili aparent dar care au cu totul alte preferințe față de ce am avut eu în jur și în cap până acum. Ei nu au timp de poezie, nu îi interesează teatrul (decât dacă aduce bani), nu știu ce cântă live Alice Phoebe Lou și nu le pasă dacă știu să deseneze sau să scrie corect gramatical. Cred că am fost plesnită de realitate. E realitatea atât de dură și greoaie încât mai mult decât pentru o manea sau o rugăciune la radio nu e timp de pierdut pentru suflet? E normal ca la 23 de ani să vrei să scoți din peisaj oameni adevărați, să-i calci în picioare doar pentru bani? Atât de multă fericire au ajuns să aducă acești bani? În mine zace un artist foarte trist! Plânge! L-am lăsat pe locul II pentru bani așa cum și cei mai mici de 19-23 de ani fac. Am ridicat privirea și am început să mă uit după ochii dracului. Artistul e depresiv, nu mai vrea să îi scriu, sa-i citesc romane, ...

Orice punct din viața fiecăruia dintre noi are cu siguranță și garantat o virgulă. Nimic nu se termină brusc și nici un început nu e degeaba și fără scop! Astfel, dacă ai un șef de tot căcatul și crezi că o să te îmbolnăvești de nervi, că s-au terminat toate, că ai copil acasă și credit la bancă; dacă idiotul/idioata te dă afară sau dacă tu săracul/săraca nu mai reziști și pleci; află că nu este deloc adevărat! Singura chestie care îți lipsește este exact încrederea. Da! ÎN-CRE-DE-REA și dacă îi adaugi și puțină răbdare, așteptare și liniște sau mai degrabă dacă ție îți acorzi aceste mari privilegii, vei vedea și vei descoperi că drumul tău e pavat cu flori și nestemate, și că e doar vina ta că te-ai complăcut în mizeriile unui ne-om, că ai acceptat mediocritatea și că teama de necunoscut și de nou te-a ținut blocat/ă într-o bulă în care nici n-ai murit nici n-ai trăit. Cred eu, idioata de mine, că secolul XXI, dacă n-a venit cu modernism, nou, tehnologie și inovație (în țara noa...