Treceți la conținutul principal

PASIUNEA NE-A ADUS AICI

Orice punct din viața fiecăruia dintre noi are cu siguranță și garantat o virgulă. Nimic nu se termină brusc și nici un început nu e degeaba și fără scop! Astfel, dacă ai un șef de tot căcatul și crezi că o să te îmbolnăvești de nervi, că s-au terminat toate, că ai copil acasă și credit la bancă; dacă idiotul/idioata te dă afară sau dacă tu săracul/săraca nu mai reziști și pleci; află că nu este deloc adevărat! Singura chestie care îți lipsește este exact încrederea. Da! ÎN-CRE-DE-REA și dacă îi adaugi și puțină răbdare, așteptare și liniște sau mai degrabă dacă ție îți acorzi aceste mari privilegii, vei vedea și vei descoperi că drumul tău e pavat cu flori și nestemate, și că e doar vina ta că te-ai complăcut în mizeriile unui ne-om, că ai acceptat mediocritatea și că teama de necunoscut și de nou te-a ținut blocat/ă într-o bulă în care nici n-ai murit nici n-ai trăit.


Cred eu, idioata de mine, că secolul XXI, dacă n-a venit cu modernism, nou, tehnologie și inovație (în țara noastră pe care dracii ăștia o fac de rahat), măcar a venit cu istețime, un procent mult mai înalt de inteligență, deschidere, iubire față de aproapele și încredere în forțele proprii ale tineretului. Așadar, nu vom mai accepta batjocura meltenilor cu bani, nu vom mai înghiți rahat și minciuni, păcăleli de doi lei și cretinătăți care oricum nu se potriveau nici tinerilor noștri dragi din secolul trecut, (care săracii, au tăcut și au înghițit de dragul trecutului, de temerile inoculate de tataie Satan (Ceaușescu), de simpla modestie și de bunul simț prea bun). Real! De bunul simț prea bun! Bun simț care nici nouă și nici celor de după noi (și mai carismatici și mai simpatici, dacă mă întrebați pe mine, dar mai deștepți, mai isteți și cu mai mult tupeu), care foarte probabil nu ne vor mai plăti nouă pensiile, nu vor mai accepta nici cât noi legile astea cretine și care vor impune alt nivel de trai și alte reguli. De abia le aștept! Chiar dacă atunci pentru mine vor avea mai puține consecințe,  vor fi cu siguranță de cea mai mare importanță pentru aceste generații care au neapărată nevoie să scape de efectul celei de-a 100-a maimuțe (care execută mecanic lucruri nu neapărat logice și avantajoase pentru sine și pentru familia sa).

Astfel, rogu-vă insistent, haideți să ne integrăm cu cei tineri, cu noua generație, în secolul din care suntem încă parte și să ajutăm la reconstrucția acestei țări ABSOLUT minunate cu oameni INCREDIBIL DE GENIALI (înclusiv eu și mai ales tu) și să doborâm turma asta de cretini care ne conduc (dracu' știe unde) și care cred că ei sunt dumnezei!


Este imperios necesar ca oamenii OAMENI să rămână în lume, nebunii (în adevăratul sens al cuvântului) LA NEBUNI, iar cei care cred și înțeleg că mai au vreo șansă SĂ SE TRATEZE ȘI SĂ SE INTEGREZE! Noi (vreau să spun noi, chiar dacă eu sunt între și poate chiar mai afectată decât unii sau alții), suntem o generație de foc, niște oameni grăbiți prin viețile noastre profesionale și relaxați, toleranți, îndrăgostiți și veseli în viețile noastre personale.


Adaptați-vă și noi vă integrăm, vă îmbrățișăm, vă iubim și vă acceptăm mutrele de orice fel, comportamentele, religiile, culorile, ieșirile nervoase, aspectele, hainele, ne-hainele, burțile, cheliile, sprâncenele desenate, berile la doză, gențile de vinilin, manelele, orice! dar în caz contrar...

FUGIȚI CÂT VEDEȚI CU OCHII!!! TIMPUL NOSTRU NU VĂ APARȚINE!

cu DRAGOSTE, IUBIRE, RESPECT ȘI TUPEU,
GENERAȚIA POST POST-COMUNISTĂ A SECOLULUI XXI!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: