Temperamentali

Multe petale de soare au trecut peste noi și a venit iarna de vară. Era necesară. Ceva, cumva trebuia să îmi dea elan să mă reapuc de scris. Acu' scriu. E 3 am și eu stau și ascult cum mi se-nvârte morișca amintirilor în minte. M-au oprit câteva gânduri pe drum: Am citit că toți avem prin trecut părți sumbre și pe care conștienți sau nu, le-am generat. Am realizat că toți avem familii și rude ciudate, dubioase, enervante și cu care nu ne mândrim. Am înțeles că dacă descopăr cupluri perfecte, parteneri care nu se ceartă și care par pe culmile fericirii, e foarte posibil că ăia să fie cu cele mai mari probleme... Știu că ce nu mă omoară ar face bine să o ia la sănătoasa. Acum înțeleg că nu voi putea cunoaște cât de multe mi-aș dori, dar pot alege ce și cât să fie, iar restul să devină fum. În toată vremea asta am muncit, fizic cel mai des, și sincer, îmi lipsește partea cu scrisul și cititul. Îmi lipsesc toate personajele dubioase, misterioase și cu vi...

Au trecut Paștile, postul, iarna. După perioada asta am ajuns tot mai mult să cred că oamenii, oricât de bolnavi, de răi, de triști ar fi, vor supraviețui până la următoarea iarnă dacă au trecut în primăvară. Iarna, care mie nu imi displace foarte mult, mi se întamplă chestii ciudate. De exemplu în 2013 a fost un lanț de ciudățenii în viața mea. Mi se pare frumos de povestit dat fiind faptul că am supraviețuit. Prima chestie, în noiembrie, în câteva minute, am decis împreună (eu cu Marius) să ne despărțim. Și așa am și făcut. La scurt timp după asta, într-o conjunctură amuzantă am ajuns să mă droghez fără să știu mâncând niște "cookies" (multe) de pe biroul unui coleg, înainte ca el să mă observe. A fost o senzație foarte interesantă dar neplăcută, neștiind ce se întâmplă. S-a lăsat cu paranoia, cu fuga de la birou și cu încă o zi de aiureală din aia. La câteva zile după asta (deja era începutul lui decembrie), prietena mea bună Elena mă anunță că vine ...

Am ajuns de curând într-un mediu foarte diferit de tot ce am trăit până acum. Oameni frumoși, prietenoși și amabili aparent dar care au cu totul alte preferințe față de ce am avut eu în jur și în cap până acum. Ei nu au timp de poezie, nu îi interesează teatrul (decât dacă aduce bani), nu știu ce cântă live Alice Phoebe Lou și nu le pasă dacă știu să deseneze sau să scrie corect gramatical. Cred că am fost plesnită de realitate. E realitatea atât de dură și greoaie încât mai mult decât pentru o manea sau o rugăciune la radio nu e timp de pierdut pentru suflet? E normal ca la 23 de ani să vrei să scoți din peisaj oameni adevărați, să-i calci în picioare doar pentru bani? Atât de multă fericire au ajuns să aducă acești bani? În mine zace un artist foarte trist! Plânge! L-am lăsat pe locul II pentru bani așa cum și cei mai mici de 19-23 de ani fac. Am ridicat privirea și am început să mă uit după ochii dracului. Artistul e depresiv, nu mai vrea să îi scriu, sa-i citesc romane, ...

Orice punct din viața fiecăruia dintre noi are cu siguranță și garantat o virgulă. Nimic nu se termină brusc și nici un început nu e degeaba și fără scop! Astfel, dacă ai un șef de tot căcatul și crezi că o să te îmbolnăvești de nervi, că s-au terminat toate, că ai copil acasă și credit la bancă; dacă idiotul/idioata te dă afară sau dacă tu săracul/săraca nu mai reziști și pleci; află că nu este deloc adevărat! Singura chestie care îți lipsește este exact încrederea. Da! ÎN-CRE-DE-REA și dacă îi adaugi și puțină răbdare, așteptare și liniște sau mai degrabă dacă ție îți acorzi aceste mari privilegii, vei vedea și vei descoperi că drumul tău e pavat cu flori și nestemate, și că e doar vina ta că te-ai complăcut în mizeriile unui ne-om, că ai acceptat mediocritatea și că teama de necunoscut și de nou te-a ținut blocat/ă într-o bulă în care nici n-ai murit nici n-ai trăit. Cred eu, idioata de mine, că secolul XXI, dacă n-a venit cu modernism, nou, tehnologie și inovație (în țara noa...

long time no see...  Nu-i bai. Numai lucruri bune și frumoase s-au întâmplat. Nu am făcut decât să fie bine. Am mai adăugat un job, a fost Moș Nicolae pe la noi, am mai sărbătorit un Crăciun alături de familii, ne-am bucurat cu toții de noul an împreună, am gătit, am călătorit prin țară, am leșinat de oboseală, m-am văzut cu prieteni vechi, am râs de ne-am cocoșat, am plâns ca proasta la un film și am terminat încă o carte de citit. 2017 a fost un an extraordinar, cel mai greu an din viața mea dar e posibil să fi fost și cel mai important. Am descoperit că frustrările sunt și ele bune la ceva, că atât nervii cât și temperamentul puternic, impulsul de moment și plânsul pot rezolva probleme pe care altfel nu le-aș fi putut aduce la liman. Am înțeles că nu oricare groapă în care cad are aceeași adâncime și că ieșitul din fiecare are o metodă complet diferită de la una la alta. În sfârșit am înțeles că NU e foarte important și că DA nu e întotdeauna cel mai bun răspuns. Da ș...

N-am mai avut un weekend liber din august și nici nu îmi dau seama cum am trăit până în decembrie, că a trecut timpul incredibil de repede. Nu-i nimiiic, recuperăm! Demult n-am mai lenevit ca ultimii trântori și zilele trecute am recuperat grav! Cum se face? Se ia una bucată soț și una bucată câine, se dă drumul la cădură și se încep a consuma toate proviziile și listele cu filme de văzut din ultimele (în special comediile) 5 luni. Dacă e destul timp să se consume popcornul tot, filmele, dulciurile, mâncarea din frigider și apa de băut, se scoate una bucată animal maro la plimbare și repede repede se dă iama în magazin pentru provizii. Dacă intervine factorul amorțeală sau plictiseală, se răspunde la telefon și se iese la târgul de Crăciun alături de prieteni vechi și noi, se mănâncă alune, migdale și alte pralinate, vată pe băț și când se simte degerătura la degete, se dă fuga la vin fiert în cramă sau pe undeva. Următoarea zi se reia activitatea de dormit, lenevit, bău...

S-a îmbolnăvit eroul nostru, și chiar dacă nu putem ”opri planeta”, unele activități se întrerup, se răresc, se îndepărtează, pentru a ne concentra toate energiile pozitive, bune și sănătoase către el și către boala care trebuie s-o ia la sănătoasa.  Așadar, da, și eroii noștri (aparent invincibili și de neatins) sunt urmăriți și vânați de boală mai repede decât noi cei protejați de ei. Ce se poate face? Se adună într-un loc toți cei dragi cu tot optimismul, sănătatea și puterea, și cumulate, se îndreaptă către boală. Se lovește în ea cu aceste arme combinate cu hrană sănătoasă, răbdare și atenție până când boala cedează și moare! Trebuie știut de la început că nu există loc de îndoială, timp de gândire și stat deoparte.  Noi încă adunăm energia pozitivă de peste tot, strângem informații și ne grăbim cât și când putem să fim lângă eroul nostru, pentru a-l ajuta să reprindă puterile pierdute și să ne apere de tot răul și maleficul ca și până acum. Norocul nos...

Cu exact un an în urmă am acceptat toate dubioşeniile de tradiții, stătusem cu colacu-n cap în ploaie (spre distracția prietenilor noştri), am păşit răspicat cu dreptul, spusesem DA la primărie şi am ascultat pioasă slujba luungă de cununie, iar pe la ora asta (8.30 seara), după un refresh de 10 minute, stăteam foarte frumos la intrarea în sală cu un pahar de şampanie şi ciocneam cu bucurie cu fiecare prieten care apărea vesel şi ferchezuit pregătit de party la nunta noilor Arfiri. Nu beam şampanie, ci nişte ceai, de teamă să nu răcesc, şi cu ajutorul dragei mele naşe mai gustam cu plăcere câte o gură de Sheridans. Nu aveam emoții, am savurat venirea fiecăruia cu veselie, am râs de bietul meu mire care s-a crizat că sunt prea mulți invitați (mai mulți decât aşteptam), că nu mai avem locuri (s-au făcut) şi după ce am ciugulit din aperitiv, am executat cu gura până la urechi coregrafia noastră, pe o melodie nu chiar populară (cum credeau părinții.. Scorpions - The be...

Ni se întâmplă iarăși tot felul de nebunii ne-bune. N-am dispărut și nici nu dispărem din peisaj. Luăm doar pauze lungi și necesare realității mai puțin virtuale și mai mult dureroase. Mi-e dor de timpurile în care aveam multă vreme să mă bucur de tot și de toate dar am prins acum răgaz și nu las necazul să îmi ia mica bucurie de a saluta posibilitățile de a povesti ultimele evenimente legate de câine. Am fost plecați de acasă o vreme. Am avut diverse activități legate atât de serviciu cât și personale, importante și mai departe de casă. Astfel, n-am putut să îl avem pe Marsi cu noi, pentru că am dormit pe la prieteni și rude dragi, pe care chiar nu am vrut să le aglomerăm și cu un cuț măricel în apartament. L-am dus la pensiune și dragul de el a rezistat eroic dar a fost cam traumatizat. Când am ajuns acolo a fost scos din padoc și lăsat liber. În loc să sară pe noi de bucurie, făcea cum făceau vițeii bunicilor când îi scoteau prima dată în viața lor de viței din grajd, strechi...

E dimineața devreme, stau la birou și mă gândesc la tine.  Îmi trec prin minte tot felul de idei și de amintiri frumoase. Mi-aș dori să stau la umbră pe o bancă din aia cu țol și să beau o cafea scârboasă cu multă frișcă, cu topping de ciocolată și o tonă de zahăr și tu să râzi de mine... să nu înțelegi niciodată cum pot să mă bucur de așa ceva. Dar tu știi că îmi plac mult scârboșeniile. La ce glume ai, nu puteai fi cu altcineva în afară de mine, că făcea hepatită după două luni de relație. La mine nu e cazul, am stat prea mulți ani în cămin și am mâncat prea multă vreme pe la cantine comuniste, prin bucătării zoioase de cămine și de pe jos. Da, știu că știi și asta, am râs de sute de ori de chestia asta amândoi. Măcar eu nu am gătit încă omletă cu pate. Eh... a fost si aia o inovație care m-a cucerit. Nu m-a cucerit rețeta cât curajul tău de a o mânca. Toată! Cum ziceai tu: odată în viață mănânci așa ceva, și mai ales dacă tu ai gatit-o, e cea mai bună din lume. După pa...