Treceți la conținutul principal

One year, one shot, one YES!


Cu exact un an în urmă am acceptat toate dubioşeniile de tradiții, stătusem cu colacu-n cap în ploaie (spre distracția prietenilor noştri), am păşit răspicat cu dreptul, spusesem DA la primărie şi am ascultat pioasă slujba luungă de cununie, iar pe la ora asta (8.30 seara), după un refresh de 10 minute, stăteam foarte frumos la intrarea în sală cu un pahar de şampanie şi ciocneam cu bucurie cu fiecare prieten care apărea vesel şi ferchezuit pregătit de party la nunta noilor Arfiri.


Nu beam şampanie, ci nişte ceai, de teamă să nu răcesc, şi cu ajutorul dragei mele naşe mai gustam cu plăcere câte o gură de Sheridans.

Nu aveam emoții, am savurat venirea fiecăruia cu veselie, am râs de bietul meu mire care s-a crizat că sunt prea mulți invitați (mai mulți decât aşteptam), că nu mai avem locuri (s-au făcut) şi după ce am ciugulit din aperitiv, am executat cu gura până la urechi coregrafia noastră, pe o melodie nu chiar populară (cum credeau părinții.. Scorpions - The best is yet to come) şi am dat startul la bâțâialã.

Haos! Mai ales când mirele (bietul Mariusică), a trebuit să danseze striptease sau când nu i-am nimerit gura şi i-am pus tort în frunte... (s-a şifonat puțin...).


Nunta în sine fost mai mult decât cineva (adică noi) se aştepta din toate punctele de vedere (vremea in schimb ne-a cam ciuruit..) daaar e ffooarte bine că A FOST!

Pentru că nu e nimic mai fain decât, în loc de stresul că vine nunta, să te urci în maşină şi să te opreşti undeva unde peisajul e fantastic, căsuța e caldă, poți ciuguli ce vrei, dormi în puf, te plimbi (in ce ordine vrei) şi realizezi cã NU, nu a fost uşor dar a fost frumos şi mai ales din cauza asta te bucuri şi mai mult că a trecut un an şi spiritual, toate sunt mai aşezate, mai stabile, mai bune, mai frumoase şi mai sigure; că e doar începutul dar că orice urmează, te mai laşi unul pe altul şi urci la deal până ajungi unde trebuie. Acolo te poți întinde, poți răsufla uşurat şi uitându-te lângã tine poți zâmbi satisfăcut că ați reuşit.

Noi atunci: CLICK AICI :)



Asta urmează şi abia aşteptăm! Deocamdată ne bucurăm de "one year, one shot, only one love!"

Cheers!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: