Scrisoare de dimineață

E dimineața devreme, stau la birou și mă gândesc la tine. 

Îmi trec prin minte tot felul de idei și de amintiri frumoase. Mi-aș dori să stau la umbră pe o bancă din aia cu țol și să beau o cafea scârboasă cu multă frișcă, cu topping de ciocolată și o tonă de zahăr și tu să râzi de mine... să nu înțelegi niciodată cum pot să mă bucur de așa ceva. Dar tu știi că îmi plac mult scârboșeniile. La ce glume ai, nu puteai fi cu altcineva în afară de mine, că făcea hepatită după două luni de relație. La mine nu e cazul, am stat prea mulți ani în cămin și am mâncat prea multă vreme pe la cantine comuniste, prin bucătării zoioase de cămine și de pe jos. Da, știu că știi și asta, am râs de sute de ori de chestia asta amândoi. Măcar eu nu am gătit încă omletă cu pate. Eh... a fost si aia o inovație care m-a cucerit. Nu m-a cucerit rețeta cât curajul tău de a o mânca. Toată! Cum ziceai tu: odată în viață mănânci așa ceva, și mai ales dacă tu ai gatit-o, e cea mai bună din lume. După paella mea, of-course!

Stau aici în mijlocul aglomerației, a lumii multe și a zgomotelor moderne și mă tot întreb ce caut în secolul ăsta? Cred că noi am călătorit în timp de prin secolul XVIII. Acolo eram perfect potriviți cu peisajul: baie în lac, somn în cabană, muncă la câmp și multe animale în jur egal love. 

Am venit aici pentru că muream de cald în rochiile alea lungi și tu nu mai suportai praful care ți se lipea de piele când munceai câmpul, de aia. În rest era totul perfect. Nu stătea nimeni la bloc, deci nici noi. Aveam tone de iarbă și păduri infinite. Toți erau proști la cap și noi la fel. Ne iubeam ca și acum, dar ideile noastre erau puțin peste posibilități. Eu visam să fac marketing și tu chestia pe care o faci acum și nu aveam resurse. Ai hotărât să construiești o mașinuță a timpului și asta ai și făcut. M-ai avertizat că dacă venim în 2010 o să o luăm de la capăt dar nu o să scap de tine. Mi-ai zis că o să dau peste tot felul de Banderași* dar că ăia nu au ce căuta la ușa mea. Am acceptat, nu-mi păsa și bine am făcut. Mi-a plăcut totuși sa mai aud poezii de la un Banderas (scrise special pentru mine), cui nu i-ar fi plăcut?! Te-ai supărat un moment și apoi ai râs. Știai că numai tu ești de pe aceeași planetă cu mine și că nu o să mă potrivesc cu nici o freză cu gel, cu nici un metrosexual și cu nici un musculos pe steroizi.

Ai avut dreptate. Ne-am adaptat și aici, facem ce trebuia să facem de atunci și din când în când fugim prin colțuri care ne amintesc de acasă: iarbă, colibă, duș în grădină, cafea turcească la oală, zgomote de căruțe, parfum de levănțică, găini, câini, vaci, cai, vânt și praf. E super, ne reîncărcăm bateriile și apoi ne aruncăm înapoi în modernism: creme, parfumuri, internet, lifturi, case de sticlă suprapuse, veceu în casă, aer proaspăt cu fum de mașini... E frumos peste tot cu tine.

Tu ce mai faci? Cum merg negocierile la Business Center? Ți-ai călcat cămașa? Azi dimineață ai uitat să mă pupi! Plătești pentru asta! Nu ți-e dor de câine, de mine, de căldura din mansardă? Ce faci diseară? Ieșim la o pizza (dacă ar ști aștia că noi am descoperit-o când nu aveam ce mânca la muncă acasă în Italia acum două secole...)? Hai că nu te mai bat la cap cu întrebări, oricum îmi faci toate mofturile. Știi că nu de asta te iubesc, nu?

Să știi că azi dimineață, câinele nostru era cât pe ce să ne dea de gol. S-a apucat de scormonit la rădăcinile unui pom și a scos o mortăciune de acolo. Degeaba am încercat să-l opresc. A mâncat-o pe nerăsuflate fericit. Trebuie să avem grijă și cu el acum, nu numai cu ce mâncam noi...

Apropo, vezi că o să se prindă lumea că nu ești din 2017 dacă nu stai să te tund. Ți-am mai spus că în Cosmopolitan scrie că poți fi lumbersexual dar totuși barba ta trebuie să fie mai aranjată. Hai că moda nu e nici de mine, dar noroc de trendurile astea democrate, pot umbla și cu hainele alea rupte de mergeam la fân când eram acasă la noi și nu se prinde nimeni. Chiar am primit și complimente!

Buh bye. Ne vedem la cina! Te iubesc!

*Antonio Banderas și aspectul lui de macho