Treceți la conținutul principal

Honeymoon

Weekend-ul trecut mi-am vindecat un pitic de pe creier. Acum trăieşte fericit, fără dureri psihologice, fără clişeele în care trebuia să se bage de dragul altora şi fără presuni dubioase provenite de la diverşi care încearcă să-şi impună gusturile fancy. Numele piticului este Honeymoon şi l-am auzit de atâtea ori încât la un moment dat mai mai că ne gândeam să mergem la 5 stele ultra mega all inclusive ca să ne scăpăm de întrebarea cu unde l-am petrecut pe Honeymoon.

Iată totuşi că nu am cedat aşa de uşor. Niciunul dintre noi nu e genul care se lasă prea udat de valurile de influenţe din exterior. Astfel am decis să aplicăm la programul "Prima casă fără rate" de la Decathlon şi să ne cumpărăm casa portabilă de vis. E de 3 persoane cu cameră separată pentru persoana lui Marsi care a părut şi el destul de mulţumit ("puteţi uita în pozne"). Sprijiniţi de un drum spre Bucureşti în interes de serviciu am putut să ne luăm lumea în cap pentru 5 zile şi să ne bucurăm de locul nostru preferat care culmea, nu a fost în Bali ci într-un minunat parc de rulote din Vamă (căruia nu vreau să-i fac reclamă că nu are nevoie şi nici loc de noi clienţi).
Am descoperit cu stupoare că şi aici (în Vama Veche), lumea n-a rămas deloc neatinsă, deşi am fi preferat, că preţurile "s-au făcut şi ele mari" şi că şi lumea de aici este mai multă, mai nouă şi nu neaparat mai bună... nici mai rea... mă rog.

Noi am avut cel mai nou pat din viaţa noastră - salteaua gonflabilă, cu cele mai confortabile perne moi şi cu cea mai pufoasă pilotă ever. Am dormit aproape de sol, a mirosit constant a mare sărată, am auzit paşii trecătorilor cu tălpile goale pe pietricelele de pe alei, pe iarba de lângă cort şi pe nisipul grunţuros, românesc şi deloc exotic.
Totul a fost aşa cum nu trebuie să fie când mergi să-l sărbătoreşti pe Honeymoon, dar exact aşa cum am visat noi: cu o zi noroasă, cu soare la apus după ploi torenţiale, cu restul de zile toride, cu nopţi răcoroase şi umede, cu câine, cu oameni frumoşi pe care nu i-am chemat noi acolo dar care ne erau prieteni vechi şi care "au picat" la ţanc, cu cremă de whisky, cu limonadă, cu vin alb şi dulce pe iarbă la răcoare, cu cărţi pe pătură la umbră, cu porumb copt, cu cafea la răsărit, cu chelea coaptă pe umeri (aia e), cu hipioţi (mai puţini de data asta ce-i drept), cu regăsiri (de sine, de noi, de prieteni), cu un CD nou pe care scrie Vama 2017, fără stres şi cu multe stele, doar pe cer.
Natura ne-a primit la ea în braţe cu tot cu glodul de pe-acolo, cu tot cu mâncarea din traistă, cu toate culorile pe noi, cu haine, fără haine, desculţi, ciufuliţi, plictisiţi, neadaptaţi. Ne-a promis frumuseţi, ne-a arătat stelele, ne-a mângâiat cu vânt la amiază, ne-a trimis salată de alge la mal, a avut grijă să nimerim random printre oameni faini şi aşa am uitat de noi până azi.
Apropo de oameni faini, exceptând prietenii vechi cu care "ne-am nimerit" în acelaşi timp acolo, au mai apărut şi alţii: ne tot supăram că e plin de şezloguri şi ne-am retras într-o parte a plajei cu mai mult spaţiu pentru ţoale şi cearşafuri. Acolo, după juma' de oră de stat la soare, a venit un cuplu şi ne-a oferit gratis şezlogul lor gata plătit... n-au vrut bere, au vrut doar să ne bucurăm de el. Apoi în altă zi, un tip dintr-un camping vecin, rupt de oboseală după un drum noaptea de peste 500 de kilometri, ne-a oferit un moment care a foarte fost cireaşa de pe tort a lui Honeymoon (despre cireaşa asta în privat). Un altul (am aflat ulterior că e şi sibian) a vrut să stăm mult la poveşti, să dezbatem chestii interesante despre oraşul în care trăim şi mai ales, s-a oferit să ne ajute să ne reparãm maşina (care are o bubă veche din Decembrie).
Au mai fost şi alţii. Au fost şi vre-o două faze nasoale, dar pe alea "le-am uitat" (adică nu le povestesc pentru că sunt de râsul curcilor...). Am venit tot cu soarele zmeu agăţat de maşină la Sibiu, am găsit căldură mare mon cher, linişte şi somn - de care mai trebuie să mă mai bucur puţintel (şi nu numai eu).

Am vrut doar să împart bucuria despre piticul Honeymoon care a fost cu siguranţă muultă honey, a fost şi sun şi moon dar mai ales pitic. Lasă, creştem noi mari şi ne întoarcem la el. Eu promit!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: