Treceți la conținutul principal

STANDING BY SUPERMAN

S-a îmbolnăvit eroul nostru, și chiar dacă nu putem ”opri planeta”, unele activități se întrerup, se răresc, se îndepărtează, pentru a ne concentra toate energiile pozitive, bune și sănătoase către el și către boala care trebuie s-o ia la sănătoasa. 

Așadar, da, și eroii noștri (aparent invincibili și de neatins) sunt urmăriți și vânați de boală mai repede decât noi cei protejați de ei. Ce se poate face? Se adună într-un loc toți cei dragi cu tot optimismul, sănătatea și puterea, și cumulate, se îndreaptă către boală. Se lovește în ea cu aceste arme combinate cu hrană sănătoasă, răbdare și atenție până când boala cedează și moare! Trebuie știut de la început că nu există loc de îndoială, timp de gândire și stat deoparte. 
Noi încă adunăm energia pozitivă de peste tot, strângem informații și ne grăbim cât și când putem să fim lângă eroul nostru, pentru a-l ajuta să reprindă puterile pierdute și să ne apere de tot răul și maleficul ca și până acum. Norocul nostru că scutul lui deocamdată e intact (#mama) dar și scutul trebuie ținut sus tot de el. Deocamdată scutul (#totmama) se ține bine, stă drepți și orice ploaie de săgeți cade pe el. Nu are găuri sau orificii, dar urmele au început să se arate; începe să-i sară vopseaua protectoare (#riduri și cearcăne) și noi trebuie să mergem să-l readucem la forma inițială (noi copiii lui scut - #mama). Este real că nici eroul (#tata) și nici scutul nu vor mai ieși aceiași din această poveste, că și noi vom avea culori diferite dar rezultatul știm că va fi unul pozitiv. 
De unde? De la Dumnezeu, de la Univers, de Sus, de cum vreți voi să-i spuneți, pentru că nu de acum, nu de ieri, ci dintotdeauna a existat acest sprijin puternic și invizibil. Toate eforturile, toată energia și toate armele de mai sus fac parte din ecuația de exterminare a bolii. Bineînțeles, combinate cu credința că se poate, că va fi bine, că fiecare trebuie să trecem printr-o lavă în pielea goală, prin chestii pe care noi ni le-am generat în tinerețe sau mai târziu și care au singurul rol de a ne îndrepta coloana și privirea, de a ne purifica zâmbetele și credințele. 
Toate aceste ”rele” ne fac să înțelegem ce e bun de fapt, ce contează și ce e fals și aparent în viața noastră scurtă și rapidă de pe planeta asta. Planetă care din albastră a devenit una înfoliată în plastic toxic, care e vopsită în culori false născute din e-uri și chimicale. Da, am transformat-o în planeta maladiilor cărora acum le aparține iar rolurile s-au inversat: noi am devenit intrușii ce trebuiesc eliminați de morbiciune.

Invit pe oricine înțelege să vină cu armele lui și să ajute la eliminarea dușmanului numit Boală, care poate avea un infinit de forme și culori, care generează infinite dureri și spaime, dar de care nu ne putem teme dacă mâncăm ce trebuie, dacă suntem optimiști, dacă dormim cât și când trebuie, dacă facem mișcare, dacă râdem mult și des și mai ales dacă ne iubim.

Hai să ne iubim! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: