Treceți la conținutul principal

Cel mai tare weekend din ultima vreme


N-am mai avut un weekend liber din august și nici nu îmi dau seama cum am trăit până în decembrie, că a trecut timpul incredibil de repede. Nu-i nimiiic, recuperăm!

Demult n-am mai lenevit ca ultimii trântori și zilele trecute am recuperat grav!
Cum se face? Se ia una bucată soț și una bucată câine, se dă drumul la cădură și se încep a consuma toate proviziile și listele cu filme de văzut din ultimele (în special comediile) 5 luni. Dacă e destul timp să se consume popcornul tot, filmele, dulciurile, mâncarea din frigider și apa de băut, se scoate una bucată animal maro la plimbare și repede repede se dă iama în magazin pentru provizii.

Dacă intervine factorul amorțeală sau plictiseală, se răspunde la telefon și se iese la târgul de Crăciun alături de prieteni vechi și noi, se mănâncă alune, migdale și alte pralinate, vată pe băț și când se simte degerătura la degete, se dă fuga la vin fiert în cramă sau pe undeva. Următoarea zi se reia activitatea de dormit, lenevit, băut cafea, iubit, aiurit sau iubit aiurit... cum vreți.

Tot de mult, nu am mai avut vreme, chef, mood, să mai scriu, dar asta nu înseamnă că nu mi-am dorit. Mi-am dorit mult, dar de fiecare dată era complet neamuzant ce am de zis și dacă nici pentru mine nu era amuzant, nici nu are sens să mai spun cum ar fi fost pentru ceilalți. Așa că am tot zis pas, dar de gândit m-am gândit într-una la cum să vă arăt ce cadouri am mai primit, cum să mă mai bucur în scris de acasă, de voi, de noi, de masă, de fulgi, de dragoste de urs...

De puțin timp însă modific strategia organizațională a propriei vieți și fiind mama schimbărilor, am ales ca de la anul să redevin animal social, să mă aflu din nou în mijlocul vostru și să vă reiubesc și fizic nu doar platonic.

Promit! 

Ne vedem, ne auzim, ne iubim!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: