om singur pe lume e ciupercă în mijlocul pădurii... pădurea populată, plină de plante, de animale, de copaci dar fără alte ciuperci. Ori poate sunt, dar mai departe, un
ele în grupuri pe sub cioate, alte
le în căsuțele lor din putregaiuri, sunt și câte două, sunt și de alte culori, mai înalte, iuți, otrăvitoare, altele uscate, hribi grași, unele pline de viermi, altele proaspete și frumos mirositoare. Într-un final e posibil să apară de sub frunze și ciuperca pereche.
Ciuperca singură-n pădure e omul independent, care face ce vrea, când vrea, cu cine vrea. E omul care crede că nu-l leagă nimic de nimic și că asta e bine, și poate fi. Dar este și fără pereche. E și ciudat, și extraordinar și câteodată, foarte greu. E greu pentru că se pare că am fost construiți toți cu lipsuri și cu minusuri, intenționat.
Suntem de fapt niște piese de puzzle care se unesc cu "piesa" potrivită perfect. E adevărat că planeta asta, în ultima vreme e foarte populată și de aia, uneori, geniul care construiește puzzle-ul mai încurcă piesele. Le lasă puse așa o vreme și apoi dă peste piesa potrivită. De sus e simplu: schimbă piesele, le pune la locul lor și... au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. La o privire mai de aproape în schimb, se văd urmele pieselor reunite, s-au mai strâmbat pe la colțuri, li s-a mai umflat cartonul, dar acolo și satisfacția este mai mare; cumva se unesc mai bine și stau mai fixe. Fac diferența și atrag atenția asupra puzzle-ului construit. Cumva, se observă că au contribuit cu sârguința la întregul văzut de sus. Și piesele astea două, rupte din întreg nu reprezintă întregul prea bine și nu au mare semnificație când sunt separate de el. Pentru că fiecare "piesă" are locul ei, în imaginea din care a fost inițial tăiată și care, dacă nu este pusă la locul ei va încerca tot timpul să încapă în grupuri de piese de care nu aparține, cu care are prea puține în comun, în locuri nepotrivite unde mereu va fi înlocuită cu piesa aparținătoare.
Marele noroc în acest sens este că planșa asta e pământul, și e mare, și supra-populat, și de multe ori e nevoie de o viață întreagă de căutări...
om singur pe lume e ciupercă în mijlocul pădurii... pădurea populată, plină de plante, de animale, de copaci dar fără alte ciuperci. Ori poate sunt, dar mai departe, unele în grupuri pe sub cioate, altele în căsuțele lor din putregaiuri, sunt și câte două, sunt și de alte culori, mai înalte, iuți, otrăvitoare, altele uscate, hribi grași, unele pline de viermi, altele proaspete și frumos mirositoare. Într-un final e posibil să apară de sub frunze și ciuperca pereche.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce vrei să zici?