Treceți la conținutul principal

De mâine va fi altfel...

Nu de mâine! De astăzi este altfel!

Este mai frumos, mai bine.
Au trecut 6 luni grele, în care am experimentat greutățile pe care se poate ca alții să nu le fi simțit în 6 ani sau mai mulți. 6 luni în care s-au întâmplat multe chestii negative, căcaturi urâte, unele provocate de noi, altele independente de voința noastră conștientă. Azi nu e ieri, nu e astă iarnă și nici anul trecut.

Azi e azi.
E soare afară și în inimile noastre, e sănătatea pe noi și pe cei din jur, poate fi veselie. Demonii fug azi. Răul se ascunde în colțuri mai îndepărtate, în lumi reci care acum nu ne mai pot atinge. Luna de miere ne bate la ușă cu nuci de cocos, cu palmieri și arome exotice direct în suflete și în nasuri. O să ne coacem în hamace, o să ne îndrăgostim din nou. O să ascultăm stelele noaptea de pe acoperișul căsuței, o să ne regăsim dimineața la răsărit pe plajă, o să ne doară în cot de lumea reală (în care nu am știut niciodată să trăim).

Ne vom bucura împreună de fantezia noastră scurtă și vom trăi din nou, înghețați în lumea reală, un an. Când totul va fi aproape de epuizare vom merge iar în Paradis. Între timp vom fi găsit soluția fericirii până la adââânci adânci bătrâneți și vom pune ori de câte ori putem, câte o cărămidă la visul acesta ca să-l facem real.


Căsuța va avea loc deasupra pentru stele, hamac de vară, terasă cu balansoar și sârmă de rufe în grădină. Va avea zmeuri prin fundul curții și 2-3 tufișuri pentru câini. Va fi un loc special pentru coteț și 2 boluri zoioase pentru mâncare și apă. Va fi frumos. În fiecare iarnă vom avea paznic un omuleț de zăpadă și în fiecare toamnă un felinar din dovleac. Vara ne păzește soarele și primăvara noi. Noi, pentru că primăvara e "primăvara internațională a noastră". Sunt 25-ul și 3-ul nostru, sunt visele noastre care se maturizează, sunt sobele cu cărbuni ai vieților de iarnă, sunt momentele noastre de înțelepțire...


Vom zbura! Dar vom zbura împreună. Vom avea aceleași aripi și vom respira același aer fantastic, mentolat, cu parfum de flori de cireș amar, cu unde de vânt cald și umed, cu vise de artiști nebuni și cu dragoste. Cu dragoste pasională, nebună, cum numai noi am știut vreodată să zburăm...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: