Cum ne consumă dragostea

 Oricât de deschisă aș fi eu, oricât de bine aș putea să descriu ce simt, ce fac, ce gândesc, ce debitez, niciodată n-am fost și nu sunt în stare să redau hazardul care se întâmplă în mine când mă îndrăgostesc. Toată lumea trece prin anumite faze în care se comportă prostește în prezența lui sau a ei. Se întâmplă să vorbească prea mult și prostii, sunt momente în care stau două ore să se îmbrace și să se aranjeze cu gândul că se întâlnesc cu el sau cu ea...

Dar cazurile în care când e lângă tine, împietrești, le-ai trăit? Eu le știu foarte bine. Am vrut să fiu cea mai deșteaptă, cea mai prietenoasă, cea mai sigură pe mine și cea mai naturală, și toate, dar absolut toate, au ieșit pe dos. Am vorbit prea mult (nu știu de ce), am condus mașina "ca un taximetrist din Mexic" (vorba unui prieten), am râs la glume stupide și fără sens și m-am gândit la el și la noi în momentul în care trebuia să râd la cel mai tare banc al lui. Au fost momente în care știam că e la o stradă distanță și inima nu mai voia să mă ascule deloc. S-a întâmplat să se discute într-un grup despre persoane cu același nume și mie mi se aduna stomacul de emoție. Le vorbeam tuturor despre el ca și cum ar fi fost un erou al mediului în care trăia, ca și cum faptele lui nu puteau fi decât bune, ca și cum el ar fi fost un frumos, bun și deștept (cel mai!).

Din situații din astea, sufletul meu a ieșit întotdeauna cel puțin terfelit, am simțit că mâncarea nu merge drept prin mațe și că se oprește în piept, am vrut să dorm mult ca să uit (am prostul obicei să fac asta ori de câte ori se întâmplă lucruri care nu-mi plac), am inghețat de frig la peste 40 de grade și n-am plâns.


N-am plâns, pentru că orgoliul (întotdeauna l-am echivalat cu prostia) nu mi-a dat voie. Domnul orgoliu a fost cel care de fapt mi-a făcut rău și nu el, cel de atunci. Durerea asta mi-am provocat-o din mândria cea mai prostească din lume: am vrut să pară că nu-mi pasă. Și am reușit. Și de fiecare dată am ales sau m-au ales, oameni care au făcut la fel. Aparent lucrurile s-au terminat simplu, dar în inimile și sufletele noastre a fost un real hazard. Am simțit. Cumva, știam că și el, cel de atunci, simte la fel, dar am tăcut. Am mers mai departe ca și cum nimic nu s-a întâmplat și am suferit doar pe interior. Orgoliul, mândria sau prostia sunt sinonime pentru mine, și chiar dacă recunosc, ele încă mă domină, deși acum aș proceda diferit, zic eu. Să vedem. De data asta am toată viața înainte.
Și tu la fel.