Temperamentali

Am ajuns de curând într-un mediu foarte diferit de tot ce am trăit până acum. Oameni frumoși, prietenoși și amabili aparent dar care au cu totul alte preferințe față de ce am avut eu în jur și în cap până acum. Ei nu au timp de poezie, nu îi interesează teatrul (decât dacă aduce bani), nu știu ce cântă live Alice Phoebe Lou și nu le pasă dacă știu să deseneze sau să scrie corect gramatical. Cred că am fost plesnită de realitate. E realitatea atât de dură și greoaie încât mai mult decât pentru o manea sau o rugăciune la radio nu e timp de pierdut pentru suflet? E normal ca la 23 de ani să vrei să scoți din peisaj oameni adevărați, să-i calci în picioare doar pentru bani? Atât de multă fericire au ajuns să aducă acești bani? În mine zace un artist foarte trist! Plânge! L-am lăsat pe locul II pentru bani așa cum și cei mai mici de 19-23 de ani fac. Am ridicat privirea și am început să mă uit după ochii dracului. Artistul e depresiv, nu mai vrea să îi scriu, sa-i citesc romane, ...

Orice punct din viața fiecăruia dintre noi are cu siguranță și garantat o virgulă. Nimic nu se termină brusc și nici un început nu e degeaba și fără scop! Astfel, dacă ai un șef de tot căcatul și crezi că o să te îmbolnăvești de nervi, că s-au terminat toate, că ai copil acasă și credit la bancă; dacă idiotul/idioata te dă afară sau dacă tu săracul/săraca nu mai reziști și pleci; află că nu este deloc adevărat! Singura chestie care îți lipsește este exact încrederea. Da! ÎN-CRE-DE-REA și dacă îi adaugi și puțină răbdare, așteptare și liniște sau mai degrabă dacă ție îți acorzi aceste mari privilegii, vei vedea și vei descoperi că drumul tău e pavat cu flori și nestemate, și că e doar vina ta că te-ai complăcut în mizeriile unui ne-om, că ai acceptat mediocritatea și că teama de necunoscut și de nou te-a ținut blocat/ă într-o bulă în care nici n-ai murit nici n-ai trăit. Cred eu, idioata de mine, că secolul XXI, dacă n-a venit cu modernism, nou, tehnologie și inovație (în țara noa...

long time no see...  Nu-i bai. Numai lucruri bune și frumoase s-au întâmplat. Nu am făcut decât să fie bine. Am mai adăugat un job, a fost Moș Nicolae pe la noi, am mai sărbătorit un Crăciun alături de familii, ne-am bucurat cu toții de noul an împreună, am gătit, am călătorit prin țară, am leșinat de oboseală, m-am văzut cu prieteni vechi, am râs de ne-am cocoșat, am plâns ca proasta la un film și am terminat încă o carte de citit. 2017 a fost un an extraordinar, cel mai greu an din viața mea dar e posibil să fi fost și cel mai important. Am descoperit că frustrările sunt și ele bune la ceva, că atât nervii cât și temperamentul puternic, impulsul de moment și plânsul pot rezolva probleme pe care altfel nu le-aș fi putut aduce la liman. Am înțeles că nu oricare groapă în care cad are aceeași adâncime și că ieșitul din fiecare are o metodă complet diferită de la una la alta. În sfârșit am înțeles că NU e foarte important și că DA nu e întotdeauna cel mai bun răspuns. Da ș...

N-am mai avut un weekend liber din august și nici nu îmi dau seama cum am trăit până în decembrie, că a trecut timpul incredibil de repede. Nu-i nimiiic, recuperăm! Demult n-am mai lenevit ca ultimii trântori și zilele trecute am recuperat grav! Cum se face? Se ia una bucată soț și una bucată câine, se dă drumul la cădură și se încep a consuma toate proviziile și listele cu filme de văzut din ultimele (în special comediile) 5 luni. Dacă e destul timp să se consume popcornul tot, filmele, dulciurile, mâncarea din frigider și apa de băut, se scoate una bucată animal maro la plimbare și repede repede se dă iama în magazin pentru provizii. Dacă intervine factorul amorțeală sau plictiseală, se răspunde la telefon și se iese la târgul de Crăciun alături de prieteni vechi și noi, se mănâncă alune, migdale și alte pralinate, vată pe băț și când se simte degerătura la degete, se dă fuga la vin fiert în cramă sau pe undeva. Următoarea zi se reia activitatea de dormit, lenevit, bău...

S-a îmbolnăvit eroul nostru, și chiar dacă nu putem ”opri planeta”, unele activități se întrerup, se răresc, se îndepărtează, pentru a ne concentra toate energiile pozitive, bune și sănătoase către el și către boala care trebuie s-o ia la sănătoasa.  Așadar, da, și eroii noștri (aparent invincibili și de neatins) sunt urmăriți și vânați de boală mai repede decât noi cei protejați de ei. Ce se poate face? Se adună într-un loc toți cei dragi cu tot optimismul, sănătatea și puterea, și cumulate, se îndreaptă către boală. Se lovește în ea cu aceste arme combinate cu hrană sănătoasă, răbdare și atenție până când boala cedează și moare! Trebuie știut de la început că nu există loc de îndoială, timp de gândire și stat deoparte.  Noi încă adunăm energia pozitivă de peste tot, strângem informații și ne grăbim cât și când putem să fim lângă eroul nostru, pentru a-l ajuta să reprindă puterile pierdute și să ne apere de tot răul și maleficul ca și până acum. Norocul nos...

Cu exact un an în urmă am acceptat toate dubioşeniile de tradiții, stătusem cu colacu-n cap în ploaie (spre distracția prietenilor noştri), am păşit răspicat cu dreptul, spusesem DA la primărie şi am ascultat pioasă slujba luungă de cununie, iar pe la ora asta (8.30 seara), după un refresh de 10 minute, stăteam foarte frumos la intrarea în sală cu un pahar de şampanie şi ciocneam cu bucurie cu fiecare prieten care apărea vesel şi ferchezuit pregătit de party la nunta noilor Arfiri. Nu beam şampanie, ci nişte ceai, de teamă să nu răcesc, şi cu ajutorul dragei mele naşe mai gustam cu plăcere câte o gură de Sheridans. Nu aveam emoții, am savurat venirea fiecăruia cu veselie, am râs de bietul meu mire care s-a crizat că sunt prea mulți invitați (mai mulți decât aşteptam), că nu mai avem locuri (s-au făcut) şi după ce am ciugulit din aperitiv, am executat cu gura până la urechi coregrafia noastră, pe o melodie nu chiar populară (cum credeau părinții.. Scorpions - The be...

Ni se întâmplă iarăși tot felul de nebunii ne-bune. N-am dispărut și nici nu dispărem din peisaj. Luăm doar pauze lungi și necesare realității mai puțin virtuale și mai mult dureroase. Mi-e dor de timpurile în care aveam multă vreme să mă bucur de tot și de toate dar am prins acum răgaz și nu las necazul să îmi ia mica bucurie de a saluta posibilitățile de a povesti ultimele evenimente legate de câine. Am fost plecați de acasă o vreme. Am avut diverse activități legate atât de serviciu cât și personale, importante și mai departe de casă. Astfel, n-am putut să îl avem pe Marsi cu noi, pentru că am dormit pe la prieteni și rude dragi, pe care chiar nu am vrut să le aglomerăm și cu un cuț măricel în apartament. L-am dus la pensiune și dragul de el a rezistat eroic dar a fost cam traumatizat. Când am ajuns acolo a fost scos din padoc și lăsat liber. În loc să sară pe noi de bucurie, făcea cum făceau vițeii bunicilor când îi scoteau prima dată în viața lor de viței din grajd, strechi...

E dimineața devreme, stau la birou și mă gândesc la tine.  Îmi trec prin minte tot felul de idei și de amintiri frumoase. Mi-aș dori să stau la umbră pe o bancă din aia cu țol și să beau o cafea scârboasă cu multă frișcă, cu topping de ciocolată și o tonă de zahăr și tu să râzi de mine... să nu înțelegi niciodată cum pot să mă bucur de așa ceva. Dar tu știi că îmi plac mult scârboșeniile. La ce glume ai, nu puteai fi cu altcineva în afară de mine, că făcea hepatită după două luni de relație. La mine nu e cazul, am stat prea mulți ani în cămin și am mâncat prea multă vreme pe la cantine comuniste, prin bucătării zoioase de cămine și de pe jos. Da, știu că știi și asta, am râs de sute de ori de chestia asta amândoi. Măcar eu nu am gătit încă omletă cu pate. Eh... a fost si aia o inovație care m-a cucerit. Nu m-a cucerit rețeta cât curajul tău de a o mânca. Toată! Cum ziceai tu: odată în viață mănânci așa ceva, și mai ales dacă tu ai gatit-o, e cea mai bună din lume. După pa...

Weekend-ul trecut mi-am vindecat un pitic de pe creier. Acum trăieşte fericit, fără dureri psihologice, fără clişeele în care trebuia să se bage de dragul altora şi fără presuni dubioase provenite de la diverşi care încearcă să-şi impună gusturile fancy. Numele piticului este Honeymoon şi l-am auzit de atâtea ori încât la un moment dat mai mai că ne gândeam să mergem la 5 stele ultra mega all inclusive ca să ne scăpăm de întrebarea cu unde l-am petrecut pe Honeymoon. Iată totuşi că nu am cedat aşa de uşor. Niciunul dintre noi nu e genul care se lasă prea udat de valurile de influenţe din exterior. Astfel am decis să aplicăm la programul "Prima casă fără rate" de la Decathlon şi să ne cumpărăm casa portabilă de vis. E de 3 persoane cu cameră separată pentru persoana lui Marsi care a părut şi el destul de mulţumit ("puteţi uita în pozne"). Sprijiniţi de un drum spre Bucureşti în interes de serviciu am putut să ne luăm lumea în cap pentru 5 zile şi să ne bucur...

Cum e weekend și vacanță afară, am hotărât să mergem la pârâu și la umbră de copaci cu iarbă verde sub ei. Ne-am (mi-am) luat dulciuri și ceva de băut și ne-am bălăcit cu chicioarele în apa de munte până la plecare. Pe drum spre alt loc fain cu apă, pești și lume multă, m-a apucat melancolia. Acu' un an și ceva pe vremea asta abia ne adaptasem că vom merge în mașină cu doi câini măricei în loc de unul (Mars). Am ieșit prin mai la o plimbare rapidă, că ploua și era foarte frig, și m-am întâlnit pe afară cu un câine negru cu puțin alb pe piept, pe labe și în vârful cozii, care nu contenea să se zbâțâie de bucurie în preajma mea. Am mângâiat-o puțin (era o ea) și apoi am lăsat-o să se joace cu Mars, care era în al 9-lea cer că și-a găsit așa un prieten. M-a apucat instantaneu mila, deoarece avea o blană lungă, creață și lucioasă, dar fiind neîngrijită și plouată, se transformase în niște dreduri insuportabile pentru pielea ei, mirosea foarte urât și se încurca în ele când aler...