Temperamentali

  Știu, te-ai trezit după naștere alt om. La propriu. Nu ai mai fost mamă, nu ai mai avut copii, nu ai mai fost pe modul instinct pentru supraviețuirea voastră. Dar asta e doar un început. Oamenii sunt rezistenți la schimbare așadar și tu. Te doare schimbarea dar întotdeauna schimbarea în bine, pentru că asta e numai de bine, este grea și bună. Lasă garda jos, trăiește în prezent, asta am învățat eu dintr-o carte despre mindfulness și ăsta e cel mai bun lucru pe care îl poate face un om pentru el însuși, trăiește aici și acum și vezi te rog partea bună. Păcălește-ți creierul cu zâmbete, cu plimbări, cu o cafea cu lapte, cu un duș scoțian, cu o melodie preferată și nu lăsa puiul mic să plângă. Nu, nu doarme fără tine, nu se satură de sân, nu vrea să stea mai deloc singur undeva și tu te simți constrânsă. Vrei și tu să mai trăiești... Dar crede-mă că trăiești și trăiești o viață foarte frumoasă, ciufulită, somnoroasă, grasă, slabă, lesinată, cu haine lăbărțate, cu miros de lapte acru...

Lângă mine stă un bebe, nu oricare, chiar al meu. E al treilea, e trezirea, pacea lumii îl numesc. El e pace pentru mine și eu pace pentru el. Când mă supăr de ceva, că mă supăr, ce să crezi? Las privirea-n jos spre dânsul și pe loc mă lecuiesc. El când plânge puțintel, caută-ncet cu gurița, sânul, care e deja aproape; brusc devine liniștit. Fața lui de îngeraș, pur și viu în existență, fericit doar cu lăptic,  cu căldură de la mine, de la sân și inimă,  Mă trimit cu toatele către a minții lumină: deci, nu casa, masa, bogăția, nu mașina, spațiul, avuția; ci așa îți iei cu tine pacea cea mult căutată,  Cu un bebe mic, un suflet dependent de-o mică pată: eu, o mamă, mama lui, universul unui pui; de om ce-i drept, că numai el, caută pacea prin nouri,  Numai el nu mai pricepe câte de-aproape este Cerul,  Cât de-aproape-i Paradisul și lumina veșniciei.  Și se-nvârte-n munți de-orgolii, de mândrii și căutări.  Își dorește terapie și nu știe că un bebe asta e,  Terapie sufletească, fizică și

Nu-mi pasă de altceva acum decât de bucuria de moment. E cea mai mare și mai cuprinzătoare și nu vreau să mai vină noaptea, nu vreau să mai fie mâine, poimâine, la anul și la mulți ani... Aș vrea să stau așa la 36 de ani cu cei trei iezi ai mei și (din fericire în povestea noastră) și cu țapul (și nu la cel ispășitor mă refer). Unul e de nici 3 ani, ghiduș, extraordinar de iubibil și foarte amuzant, empatic numai cât să nu te poți supăra și comunică exact cât să și râzi în timp ce înțelegi ce spune. Cu una care e superbă la trup și la suflet, niște ochi mari și albaștri care văd direct în inima ta, care îți citesc sufletul și îți simt emoțiile fără să schițezi cea mai mică grimasă. O fetiță care acum își dezvelește o empatie nativă, un suflet sensibil și moody care dă cu tine de pământ din două vorbe copiate "de la tine când ai fost nervos". Și Mina, Mina Lumina - cum îi spune ea. Luminița de la capătul tunelului. A apărut recent dar doar pentru cine nu e din casă. Aici, după

  Vreau să fug puțin pe lună  Să ma laud cu ei doi.  Sunt calea lactee poate,  Sau chiar stelele polare.  Sunt lumina de la soare Sau arhangheli pe pământ.  Cert e că iubirea are limite Când ei nu sunt. Acum s-a deschis oblonul,  Soarele a răsărit,  Ei sunt infinitul, zorii, Căldură de asfințit. Nu există supărare, Nu mai am nemulțumiri,  Dacă râd și cântă tare Viața mea e înfloriri. Cui nu-i place și nu vrea Să accepte că și cât Ii iubesc pe prichindei, Are creierul de lut, Inima de paie, slabă Și nu merit-auzit! Nu-s ai mei, ai lor nici vorbă, Nu pentru păreri i-avem Ci pentru inveselire, Pentru Raiul pe pământ, Pentru singura iubire Ce razbește și-n mormânt.

Nu mai miroși a ouă clocite, of!  Ai crescut și porți pantofi.  Îți miroase păru-a soare,  A lumină și-a culoare,  A spice de grâu uscate Și a pâinici mici și coapte.  Suferi după noi la gradi,  Vrei să cureți niște rodii,  Știi s-alegi ce stil să porți  Ce iubești, ce nu suporți.  Preferințele-s reale,  Vrei cizme și nu sandale,  Vrei un pluș sa dormi cu el Și să fie șoricel!  Vrei bomboane și brioșe  Și să spargi ouă în poșe.  Îți protejezi frățiorul,  Îl alinți și îi duci dorul.  Știi când vrea ceva deja  Și ii faci pe plac îndată,  Așa minune ești fată!  Pentru mine tu ești oau.  Sensul vieții mele ești.  O prințesă din povești,  O păpușă fermecată  Ce zâmbește flori îndată.  Sufletul meu minunat,  Inima mea de cobalt,  Soarele de dimineață,  Stropi de rouă cruzi pe față,  Tu îmi dai sensului viață!

Uneori în mărinimia mea prostească aveam impresia că dețin adevărul absolut. Că dacă decid pentru mine, dacă "scap" de ce îmi impun alții și aleg liber, îmi va fi bine, cel puțin bine. Și de cele mai multe ori așa și este. Dar iată că am descoperit că oameni apropiați, din jurul meu, pe care ii vedeam prin vitraliul propriilor traume, nu îmi erau dușmani, nu mă contraziceau sau îmi indicau să fac alegerile greșite, ci doar încercau din răsputeri să mă ajute să aleg ce e mai bun pentru mine și pentru viitorul meu. Nici ei (cei dragi) nu dețin/eau adevărul absolut dar aveau și au, mai multă experiență, au trăit lucruri nasoale pe care le puteau prevedea în viitorul meu și își doreau cu ardoare să nu le trăiesc. Nu am ascultat nimic, nu am lăsat pe nimeni să aleagă sau să decidă în locul meu, încă fac asta și așa am crezut multă vreme că voi descoperi adevărata bucurie a vieții, prin independența fizica, materiala și mai ales mentală. Problema este că avându-le pe toate în coșul

Hristos a înviat! Scriu rar, deși în capul meu "scriu" încontinuu dar nu reușesc să mă organizez suficient de bine ca să pun "pe foaie" ce gândesc mereu. De data asta am fost "forțată de împrejurări". Stăteam aseară cu Anisia, ne pusesem la somn și după un șir de povești clasice pe întuneric, mă roagă să îi spun povestea cu Scufița Roz, că de asta Roșie s-a cam săturat (i-o spusesem de trei ori la rând în diverse variante, că așa a vrut). Buun, am inventat-o rapid și din mers, dar surpriză: "îîncă odată maaami! Vreau numai pe asta că îmi place muuult!". Ah, mi-am amintit-o dar nu 100% la fel și după ce a adormit am decis să o scriu repede pentru că mâine seară nu voi mai ști ce am "creat" pe moment atunci. Vă las povestea mai jos. Citiți și apoi sunteți invitați și voi la petrecerea în pijama dacă aduceți o sticlă de ceva (sirop sau socată, apă plată sau limonadă) iar vinul pentru mami mai târziu :P. Scufița Roz A fost odată o fetiță fr

Mare bucurie mare după nunta noastră din 15 octombrie 2016.  Așa ca în povești, la o lună după nuntă am avut 2 liniuțe pe test și guess what, atunci nu exista covid, eram însărcinată. M-am speriat, deși îmi doream copii, apoi am plâns de frică, ulterior am început să mă bucur și după ce toată lumea a aflat, după ce deja mă simțeam specială și așa și eram tratată, brusc și fără motiv (aparent), după revelion, mă ia o tristețe și o suferință pe care nu mai știam cum să le ascund pentru că nici eu nu le cunoșteam cauza. Nerăbdători din cale afară, fiind săptămâna 12, mergem cu gândul că poate vom afla dacă e băiețel sau fetiță. Emoții peste emoții. Din păcate am aflat foarte senin și fără rețineri că inimioara aceea puternică și gălăgioasă pe care o auzisem cu o lună în urmă, s-a oprit. A căzut cerul pe mine și nu știam încotro s-o apuc. Nu mă gândisem niciodată la ce înseamnă un avort (nici voluntar dar altfel nici atât), îmi era frică de termenul acesta și iată am dat nas în nas cu el c

Așa vremuri trăim că mie mi se pare că cel mai dificil a devenit să fim simpli. Atâtea produse alimentare (nealimentare de fapt), atâtea cosmetice, atâtea produse de curățenie, atâtea resorturi, tot felul de mașini, de grădinițe, de îmbrăcăminte și materiale textile, mii de culori și de texturi în toate domeniile, sute de idei de design și n'șpe feluri de gadgeturi care de care mai moderne și de lux. Cum să trăim simplu? Am realizat că luxul în zilele noastre în asta constă. Să ai bani mulți (nu neapărat dar aici e și mai provocator) și să trăiești simplu. Să nu devii sclavul propriilor bunuri (multe haine de spălat, călcat, aranjat, mașini de întreținut, electrocasnice de depozitat, mâncare de aruncat etc). E o provocare dar e vorba doar de organizare și de educație.  Poți face asta cheltuind puțin timp în plus pe stabilirea priorităților și câștigând, timp, bani și energie pentru ce contează cu adevărat: familia, natura și sănătatea (atât mentală cât și fizică). Se dă o listă, un

Există cineva pe lumea asta pentru care la un moment dat eu eram totul și care pentru mine este dintotdeauna totul. Probabil așa este pentru fiecare copil mama lui/ei dar a mea nu a vrut sa fie doar la un moment dat totul, ci mereu. Și cumva s-a asigurat și se asigură în fiecare secundă că așa este. Ca un copil uns cu cremă de papuci pe mâini, așa își lasă amprentele peste tot în viața mea. În cele mai importante și în toate momentele importante din viața mea și a noii mele familii apare și face cumva ceva să-i rămână amprenta. O amprentă întotdeauna pozitivă, cu bine și cu bune, chiar dacă ne certăm des, mereu, din orice și ne împăcăm și mai des. Nu văd viața fără ea și nu știu trăi fără să o bat la cap cu tot felul de detalii, chichițe, prostii și plângeri, fără sfaturile și părerile ei (ce pe moment par enervante) și care de fiecare dată se dovedesc a fi utile. Mi-aș dori de la ea și de la Doamne Doamne, să trăiască mult, frumos, sănătoasă, veselă, frumoasă și bună, așa cum o știu d

Fetita mea frumoasa și scumpa, abia așteptăm toți trei sa te cunoaștem. Deja am sentimentul ca te știu și chiar înainte sa ne intalnim cu 2-3 săptămâni vreau sa iti mulțumesc pentru alegerea făcută. Știm că ești o entitate și ca ne-ai ales tocmai pe noi. Ai fost și ești cea mai mare bucurie a noastră din ultimii 7 ani de când suntem împreună. Noi, în ciuda conflictelor, ne-am potrivit ca doua piese de puzzle dar a rămas între noi un locusor gol unde știam amândoi ca lipsește o piesa mai micuta și mai puternica. Ne lipsea sudura asta care ești tu, și acum, după câteva rugaciuni și dorințe reale o sa vii și o sa ne întregești. Si eu și tati te iubim cu toată puterea noastră și încă nu știm niciunul câta iubire poate încăpea în inimile noastre. Dar o sa vii și o sa ne înveți. Nu ți-am cumpărat prea multe și nici nu suntem și nu vom fi niciodată pregătiți pentru asemenea cadou dat de la Dumnezeu, dar știm că o să fii ca noi și că nu trebuie să facem nimic special ca să te adaptezi l

 Am realizat de ce scriu când scriu adesea. Scriu poezii bune și frumoase atunci când sufăr tare și de tot din dragoste (nu am mai scris demult) și texte euforice și pline de haz și de necaz când sufăr de ceva trecător sau când mă bucur mai tare decât mă copleșesc. Acum știu și de ce marii și mai marii artiști au fost niște suferinzi: ca să ne bucure nouă viețile, să scrie minunății, să picteze fantasmagorii nemaivăzute, să bată drumuri lungi, imaginare sau reale, să ne facă nouă viețile colorate, minunate și bune. Ei probabil nu au știut asta dar cei care trăiesc sper să afle, să sufere cu scop, cu rost, cu mai multă fervoare, pentru că se merită. În lumea asta incredibil de rea și de proastă sunt oameni și oamenii merită să se bucure de artă. Fără artă și fără copii am fi niște ruine, niște fantome vii și pline de tristețe.  Apropo de copii, acum ei mă fac pe mine să scriu, eu nefiind artist dar având zvâcniri de scris, de exprimat sentimente și pictat. Am și eu preferințe, preferați

   Am deschis azi o carte nouă și citind din ea, pe la pagina 3 m-am întâlnit cu mine. Am fost plecată! M-am dus să fac un copil și mi-a luat ceva, vreo doi ani... Nu am realizat complet că m-am întors, până azi. Eram tot prinsă cu scutece, mâncăruri fără sare și zahăr, jucării, cărți pentru copii și Facebook. Da, din păcate și asta; că altfel cum își dubla ăla profitul?  M-am mirat așa de mine când m-am întâlnit. Nu mă așteptam, mă obișnuisem cu mine plecată, dusă, ocupată, deși îmi era dor. Îmi lipsea mult scrisul, timpul cu mine, o oră de condus aiurea, o baie în cadă, 5 minute în oglindă, 2 ore de dans, niște haine hippie și o cafea pe legăn fără stres. Nu le-am bifat pe toate nici pe departe dar m-am bucurat de o eu aproape de cea de dinainte, optimistă, veselă, cu chef de orice și gălăgioasă. Nu am muțit și nici liniște nu am făcut doi ani dar a fost altfel de gălăgie în care m-am cam complăcut: scutecul blablabla, diversificare blablabla, cezariana bla bla, grasă b

Anul acesta de ziua mea credeam că va fi cel mai frumos din lume. Și va fi! Da, e un an greu, cum n-a mai cunoscut omenirea vreodată. Dar dacă tratăm fiecare om și caz separat, fiecare a trăit deja un sfârșit de lume (a lui, cea mai importantă), atunci când i s-a întâmplat cel mai urât lucru (unii și-au pierdut copii, alții părinți, unii funcțiile locomotorii, alții bucuria, unii vederea...). Și eu am pierdut multe, am suferit tare (pentru ca așa sufăr eu, tare!) dar fiecare întâmplare de acest fel a adus după sine o mare bucurie. Uneori mult așteptată, alteori neașteptată. De fiecare dată, bucuria a fost mai mare decât tristețea, inima a crescut mai mare decât capul și ochii au sclipit mai puternic decât lacrimile. Voi sta în casă la propriu de ziua mea, poate fac niște clătite de post (că și așa îmi expiră făina de grâu în dulap de anul trecut), poate bem un pahar de vin, poate nu. Eu, cadoul suprem, cireașa de pe tort, diamantul neprețuit l-am primit. Se num