Exact în momentul în care am ajuns acolo, era un pepene uriaș pe pragul ușii. Nu puteai trece nicium. Avea 35 de kilograme. Tanti Ileana se zărea înăuntru. O puteam observa cum șade cu alunița aia mare și păroasă pe nasul ei cârn și cum se uită anapoda la mine. Ce vină aveam eu că pepenele ăla bloca ușa de la intrare? Nenea Andrei trântește poarta și vine cu viteză spre mine. Îi fac semn spre pepene și se uită cu dispreț:
- Păi ce, aista-i mare?!
- Păi nu e?! Eu n-am văzut în viața mea așa ceva!
- Ileanou! De ce nu l-ai mâncat? Mai amu îț trebuia harbuz!
Tanti Ileana îl ignora ca de obicei pe frate-su. Învârtea cărbunii în sobă ca să se coacă niscaiva cartofi ascunși în jar. N-avea chef să-i împartă cu nimeni. Și nici ouăle coapte mai deunăzi. Eu m-am prins, o salut din ușă și dau să plec dar nea' Andrei nu voia nicium s-o lase să se bucure de cina frugală.
- Fă, pe tine nu te mai satură Dumnezeu de mâncare? Hai ia harbuzu din drum și dă-mi și mie doi cartofi ș-o ceapă verde, că doar n-oi crăpa tot singură!
- Fie mă. Că tu tare uscățel mai ești. Ți-i harbuzu' cercel la marimea ta.
Nea' Andrei se uită complice spre mine și chiar de-mi lăsa gura apă, parcă tot nu-mi venea să îi mânc bietei femei mâncarea.
- Nu. Eu mă duc acasă. Mă așteaptă lumea.
- Da ce no? Tu stai cu lumea-n casă?
Am zâmbit amărâtă și m-am așezat pe prispă. Tanti Ileana a ieșit cu un tocător de lemn încărcat cu două bucăți de brânză de oaie, 5 ouă coapte, 6 cepe verzi proaspăt spălate și vreo 12 cartofiori noi, copți, plini de funingine. S-au uitat insistent la mine și m-au îndemnat amândoi să îmbuc, că mâncarea de la oraș e tătă plină de chemicale și ieuri din alea care numa bine nu fac.
"M-am supus" și tare bine mi-a căzut, iar când să mă ridic numa îl aud pe nea Andrei:
- Fă, zgârcenia asta a ta ne lasă uscați. Hai adu un pahar de vin din ăla bun din damingeană. Da nu cumva să vii cu ulei de-ăla negru de numa bețivanii îl pot duce.
Bătrâna, fără să schițeze vre-un gest, apare cu o oală de lut cu vin în ea. Îl avea pregătit. Ne-a turnat la fiecare câte un pahar care s-a și aburit de rece ce era.
Am simțit cum mi se urcă direct la cap și nu știam cum să îi salut și să mă retrag mai repede la mine în căsuță ca să nu mă fac de râs bâlbâindu-mă.
- Săru mâna pentru masă! Eu trebuie să vă las. Mai am ceva treburi de rezolvat.
- No. Amu' mă lași cu derbedeu' ăsta. Îmi bea tot vinul cel bun. Hi săț' dau la pachet.
- Nu, nu săru mâna. Un pahar abia de-l pot duce.
- Lasă fă fata în pace. Îi vorbești de mine de zici că-s bețivanul satului. Du-te tată, nu băga cotoroanța asta în seamă!
- O seară bună! V-am pupat!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce vrei să zici?