Treceți la conținutul principal

Pepenele uriaș


Exact în momentul în care am ajuns acolo, era un pepene uriaș pe pragul ușii. Nu puteai trece nicium. Avea 35 de kilograme. Tanti Ileana se zărea înăuntru. O puteam observa cum șade cu alunița aia mare și păroasă pe nasul ei cârn și cum se uită anapoda la mine. Ce vină aveam eu că pepenele ăla bloca ușa de la intrare? Nenea Andrei trântește poarta și vine cu viteză spre mine. Îi fac semn spre pepene și se uită cu dispreț:
- Păi ce, aista-i mare?!
- Păi nu e?! Eu n-am văzut în viața mea așa ceva!
- Ileanou! De ce nu l-ai mâncat? Mai amu îț trebuia harbuz!

Tanti Ileana îl ignora ca de obicei pe frate-su. Învârtea cărbunii în sobă ca să se coacă niscaiva cartofi ascunși în jar. N-avea chef să-i împartă cu nimeni. Și nici ouăle coapte mai deunăzi. Eu m-am prins, o salut din ușă și dau să plec dar nea' Andrei nu voia nicium s-o lase să se bucure de cina frugală. 
- Fă, pe tine nu te mai satură Dumnezeu de mâncare? Hai ia harbuzu din drum și dă-mi și mie doi cartofi ș-o ceapă verde, că doar n-oi crăpa tot singură!
- Fie mă. Că tu tare uscățel mai ești. Ți-i harbuzu' cercel la marimea ta. 
Nea' Andrei se uită complice spre mine și chiar de-mi lăsa gura apă, parcă tot nu-mi venea să îi mânc bietei femei mâncarea.
- Nu. Eu mă duc acasă. Mă așteaptă lumea.
- Da ce no? Tu stai cu lumea-n casă?
Am zâmbit amărâtă și m-am așezat pe prispă. Tanti Ileana a ieșit cu un tocător de lemn încărcat cu două bucăți de brânză de oaie, 5 ouă coapte, 6 cepe verzi proaspăt spălate și vreo 12 cartofiori noi, copți, plini de funingine. S-au uitat insistent la mine și m-au îndemnat amândoi să îmbuc, că mâncarea de la oraș e tătă plină de chemicale și ieuri din alea care numa bine nu fac. 
"M-am supus" și tare bine mi-a căzut, iar când să mă ridic numa îl aud pe nea Andrei:
- Fă, zgârcenia asta a ta ne lasă uscați. Hai adu un pahar de vin din ăla bun din damingeană. Da nu cumva să vii cu ulei de-ăla negru de numa bețivanii îl pot duce.
Bătrâna, fără să schițeze vre-un gest, apare cu o oală de lut cu vin în ea. Îl avea pregătit. Ne-a turnat la fiecare câte un pahar care s-a și aburit de rece ce era. 
Am simțit cum mi se urcă direct la cap și nu știam cum să îi salut și să mă retrag mai repede la mine în căsuță ca să nu mă fac de râs bâlbâindu-mă. 
- Săru mâna pentru masă! Eu trebuie să vă las. Mai am ceva treburi de rezolvat.
- No. Amu' mă lași cu derbedeu' ăsta. Îmi bea tot vinul cel bun. Hi săț' dau la pachet.
- Nu, nu săru mâna. Un pahar abia de-l pot duce. 
- Lasă fă fata în pace. Îi vorbești de mine de zici că-s bețivanul satului. Du-te tată, nu băga cotoroanța asta în seamă!
- O seară bună! V-am pupat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: