Dintr-un weekend

Vedere de pe drumul nostru spre Babele (mai bine zis, drumul babelor spre babe)

Iar plouă. Bine că plouă, abia am chef să scriu. Bine că pot scrie, abia mă mai citeşti şi tu...

Am fost pe munte şi ne-am copt. Toţi trei, noi doi şi câinele. Cred că a făcut insolaţie bietul câine că după ce am urcat şi coborât pe şi de pe Bucegi a dormit 2 zile şi a băut o găleată de apă. A fost o nebunie weekendul ăla. Am stat la o pensiune frumoasă, într-o locaţie foarte prietenoasă cu nişte oameni mai faini decât toate celelalte. Asta în primul rând pentru că proprietarii îl au pe Vlăduţ, o frumuseţe blondă cu ochii verzi, de 3 ani şi jumătate care ne-a convins că el este proprietarul excelent al casei, că la el e cel mai super, că mami e cea mai frumoasă şi că nimeni nu-l iubeşte mai mult decât el, pe tati.

Pensiunea e Casa Zuzulache şi e amplasată în Poiana Ţapului lângă Castelul Cantacuzinilor, poziţionată cumva sus, de vedeam Buşteniul de pe balcon. Adică super! Mai ales dacă nu aveam pieile arse de vânt şi muşchii toţi încordaţi de la urcatul pe munte... Eh, prostia se mai şi plăteşte. Am coborât istoviţi şi după ce am tot vorbit despre salate delicioase, am căutat un restaurant şi am mâncat mici şi cartofi prăjiţi. Ce mai? Adevăraţi vegetarieni.

De la Buşteni am fugit la Bucureşti. O reală schimbare. Era un aer aproape irespirabil comparativ cu cel de la munte. Aşteptând-o pe o prietenă am decis să ne plimbăm pe jos puţin pentru a vedea cum o mai duc bucureştenii de cartier. Ce să zic? Mă disperă multe la Sibiu dar o vreme, cred că mi-a trecut intenţia de a mă muta în capitală.

Viteazul din vârful deluşorului. Nu ştia ce urmează...

Pe drum înapoi am realizat că ne-am cam golit buzunarele, că suntem copţi de soare şi că vine furtuna. Eh, bine că eram în maşină, că ne-a prins pe Valea Oltului şi fiind la adăpost am putut să mă bucur de priveliştea extraordinară. Nişte nori din ăia gri închis, o ploaie deasă cu stropi uriaşi care se izbeau cu viteză de suprafaţa Oltului, apusul văzut aşa printre munţi şi stropi, mi-au făcut drumul înapoi sublim. Zic mi-a făcut, pentru că bietul şofer (adică Mariusică) a ajuns acasă fiert de oboseală.

Acasă, o răcoare prietenoasă, o limonadă şi o cină frugală, au încheiat mini tripul nostru cu bagaje nedesfăcute, cu un somn pe cinste şi cu o săptămână excelentă. Poate te inspiră să ai şi tu un weekend excelent şi o săptămână pe măsură.

Ştiu, am fost lame, dar am simţit nevoia să împărtăşesc bucuria.
Weekendul ăsta ne vedem cu nişte prieteni dragi, vrem să stăm la o terasă prin Piaţa Mică şi să nu ratăm nici un moment din vară. E prea frumoasă. E mângâierea sufletului meu.

Zile senine!

Pui de bogdaproste la munte