Treceți la conținutul principal

Whenever you find yourself on the side of the majority, it is time to pause and reflect.



Îmi place mult vorba asta a lui Twain și mă caracterizează chiar de dinainte s-o cunosc. Asta nu înseamnă că e ușor, că e o mândrie și că viața mea e fabuloasă. De fapt e incredibil de hopuroasă, de agitată, de plină de întâmplări de tot felul. Eu le atrag. Inconștient, eu le produc. Asta ar trebui să înțelegem cu toții: e foarte posibil ca faptele noastre toate, gândurile pozitive și temerile, să genereze realitatea în care ne aflăm. Răul și binele din fiecare zi să fie de fapt ceea ce mintea noastră produce.

Într-o zi mă gândeam cu mândrie la ce bun șofer sunt eu și ce bine că mașina mea e întreagă. Cântam colinde la volan, că era înainte de Crăciun, și brusc m-am gândit să vizitez niște prieteni. Le-am scris un mesaj și în minutul doi eram în spatele blocului lor. Am găsit un loc de parcare lângă un jeep și trosc, am "parcat" mașina exact în bara jeep-ului cu ușa din spate, cu aripa și cu bara. Asta înseamnă să fii șofer profesionist.

Altă dată mă gândeam cu teamă ca într-o zi să nu se întâmple ceva cu soțul meu, că merge cu viteză cam mare, și de la gândul acesta pornind l-am sunat repede. Mi-a respins apelul și peste 5 minute m-a sunat. Vorbea calm și încerca să nu mă agite când mi-a spus că un moș cu un Matiz a ieșit fără să se asigure de pe o stradă, direct în mașina lui, și că acum este în mașina platformă care îl duce la service.

La un moment dat îmi fulgeră prin cap o imagine genială în care stăteam așa pe un munte și de sus vedeam un oraș superb... apoi îmi dau un ghiont virtual și mă trezesc la realitate. Peste două zile un prieten îmi propune să mergem în Atena câteva zile. Așa m-am trezit pe Acropole admirând Atena două săptămâni mai târziu.

În 2012 voiam să-mi cumpăr mașină și mă tot învârteam printre oferte cu banii mei puțini. Într-o zi îmi tresare mintea o secundă: ce tare ar fi să am un Golf, da e prea mult... Peste o lună a venit ziua mea și m-am trezit cu o cheie de Golf cadou. L-am căutat 10 minute prin parcare uitându-mă după numărul de Bacău. Nu m-aș fi gândit să apăs pe cheie... neah, bicicletele nu au cheie cu alarmă.

Așa că, e suuper mega important să gândim pozitiv, să ne gândim la lucruri exagerat de bune și de frumoase, că se pare totuși că vin peste noi pe nesimțite.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Logodna noastră

Nu știu dacă am apucat a spune cum m-a cerut pe mine omul acesta de nevastă s-o ție pe viață... Eu nu m-am așteptat pentru că am avut mereu așa o tendință de a nu-mi plăcea ideea asta de lucruri comune, repetitive, care li se întâmplă tuturor, deci și cererea asta în căsătorie mi se părea un clișeu. N-a fost. N-a fost, pentru că el, neîntreg cum e, nu a pomenit vreodată despre intenția asta a lui. Și ca să o iau mai de la un capăt, de vreo două săptămâni tot aflam accidental că mă minte. Îl întrebam ce a mai făcut ieri și îmi spunea că a stat în casă, că e liber de la serviciu, si la scurt timp după discuția noastră mă întâlneam cu un prieten sau o cunștință și-mi spunea că mai devreme s-a întâlnit cu el la mall sau pe centru sau mai știu eu pe unde în trafic. Chiar am îndrăznit, după vreo 3 întâmplări din astea, să îi spun unei prietene ce simt eu și cum cred că și-a găsit pe vreo pisi din asta sexy și frumoasă și că e laș și nu e în stare să îmi spună. Asta, în loc să-mi f

Jocuri tragice de copil inconștient

Uneori din păcate, alteori din fericire, am dovedit a fi foarte orgolioasă încă din copilărie. Repet des chestia asta, și de aceea spun din păcate:  orgoliul e frate de sânge cu prostia și trebuie ținut în frâu sau chiar încuiat într-un cufăr cu 7 lacăte pentru totdeauna. Aveam vre-o 9 ani, eram în vacanța de vară și ne jucam prin jurul casei, mai exact "la drum" cu toți vecinii și nepoții veniți pe la vecini. Era fain, că ne adunam destui cât să jucăm fotbal, ascunselea, rațele și vânătorii, magazinul, șotron (indiferent dacă eram băieți sau fete) etc. De departe cel mai nebun, năstrușnic (nici nu știu cum să-i zic), era Alin "Troschi" (Troschi e porecla lu' taică-su - alt nebun), care era și cel mai apropiat prieten de joacă al nostru (al meu și-al lui frate-miu), fiind vecini. Avea așa un stil de Ion Creangă contemporan, intuia reacțiile celorlalți copii și ne manipula cu chestia asta. Așa că vine el la mine și-mi zice:  - N-ai curaj să sari de pe ga

Retrospectivă, ce pompos!

2014 - Vama. Cu viitorul soț super-entuziast Când am împlinit 12 ani şi am decis că eu plec de acasă (cu acordul părinţilor, la treij' de kilometri mai încolo) credeam că e punctul culminant al vieţii mele. Apoi, când am dat Capacitatea am realizat că mă înşelasem cu doi ani înainte (mai ales că acu' aveam şi buletin). Am intrat la liceu, şi fiind acelaşi în care am făcut şi doi ani de generală "le ştiam pe toate bineînţeles", nimic prea nou şi prea interesant aici. Într-a doişpea am realizat că punctul culminant al vieţii mele va fi BAC-ul. Mai ales dacă îl şi luam. Am ajuns la facultate şi am murit de râs când am auzit că tre' să învăţ pe de rost un manual mai gros decât Basmele lui Ispirescu. Am picat 3 examene din prima şi am înţeles că cea mai mare realizare a vieţii mele este să îmi iau restanţele, să termin facultatea şi să nu ajung vânzătoare la Bacău sau citez "ajutor de cioban" la Berzunţi. In anul 2 m-am îndrăgostit şi am zis: