Din coșmarurile copilăriei mele

 Acu' vre-o optâșpe ani, ne-am adunat toată gașca de copchii de la noi din sat și ne-am dus la "pârău". Eu cu frate-miu trebuia sa ducem gâștele la scăldat, dar mai trebuia și să le păzim. Ceilalți ne țineau de frumos (vorba Ramonicăi, favorita grupului). Aveam vre-o 40 de gâște cu tot cu bobocei. Le-am lăsat să se bălăcească, și mai la deal de ele ne jucam cu restul copiilor. Frate-miu avea "o parcare" cu drumuri și drumulețe pentru mașinuțe, cu locuri acoperite, construie din pietre culese de pe marginea pârâului - din alea late și subțirele, de cele mai multe ori rotunde (arătau "construcțiile" din "parcările lui acoperite" ca niște case din Flinstones). Eu construiam "fântânele" din pietre late și de dimensiuni cât mai egale aproape de marginea râului, și "le licheam" cu lut (de fapt era nămol - în care părinții nu ne dădeau voie să băgăm mâna, "că are oase de șarpe în el"). Restul prindeau peștișori să îi băgăm în căsuțele lor (fântânițele) noi-nouțe.

Incredibil cât de repede trecea timpul. După vre-o 2-3 ore de bălăceală, gâștelor li se făcea foame și trăgeau ca muștele la dulceață la porumbul verde abia crescut. S-au dus în *bucată la Păsărilă (așa îl poreclea lumea pe proprietarul terenului - nici acum nu știu cum îl chema de fapt), și au ras de pe un sfert de teren toți păpușoii. Ele mâncau bine-merci, noi ne jucam liniștiți, când l-am văzut pe Păsărilă că se apropia de bucată cu un bici în mână și cu niște sârme, bombănind (nu se înțelegea ce zice, dar știam că nu e de bine). Stăteam pitiți (deși el ne vedea) să vedem ce face. Era pe la sfârșitul lui august, boboceii erau de fapt niște mini-gâște, acuma li se făcea puful pene. Aveau la vre-o 2-3 kg fiecare, numai buni de tăiat (nu că noi am fi făcut asta acasă), deși încă se mai țineau după mă-sa care ne ne fugărea sâsâind și dacă ne aplecam după minge în apropierea lor.

Ce a făcut Păsărilă (jur că așa îl porecleau toți oamenii din sat)?
Când a ajuns în bucată și a văzut cât porumb "au ras" gâștele lui Andrieș, ce s-a gândit? A luat-o la fugă după gâște, și bineînțeles că a reușit să-l prindă pe cel mai tăntălău și mai mare dintre boboci. A scos sârma din buzunar și l-a spânzurat de o salcie din apropierea râului.

A stat cu moaca aia fioroasă și urâtă lângă boboc (nu cumva să mergem să-l salvăm), până n-a mai mișcat deloc. Îmi amintesc și acum că am avut coșmaruri cu el câteva nopți bune după faza asta. Cred că ne-a marcat pe toți, de n-am uitat nici acum. Ba mai mult, încă îmi trezește un sentiment de milă, și nu reușesc să-mi dau seama dacă sentimentul ăsta e față de mine, față de boboc sau față de nenea Păsărilă (care by the way între timp a murit săracu').


*bucată - la noi la Berzunți se referă strict la terenul cultivat cu porumb.