Temperamentali

Îmi place mult vorba asta a lui Twain și mă caracterizează chiar de dinainte s-o cunosc. Asta nu înseamnă că e ușor, că e o mândrie și că viața mea e fabuloasă. De fapt e incredibil de hopuroasă, de agitată, de plină de întâmplări de tot felul. Eu le atrag. Inconștient, eu le produc. Asta ar trebui să înțelegem cu toții: e foarte posibil ca faptele noastre toate, gândurile pozitive și temerile, să genereze realitatea în care ne aflăm. Răul și binele din fiecare zi să fie de fapt ceea ce mintea noastră produce. Într-o zi mă gândeam cu mândrie la ce bun șofer sunt eu și ce bine că mașina mea e întreagă. Cântam colinde la volan, că era înainte de Crăciun, și brusc m-am gândit să vizitez niște prieteni. Le-am scris un mesaj și în minutul doi eram în spatele blocului lor. Am găsit un loc de parcare lângă un jeep și trosc, am "parcat" mașina exact în bara jeep-ului cu ușa din spate, cu aripa și cu bara. Asta înseamnă să fii șofer profesionist. Altă dată mă gândeam cu t...

 Acu' vre-o optâșpe ani, ne-am adunat toată gașca de copchii de la noi din sat și ne-am dus la "pârău". Eu cu frate-miu trebuia sa ducem gâștele la scăldat, dar mai trebuia și să le păzim. Ceilalți ne țineau de frumos (vorba Ramonicăi, favorita grupului). Aveam vre-o 40 de gâște cu tot cu bobocei. Le-am lăsat să se bălăcească, și mai la deal de ele ne jucam cu restul copiilor. Frate-miu avea "o parcare" cu drumuri și drumulețe pentru mașinuțe, cu locuri acoperite, construie din pietre culese de pe marginea pârâului - din alea late și subțirele, de cele mai multe ori rotunde (arătau "construcțiile" din "parcările lui acoperite" ca niște case din Flinstones). Eu construiam "fântânele" din pietre late și de dimensiuni cât mai egale aproape de marginea râului, și "le licheam" cu lut (de fapt era nămol - în care părinții nu ne dădeau voie să băgăm mâna, "că are oase de șarpe în el"). Restul prindeau peștișori să îi b...

"[...] Era perioada în care a pus piciorul în pragul vieții sale și a spus stop tristeților și amărăciunii. Ajunsese la punctul în care s-a obligat să dea tot ce-i mai bun pe lumea asta: dragoste. Fără acest detaliu extraordinar avea viaţa fadă... Nimeni nu-si doreste ca unica sa viață să fie lipsită de condimente, nesărată si fără gustul senzaţiilor tari. Nimic nu are însemnătate mai mare decât pasiunea născută din dragoste pentru ceva, dar mai ales cea nascută din dragoste pentru cineva. Cineva nu este nici ceva nici orice; cineva îţi provoacă stări netrăite altfel decât cu gândul sau fizic. Poţi trăi fără multe dar în nefericire, şi asta nu poate fi dorinţa unui om normal. Nu contează sexul, culoarea, vârsta, religia, aluniţa de pe obraz, urechile, numărul de la pantofi sau nasul prea lung. Contează doar ansamblul care compune persoana ce te face să tresari numai cu gândul la voi. [...]."

Numai eu cunosc cât sufăr și doar inima mea știe cât de multe poa' să ducă. Degeaba am atâția oameni în jur, că știu foarte bine că ei nu înțeleg nimic. Deși se laudă. Deși fac ochii blânzi la mine, deși vor din tot sufletul să pară că mă înțeleg, că știu ce simt și că le pasă, în realitate doar își plâng lor de milă, se bucură că ei sunt mai bine decât mine și au un subiect în plus de povestit unui prieten sau unei prietene foarte bune, care mai apoi, nu trebuie să spună nimănui ce-a auzit. Si respectiva sau respectivul va face la fel la rândul său. Apoi de câte ori ne vom vedea, vor ocoli subiectul, ca și cum a trecut dacă l-au aflat și n-ar vrea să-mi mai amintească de el. Dar mă privesc iscoditor, cu o față care-mi dezvăluie curiozitatea asupra unor subiecte, cel puțin la fel de interesante pe viitor. Nu-i nimic, uneori chiar am chef să mai dezvălui câte unul; că am multe, și de groază, și în amănunt, atât de amănunțite că nici nu țin minte toate detaliile (dar inventea...