Temperamentali

 

  Știu, te-ai trezit după naștere alt om. La propriu. Nu ai mai fost mamă, nu ai mai avut copii, nu ai mai fost pe modul instinct pentru supraviețuirea voastră. Dar asta e doar un început. Oamenii sunt rezistenți la schimbare așadar și tu. Te doare schimbarea dar întotdeauna schimbarea în bine, pentru că asta e numai de bine, este grea și bună. Lasă garda jos, trăiește în prezent, asta am învățat eu dintr-o carte despre mindfulness și ăsta e cel mai bun lucru pe care îl poate face un om pentru el însuși, trăiește aici și acum și vezi te rog partea bună. Păcălește-ți creierul cu zâmbete, cu plimbări, cu o cafea cu lapte, cu un duș scoțian, cu o melodie preferată și nu lăsa puiul mic să plângă. Nu, nu doarme fără tine, nu se satură de sân, nu vrea să stea mai deloc singur undeva și tu te simți constrânsă. Vrei și tu să mai trăiești... Dar crede-mă că trăiești și trăiești o viață foarte frumoasă, ciufulită, somnoroasă, grasă, slabă, lesinată, cu haine lăbărțate, cu miros de lapte acru...

Lângă mine stă un bebe, nu oricare, chiar al meu. E al treilea, e trezirea, pacea lumii îl numesc. El e pace pentru mine și eu pace pentru el. Când mă supăr de ceva, că mă supăr, ce să crezi? Las privirea-n jos spre dânsul și pe loc mă lecuiesc. El când plânge puțintel, caută-ncet cu gurița, sânul, care e deja aproape; brusc devine liniștit. Fața lui de îngeraș, pur și viu în existență, fericit doar cu lăptic,  cu căldură de la mine, de la sân și inimă,  Mă trimit cu toatele către a minții lumină: deci, nu casa, masa, bogăția, nu mașina, spațiul, avuția; ci așa îți iei cu tine pacea cea mult căutată,  Cu un bebe mic, un suflet dependent de-o mică pată: eu, o mamă, mama lui, universul unui pui; de om ce-i drept, că numai el, caută pacea prin nouri,  Numai el nu mai pricepe câte de-aproape este Cerul,  Cât de-aproape-i Paradisul și lumina veșniciei.  Și se-nvârte-n munți de-orgolii, de mândrii și căutări.  Își dorește terapie și nu știe că un bebe asta e...

Nu-mi pasă de altceva acum decât de bucuria de moment. E cea mai mare și mai cuprinzătoare și nu vreau să mai vină noaptea, nu vreau să mai fie mâine, poimâine, la anul și la mulți ani... Aș vrea să stau așa la 36 de ani cu cei trei iezi ai mei și (din fericire în povestea noastră) și cu țapul (și nu la cel ispășitor mă refer). Unul e de nici 3 ani, ghiduș, extraordinar de iubibil și foarte amuzant, empatic numai cât să nu te poți supăra și comunică exact cât să și râzi în timp ce înțelegi ce spune. Cu una care e superbă la trup și la suflet, niște ochi mari și albaștri care văd direct în inima ta, care îți citesc sufletul și îți simt emoțiile fără să schițezi cea mai mică grimasă. O fetiță care acum își dezvelește o empatie nativă, un suflet sensibil și moody care dă cu tine de pământ din două vorbe copiate "de la tine când ai fost nervos". Și Mina, Mina Lumina - cum îi spune ea. Luminița de la capătul tunelului. A apărut recent dar doar pentru cine nu e din casă. Aici, după...