Mare bucurie mare după nunta noastră din 15 octombrie 2016. Așa ca în povești, la o lună după nuntă am avut 2 liniuțe pe test și guess what, atunci nu exista covid, eram însărcinată. M-am speriat, deși îmi doream copii, apoi am plâns de frică, ulterior am început să mă bucur și după ce toată lumea a aflat, după ce deja mă simțeam specială și așa și eram tratată, brusc și fără motiv (aparent), după revelion, mă ia o tristețe și o suferință pe care nu mai știam cum să le ascund pentru că nici eu nu le cunoșteam cauza. Nerăbdători din cale afară, fiind săptămâna 12, mergem cu gândul că poate vom afla dacă e băiețel sau fetiță. Emoții peste emoții. Din păcate am aflat foarte senin și fără rețineri că inimioara aceea puternică și gălăgioasă pe care o auzisem cu o lună în urmă, s-a oprit. A căzut cerul pe mine și nu știam încotro s-o apuc. Nu mă gândisem niciodată la ce înseamnă un avort (nici voluntar dar altfel nici atât), îmi era frică de termenul acesta și iată am dat nas în nas cu ...
„Prefer să mor de pasiune decât de plictiseală.” — Pablo Picasso