Temperamentali

O specie aparte de turbulențe au scuturat existența unora sezonul ăsta estival. Multe; și cum să le mascăm dacă nu cu poze de la mare, de la petreceri, din cluburi și de la party, unicul party în familie la ziua nepotului pe care nu-l mai văzuse nimeni până la 3 ani. Da vaai ce bucurie! Nu, nu e hatereală. Din păcate în umila noastră țară cu nivelul nostru de inteligență emoțională mai scăzut decât al unei râme la 35 de grade celsius pe asfalt și cu "pet"-ul nostru național Capra Vecinului care trebuie să moară mereu înaintea caprei noastre, ne aflăm la un stadiu în care nu ne mai vindecă nimic și nimeni: nici popa, nici psihologul, nici alcoolul nici dracu'. Din păcate asta e trista realitate. Văd zilnic românul frustrat, stresat, agitat, nervos și nemulțumit de te miri ce chichiță sau serviciu care nu e ca-n Italia, Portugalia, Spaaania sau alte țări (deși vede el cu ochii lui că plătește jumate pe acest serviciu că de aia a venit de fapt - nuuu, nu pentru ...

În dimineața asta, dintre toate celelalte, la noi în casă a intrat de la vecini un iz de cafea. De obicei ne năpădește fumul de țigări de la vecinul care pufăie de la 7AM pe geam la bucătărie. De la aroma de cafea la ibric m-a lovit cheful de a mai "sta la povești" cu restul lumii, cu care demult n-am mai povestit pe blog. Sunteți mai mulți am observat cu care doar așa comunic. Dar vă iubesc și chiar simt o apăsare că n-am mai zis ceva de-o vreme. Eu am mereu multe de zis oriunde și oricând. Da, da și o tonă de tâmpenii, dar din fericire am numai oameni frumoși aproape și le place să mă asculte. Să vă spun despre mare. Am promis că scriu iar despre iubirea mea marea cea sărată. Îmi lipsește mult și nu știu dacă anul acesta ajung să ne vedem. E ca o iubită pe care o las acolo în gerul iernii singură, în ploile reci de primăvară și în urletele cocalarilor din mijlocul verii. Dar aproape de finalul sezonului cald, veneam mereu să ne vedem, să ne încărcăm de energie una d...