E dimineața devreme, stau la birou și mă gândesc la tine. Îmi trec prin minte tot felul de idei și de amintiri frumoase. Mi-aș dori să stau la umbră pe o bancă din aia cu țol și să beau o cafea scârboasă cu multă frișcă, cu topping de ciocolată și o tonă de zahăr și tu să râzi de mine... să nu înțelegi niciodată cum pot să mă bucur de așa ceva. Dar tu știi că îmi plac mult scârboșeniile. La ce glume ai, nu puteai fi cu altcineva în afară de mine, că făcea hepatită după două luni de relație. La mine nu e cazul, am stat prea mulți ani în cămin și am mâncat prea multă vreme pe la cantine comuniste, prin bucătării zoioase de cămine și de pe jos. Da, știu că știi și asta, am râs de sute de ori de chestia asta amândoi. Măcar eu nu am gătit încă omletă cu pate. Eh... a fost si aia o inovație care m-a cucerit. Nu m-a cucerit rețeta cât curajul tău de a o mânca. Toată! Cum ziceai tu: odată în viață mănânci așa ceva, și mai ales dacă tu ai gatit-o, e cea mai bună din lume. După pa...
„Prefer să mor de pasiune decât de plictiseală.” — Pablo Picasso